I trust we live in a world where we were imposed the concepts of right and wrong, good and bad, esthetic and non-esthetic: I trust we have such patterns in our minds that manipulate the way our brain shapes the surrounding environment and that our dualism thinking is not dualistic indeed, is only an induced method of perception that allows us to be an integrated part in the contemporary contextual circumstances -- and in fact restrains our thinking from authentic, self-elaborated opinions and cuts our right to question whether good and bad, fashionnable and un-fashionnable, liked and un-liked don't actually engage in hiding the pure truth and the real social&technological problems that our world is facing - beneath this superficial, yet pretentious layer of exposed social intelligence. I trust human beings love and are capable of stand-alone thinking, but are encouraged not to do it or misled. I trust many of us are not even conscient of the misleading educational, informational patterns that give them the euphoric sense of being smart and up-to-date, yet so wrong and far away from the truth. I trust this indeed.

Ai lov co-mahr-shials

Intr-o lume atat de agitata dupa nou, reclamele comuniste cad la fix, un vin perfect, o esenta etnica de parfum nostalgic pentru un sfert de ora duminical.
Preluat dintr-un aticol de pe Evenimentul Zilei, pa-ram-paa-paaam:








"Un colectiv exemplar si priceput, in care fiecare al noualea om e inginer!"





Mai jos, primiti drept bonus si linkul de pe Evenimentul Zilei

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cele-mai-bune-reclame-din-comunism-892443.html

Pentru ca nu am avut chef sa postez asta, iar, pe facebook. Pentru ca facebook-ul si like-urile au o durata de viata atat de limitata si se petrece totul cu o asa de mare viteza, incat merita sa ramana mai mult timp aici, la mine pe blog :)

SLAM

Spre norocul meu, saptamana trecuta am luat contact cu slam-ul. Adica, am descoperit mai bine, in timpul unui concert, un alt gen muzical.

Un gen care mie mi se potriveste ca o manusa, un gen de muzica super: slam-ul este, pentru aceia care nu sunt familiarizati cu terminologia - cum nu eram nici eu, de altfel, pana acum cateva zile - o combinatie de hip-hop cu jazz. Adica e ceva fabulos. E poezie de strada, cu mesaj undergorund de revolta, social, sau de dragoste, sau pur si simplu de ghetou - dar totul armonizat cu un instrumentatie live, in timp real: eu am avut noroc sa fie pianul si o pseudo-toba mica, altii mai norocosi pot da si de xilofon sau alte minuni minunate :)

Cati artisti slam sunt in RO? Nu stiu deocamdata. Eu am avut norocul sa ii aud pe francezii de la Dizzylez cantand si am devenit fan instant. Ca un fel de cappuccino pe care nu trebuie sa-l amesteci prea mult dupa ce ii pui apa fierbinte.

Asa ca dau mai departe doar atat cat cunosc.

Nota Bene: bah, francezii astia, aterizati de prin Provence in TM, e clar ca nu sunt cine stie ce super-staruri acolo la ei in FR, nu? Altfel nu ar mai fi dat ei reprezentatii in Timisoara, logic. Cu toate acestea, asa incognito cum se prezinta ei, mi-au lasat o impresie inzecit mai buna decat primii 10 circari din Top Ten Romania. Au facut show. Au avut un mesaj, au avut o muzica, mi-au dat un feeling. L-au injurat pe Sarkozy si mi-a placut foaaaarte tare cum au facut-o.

Pe cand asa ceva si la noi? A, a?

Vitas

Azi il propun pe Vitas, un contratenor rus de succes. Se pare ca in China se realizeaza si melo-terapie pe vocea lui.
Tocmai pentru calitatile sale nepamantene a si primit in 1997 un rol de extraterestru, in varianta feminina(!!!) in "The 5th Element".


Pe vremea filmului cu Bruce Willis si Milla Jovovich, in 1997, Vitas avea doar 16 ani

Partea de can-can e ca stateam cu fetele si ne gandeam...."Ma, oare cum ar face Vitas invartit intr-un moment din ala de maxima intensitate?"....Mmmdaaah

Si Dumnezeu a zis: "Sa cante scarile!" Si scarile au inceput sa cante...

Chocoholic Mice Fear No Pain

Linkul capturat din tweetul lui Sorin Tranca (asta ca o mica explicatie, in caz ca vi se pare ca ati mai vazut informatia undeva.. si sciencedaily.com in bara de Favorites)

Would you electroshock yourself to get your candy? Apparently you would...

http://www.sciencedaily.com/releases/2010/02/100208144848.htm

How Curiosity Works

Cine a spus ca curiosii mor repede?

science.howstuffworks.com: un site pe care, pentru igiena mentala, vi-l recomand calduros in bara de Favorites

http://science.howstuffworks.com/evolution/curiosity1.htm

La Main des Maîtres

Pe scurt, ce zice userul de pe Youtube:

La Main des Maîtres par Clément Delatre & Looky & Adrien "CaYuS" Toupet.
Court métrage de fin d'étude en animation 2D/3D, réalisé à l'Ecole Georges Méliès / EESA - Promo 2008.

L'histoire de deux jeunes ouvriers qui, au coeur d'une révolution, tentent de clamer leur existence..

Celebra firma Blendtec, cei care şi-au făcut un renume din a băga în mixer aproape orice lucru, de la telefoane mobile până la arme şi chiar maşini, a ales să-şi promoveze pagina de pe Facebook în stilul caracteristic: „Facebook” a intrat în mixer.

Palaria Verde

Stiati ca exista Edward de Bono?

In loc sa-ti alegi baba pe Martie, ai putea sa-ti alegi o palarie

De Bono si cele 6 palarii ganditoare

Managementul deciziilor: tehnica celor sase palarii ganditoare

Intr-o concluzie ametita:

Pălăria albă

•este obiectivă asupra informaţiilor;

•este neutră;

Pălăria roşie

•lasă liber imaginaţiei şi sentimentelor;

•este impulsivă;

•poate însemna şi supărare sau furie;

•reprezintă o bogată paletă a stările afective;

Pălăria neagră

•exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata;

•oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în discuţie;•reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste;

Pălăria galbenă

•oferă o pespectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei;

•culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;

•este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;

Pălăria verde

• exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;

• este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare;

Pălăria albastră

• exprimă controlul procesului de gândire;

• albastru a rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător şiatotcunoscător;• supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii;

• este preocuparea de a controla şi de a organiza;

Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.

Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:

pălăria albă – pălăria roşie

pălăria neagră – pălăria galbenă

pălăria verde – pălăria albastră

Cum trebuie să se comporte cel care “poartă” una din cele 6 pălării gânditoare:

Pălăria albă.

Cel ce poartă pălăria albă trebuie să-şi imagineze un computer care oferă informaţii şi imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru şi obiectiv. Nu oferă interpretări şi opinii. Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imite computerul; să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv şi să relateze exact datele.Gânditorul pălăriei albe este disciplinat şi direct. Albul (absenţa culorii) indică neutralitatea.

Pălăria roşie.

Purtând pălăria roşie, gânditorul poate spune aşa:

”Aşa simt eu în legătură cu…”

Această pălărie legitimează emoţiile şi sentimentele ca parte integrantă a gândirii.

Ea face posibilă vizualizarea, exprimare lor.

Pălăria roşie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalţi participanţi

la discuţie, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roşii”, adică din punct de vedere emoţional şi afectiv. Cel ce priveşte din această perspectivă nu trebuie să-şi justifice feeling-urile şi nici să găsească explicaţii logice pentru acestea.

Pălăria neagră.

Este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect şi care sunt erorile. Explică ce nu se potriveşte şi de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greşelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenţia elementele negative. Se pot folosi formulări negative, de genul:

“Dar dacă nu se potriveşte cu…” “Nu numai

că nu merge, dar nici nu…”Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparţinând pălăriei roşii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.

Pălăria galbenă

Este simbolul gândirii pozitive şi constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, aşa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Exprimă speranţa; are în vedere beneficiile, valoarea informaţiilor şI a faptelor date. Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice şI practice pentru aceste beneficii şi valori. Oferă sugestii, propuneri concrete şi clare. Cere un efort de gândire mai mare, Beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid şI trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui material de studiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de noi idei sau soluţii, acestea fiind domeniul pălăriei verzi

Pălăria verde

Simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renaşterea, valoareaseminţelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte şi noi percepţii, noi variante, noi posibilităţi. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creaţie.

Pălăria albastră

Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate. E gândirea despre gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei şi cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre defineşte problema şi conduce întrebările, reconcentrează informaţiile pe parcursul activităţii şi formulează ideile principale şi concluziile la sfârşit. Monitorizează jocul şi are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă conflictele şi insistă pe construirea demersului gândirii. Intervine din când în când şi de asemeni la sfârşit. Poate să atragă atenţia celorlalte pălării, dar prin simple interjecţii. Chiar dacă are rolul conducător, este permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii şi sugestii.

Pălăria albastră → clarifică

Pălăria albă → informează

Pălăria verde → generează ideile noi şi efortu

lPălăria galbenă → aduce beneficii creative

Pălăria neagră → identifică greşelile

Pălăria roşie → spune ce simte despre

Evident, intr-un final, mai bine citim cartea lui De Bono, mai ales ca omul e un reper! Conceptul celor 6 palarii ganditoare se foloseste worldwide in mediul business, si nu in ultimul rand la NASA.

Si NASA spune ceva!

Mie una mi se pare extraordinar conceptul, mai ales ca se dezvolta din conceptul de Gandire Laterala, pus la punct tot de Edward De Bono in anii '60 si propus la noi la ateliere ca exercitiu de improvizatie :)

In continuare, preiau cea mai succinta explicatie oferita gandirii laterale - cu toate ca sunt convinsa ca nu ii e straina nimanui - de pe forum.computergames.ro:

http://forum.computergames.ro/93-stiinta/40985-edward-de-bono-gandirea-laterala.html

March 1st Review

Acum, nu stiu cum e la altii. Sau nu stiu altii cum sunt. Dar, cel putin din cate mi s-au intamplat mie pana in momentul de fata, numai in Timisoara mi s-a intamplat sa primesc flori pe strada de la necunoscuti. Cred ca v-am mai povestit despre asta. Bine, nu mi s-a intamplat decat de 2 ori in acesti 4 ani, dar de fiecare data mi s-a parut a life time changing moment: pentru ca, fie doar si pentru cateva secunde, imi schimba complet viziunea asupra naturii intrinseci a omenirii si asupra sferei de emotii umane. Si ma facea sa gandesc:"Wow! Nu-mi vine sa cred" sau "Chiar mai exista gesturi din astea?" sau Üite ma, ca se poate!"

O data a fost asta-vara, am primit un buchet bogat, frumos colorat si mirositor de flori de camp. Rustic, simplu, perfect. Cald.

Iar cealalta data... nu mai retin exact cand a fost.. cert e ca am primit un buchet gigant de trandafiri albi. Trecusem de podul Michelangelo si mergeam spre BNR si au aparut niste actori din astia tinerei care veneau dinspre parc. Stit, parcul din spatele magazinului Bega. Mi-am dat seama ca erau actori pentru ca ii vazusem cu mult inainte, ieseau din Sala 2 a Teatrului National. Erau plini de flori si vorbeau despre reprezentatie. Unul dintre ei m-a oprit pe mine.
Si mi-a oferit florile.
Evident, tu, animal social, ai tendinta sa intrebi "Dar de ce?". Ceea ce am si facut.
Raspunsul a fost "Pur si simplu. Ma gandesc ca te va face fericita. Si esti frumoasa"

Bineinteles, lucrurile nu s-au petrecut deloc excesiv-idilic. Restu' trupei, in special baietii, stateau pe margine si se spargeau de ras, iar fetele din trupa si mai pline de flori decat ei (they must've hahd had their fair share)  imi fixau fiecare reactie. "Ïngenuncheaza ba, Mariane, altfel nu vezi ca nu-ti ia fata buchetu'? Fa si tu lucrurile ca la carte! "

Si Marian al nostru a si ingenuncheat, intr-un genunchi, asa, frumos, ca la cliseele de la teatrul lui. Probabil i se parea si lui, ca si mie de atlfel, dragut momentul.

Eu m-am emotionat, am luat florile, am multumit, am plecat. Si am tinut minte :)

Unde voiam de fapt sa ajung: la 1 martie. Aseara mi s-a intamplat pentru prima oara sa primesc un martisor pe strada. Era 22:42 si ma intorceam din Manufactura. In fata mea era o turma de vreo 6-7 tipi, cam de varsta mea. Am intrat in depasire ca nu ma simteam in siguranta sa stiu ca sunt doar eu cu ei pe strada, oricat de centrala era zona. Ma opreste unul dintre ei

"Cu ocazia zilei de 1 Martie'.."

Prima reactie: "Ba, astia vor sa-mi faca ceva". Neincrederea, suspiciunea. Tendinta de a zice NU.

"Aaaha, mersiii, dar cu ce ocazie?"

"Nah, tot de intai martie, cum ti-am mai zis [zambete]"

"Ai facut vreun pariu cu baietii sau ceva?"

" Nu, da', am avut foarte multe martisoare azi la mine si nu le-am dat pe toate. M-am gandit ca mai bine iti dau tie pe strada un martisor, decat sa le arunc. Ce zici?"

"Nah, mersi, hai sa te pup"

"Ëu mersi"

Am luat cosarul si am plecat. Dupa mine, am vazut, au oprit-o pe urmatoarea femeie. Era o tipa la vreo 30 de ani. "Buna searaa..."

Outside Your Face

"Mirrors" - Wave animation from rAndom International on Vimeo.



Oglinda interactiva touch screen, cu senzori de proximitate si de recunoastre a gesturilor



Interactive Mirror from Alpay Kasal on Vimeo.


Tot caut acel ceva care sa faca dintr-un proiect personal diferrrentzaaahhh
Pana voi gasi -si stiu sigur ca voi gasi - am dat din intamplare peste Maybach si arta contemporana:

David LaChapelle ilustreaza Maybach

Nemernicii Dracului

Sunt Andi Moisescu, ma inclin!

Martorii flacarii violet pe apropotv.protv.ro

Ce fata are Moga! Si v-am zis ca l-am vazut o data pe Vizante live, la teatru? Extraordinar!

Neuronul oglinda

In alta ordine de idei, saptamana trecuta ne-am reapucat de improvizatia teatrala, dupa o pauza de o vacanta si o sesiune in spate.

Pornind de la acest hooby al meu de suflet, urmatorul cadru este cu mine cautand pe Youtube tehnici de improvizatie.

Si iata peste ce am dat: actorul Radu Gabriel si o secventa adorabila si care nu are cum sa nu va placa din cursul predat studentilor de la Facultatea de Teatru:

Azi propun MecArt

MecArt

M-am inscris si eu pentru atelierele de Pictura, la insistentele Laurei, pentru ca se pare ca vor fi sustinute de Stefan Popa Popa's - cu toate ca nu cred ca sunt in stare sa pictez, in continuare, mai mult de un cuib de microcontroller cu 2 puiutzi de tranzistori...

O alta optiune interesanta ar fi, din punctul meu de vedere, cea de Grafica.

Oricum ar fi, give it a shot! Optimismul e molipsitor!

Update: Ar mai fi ceva, propus de cei de la Calculatoare, in colaborare cu barul celor de la Scartz - Din pacate, conditia obligatorie in cazul de fata este sa fii student UPT (ceea ce nu se impune pentru MecArt). Si aici, domeniile sunt Fotografie, Pictura, Desen, Digital Art, Handmade.

Art it! Arata-le tuturor imaginatia ta!

Semestrul asta facem Electronica Medicala: deocamdata totul suna foarte interesant. Proful ne vorbeste despre importanta programarii mentale a deciziilor luate asupra corpului si implicit vietii noastre, similar programarii software a unui sistem; despre reprogramarea feedback-ului, adica a traumelor existente la nivelul subconstientului ca urmare a imposibilitatii rezolvarii constiente a unei situatii de viata la un moment dat; despre influentarea prin cuvinte a deciziilor care se iau la nevlul neocortexului.
Se pare ca ne vom specializa pe bio-rezonanta si pe inregistrarea pierderilor sau acumularilor de energie la nivelul fiecarui organ al corpului in parte.
Ma rog. Am avut in aceasta saptamana senzatia ca toti cei 4 ani de Politehnica au avut ca scop canalizarea spre acest curs din acest ultim semestru al anului in curs, terminal. Asa pot cuantifica cat de util si relaxant mi se pare cursul, spre deosebire de alte mii de pagini de microcontrollere si Matlab parcurse pana acum.
Deocamdata, in interesul sanatatii civice, va prezint 1 informatie extrem de interesanta de la curs, pe care ulterior am cautat-o cu Google ca sa o pot posta aici: nodurile Hartmann, noduri formate prin intersectarea directiilor energiilor telurice.

Efectul este urmatorul: pozitionarea indeungata in nodurile Hartmann duce la devitalizare, anxietate mentala, cosmaruri, afectiuni hormonale, posibile efecte cancerigene, etc.
Cele mai relevante explicatii mi s-au parut a fi cele de pe energobiologie.ro si scribd.com.


Retele telurice

Nodurile Hartmann

Update: Tot dintr-un puseu de spirit civic, mai prezint un tip&trick util amintit la laborator. De data aceasta este vorba despre un truc de respiratie, respiratia in 4 timpi. Permite, se pare, inlocuirea fortata a rezervei de oxigen la nivelul celulelor - cica - si se pare ca ar accelera transportul de oxigen in circulatia sangelui.

Oricum ar iesi, pare de bine :D Si este un exercitiu recomandat a se repeta zilnic.

Importanta respiratiei

Noi in fiecare zi am inventat lumea

Bun. Cand voi avea ceva interesant de spus despre mine, voi incepe sa strig. Ceva care sa sara ca un Jack-in-the Box din cutiuta cu Daily Routine. Deocamdata umplu blogul cu articole si alte minuni.
Acum si aici este vorba despre inceputurile publicitatii in Romania. Si cum eu sunt un fan puternic al isoriei brandurilor si al conceptului de branding in general, uite cum au facut altii istorie:

Noi in fiecare zi inventam lumea

Invataturile lui Gheorghe

Andrei Gheorghe este, in ultimul timp, un personaj si mai controversat decat era inainte: asta pentru ca a devenit consilier la Ministerul Finantelor si pentru ca ar fi provocat un accident de masina, in urma caruia televiziunile nu s-au pus de acord exact asupra a ceea ce s-a intamplat. Pentru ca s-a certat cu Mandruta in direct la Observatorul Antenei 1 si l-a acuzat de "amorlac".
Pentru ca e la fel de arogant, autosuficient, imprevizibil, sfidand mereu toate normele societatii. Poate vulgar, dar de o inteligenta vie, un adevarat animal de prada media, in stare sa speculeze spontan orice miscare, sa rastoarne audientele si sa genereze kilometri intregi de comentarii asupra lui.
Evident, baietii destepti de la Esquire s-au sesizat si au readus sub lupa cititorilor un interviu cu el din Septembrie 2008.
Ghici ce? Mie imi place Gheorghe!!
Nu ma identific cu el, dar il pot caracteriza ca fiind "inspirational" si o gura oxigen in toata mocirla ipocrita media.

Învăţăturile lui Gheorghe

Dependentilor de cafea, le zic: nu sunteti singuri! :D

Cafeaua de nota 10

Am tot ezitat si pana la urma mi-am curaj sa va arat urmatorul spot publicitar.
Lu' Cezi (sora-mea) i-a placut la nebunie. Cred ca medicinistele vad lumea altfel :)
Asa ca avand in vedere scopul educativ si de sanatate publica, I'll give you my best shot - tot un pub francez, bien evidemment!
Luati totul ca atare:

Later edit: CocoRosie & Advertising

Francezii astia...

CocoRosie

Pentru ca uneori cuvintele nu ajung, Sierra si-a pictat o lacrima, iar Bianca si-a desenat o mustata pentru a demonstra masculinizarea pe care o sufera sensibilitatea in ziua de azi.
Ele sunt Coco Rosie, miscarea de succes a momentului meu.
Secretul il constituie emotiile.
Cele 2 surori isi caracterizeaza abordarea drept freak folk, fac treaba asta din 2003, de cand s-au revazut pentru prima oara in Paris dupa multi ani. Si o fac foarte bine.
Evident, la noi nu le prea veti auzi, nu prea se inscriu ele in mainstream-ul RO.
Bine ca Prada (mainstream-ul altor natii) le zice DA!




Sweet fragrance of moon has brought me to your room
Where you waft milky magic from that ancient loom
Dead at war, the call me Wee Willie Winky

I once fell in love with you,
Just because the sky turn gray into blue





[But if you think you’re gonna get away from me
You better change your mind
Because you’re going home
You’re going home with me tonight]

Super Amigo

Amigo a trecut printr-o campanie de repozitionare, marca Odyssey.

Rezultatul este super :)

Se aude in ultimul timp cam pe la toate colturile de "repozitionarea, regandirea" unui brand. Numai ca de data asta le-a si iesit! Acum pe bune, luati-va o secunda sa va gandit la imaginea Amigo de dinainte, cu borcanasele alea aurii de tabla si eticheta autocolanta neagra.

Si acum, uitati-va ma jos! EEEeeeee?

Cronica unei nevroze asumate

Am venit pe blog sa ma laud in 2-3 randuri cu cel mai nou triumf personal: da-da-da am castigat lupta impotriva mailurilor!! :))) Si nu orice mailuri, nu mailurile Spam, nu-nu-nu-nuu, ci chiar mailurile din Inbox pentru care am dat eu click cu manutza mea cu luni/ani in urma ca vreau sa le primesc!

Neurastenia omului modern are cauze pe care stramosii nostri poate nici nu le-au visat: pe mine ma stresa pur si simplu sa vad cum Inbox-ul meu se umplea zilnic de zeci de mailuri pe care nu apucam sa le citesc si carora nu le mai faceam fata...asa ca azi, 10 februarie, Inbox-ul meu a trecut printr-un regim de subtiere teribil si rezultatul este doar vreo 250 de scrisorici electronice ramase in casuta calda postala. Si plus, pentru o imunizare eficienta pe viitor, mi-am resetat parametrii news-letter-elor sau cum doamne iarta-ma o mai fi pluralul.

A bientot!

Me on Twitter

Ce parere am eu despre twitter?

Este un mijloc media util: din punctul meu de vedere, un hibrid de comunicare; poate de aceea este si supranumit microblogging: ceva intre blogging - dar concentrat obligatoriu in 160 de caractere - intre o conferinta Messenger - pentru ca mesajul tau e receptionat automat de toti followerii tai, nu faci o selectie ca in cazul conversatiilor pe mess - intre SMS texting, data fiind lungimea scurta a mesajelor si actualitatea lor: oriunde aici, oricand acum: Twitterul, dupa cum sigur spune despre el, a fost conceput ca un mijloc de comunicare in timp real.

Are si va avea partea lui de influenta in derularea evenimentelor de cod rosu. Lucru pe care eu il gasesc fantastic. Cu alte cuvinte, twitterul a facut istorie. Pentru ca e rapid si pentru ca poti vorbi cu oamenii care trebuie cand trebuie. Spre exemplu, particularizat pe nemushorul nostru romanesc: revolutia din Republica Moldova din aprilie a fost declansata de propaganda facuta de oamenii cheie mass-media si nu numai din Moldova si prin intermediul ... twitterului.

Dar ce pot spune despre mine, eu, eu, in legatura cu twitter? Deocamdata nu ii pot acorda o importanta cruciala. Pai nu ma prea urmareste nimeni. Nici nu ar avea de ce, suntem OK cu asta, Eventual ii urmaresc eu pe ei, dar nici nu am dat pe twitter de toti pe care imi doream sa-i vad. Chiar, din lista mea de mess daca sunt vreo 2-3 pe twitter e mare lucru. Twitterul este strict-strict-strict pentru internautzi.

Poate daca as avea dracului un job si o functie mi-ar fi mai util sa comunic in timp real cu o serie de persoane asupa evenimentului X sau Y.

Deocamdata, maxima satisfactie pe care mi-a adus-o twitterul este ca pot sa o urmaresc secunda cu secuna pe Oprah :D
Sa fim seriosi, Oprah nu are blog si nu face nici teste de personalitate pe facebook...nu am si nu are adresa mea de mess...de ce ar ar avea-o? Nu citesc O-Magazine si daca o urmaream in reluare pe Euforia o admiram, da, dar nu e tot feelingul de acum, cum ca eu si Oprah respiram in acelasi timp :D

Ideea e ca lumea nici nu prea are timp de twitter: si nici nu e dispusa sa se mai implice in inca un "ceva" care sa "faciliteze" comunicarea for-tza-ta. Avem mobile, avem conturi de mail, avem hi5, avem facebook, avem myspace. Si pana la urma, te intreb, cu toata comunicarea si socializarea si imprietenirea asta, de cate ori pe luna le dai un telefon alor tai? De cate ori pe zi iti suni prietenul/prietena? De cate ori pe saptamana iti suni cel mai bun prieten/prietena?

Psiholgic vorbind, se pare ca nu putem include in cercul de prieteni mai mult de 150 de persoane, iar acestea 150 nu pot fi incadrate toate nici macar in comunicare interpersonala, cu atat mai putin intra-personala.

Citeam ieri pe brandrepublic cred, despre twitter: ce ma pot enerva pe mine cand nu mai tin minte coordonatele exacte, dar, ma rog, esenta e mai importanta: ceva oficial de la ceva companie importanta (highly professional din partea mea, nu? :D) spunea ca pur si simplu ei nu au timp de twitter. Si ca este convins ca in curand twitterul va fi inlocuit de alta platforma de comunicare, pentru ca nu este chiar asa de eficient si pentru ca ei, the big guys, de la care asteptam noi de fapt sa vina vestile calde si deciziile, sunt prea ocupati pentru tweet-meet :) Avand in vedere functia omului, he probably has a point.

Pe mine, in acest moment, nu ma intereseaza decat urmatorul aspect: de cate ori ti s-a intamplat ca "prietenii" tai de pe messenger, sau de pe facebook, sau de pe hi5, sau chiar din agenda de numere de pe mobil....sa evite sa te salute pe strada?

Dap, mie mi s-a intamplat. De mai multe ori. Si cred ca era vorba de mai mult decat un tweet-meet.

Virtual Bucharest

Uneori, rareori, cand descopar pe neasteptate ca am ramas fooooaaaarteee in urma cu stirile, ma intreb pe ce lume traiesc: s-a deschis Virtual Bucharest, platforma online care lanseaza Bucurestiul in Second Life ... si eu auzisem ceva despre asta, f vag, dar nu ii acordasem importanta cuvenita!
Intre timp, Virtual Bucharest a luat 2 distinctii la Golden World Awards Gala, organizata de IPRA (Organizatia Internationala de Relatii Publice) si ocupa locul 15 in topul natiunilor cu aproximativ 70000 de conturi.
BCR si-a deschis un centru bancar platforma, iar Centrul Medical Unirea un sediu medical "CMU Virtual".
Se pot vizita majoritatea obiectivelor Bucurestiului: Ateneul Roman, Muzeul de Istorie, poti chiar sa patinezi in Piata Revolutiei etc, Virtual Bucharest reprezentand tocmai asta: o replica tridimensionala a capitalei in lumea virtuala, care isi propune sa reuneasca intre granitele sale comunitatea romaneasca.
Iti faci un cont in care avatarul tau - ca tot e nebunia asta cu James Cameron - iti seamana intru totul fizic si are toate coordonatele tale.
Din puncteul meu de vedere, e un pic cam mult cyberworld pentru mine, but this is what the future tastes like :)
In plus, toate metropolele care se respecta, toate muzeele si obiectivele au deja de cativa ani buni o reprezentare in Second Life, deci presupun ca era momentul sa ne aliniem si noi la tendinte. Iar utilizatorii vor descoperi cu interes ca si in lumea virtuala totul se intermediaza cu...bani :)

Just Google it!

Google nu este doar un motor de cautare, este un motor de suflet: Google semnifica imbogatirea cunostintelor mele zilnice din absolut orice domeniu, fara sa am nevoie de pregatire de specialitate in prealabil sau de un permis la biblioteca. Google m-a ajutat sa dau la facultate, sa caut oportunitati de burse in afara, sa ma apuc de feng shui cand eram prea stresata in timpul examenelor. Cu Google m-am gandit prima oara sa ma angajez si am gatit prima reteta de pui din viata mea.

Nu imi pot imagina viata mea fara Google.

Si exact asta au reusit sa redea oficialii Google in reclama din timpul campionatului Superbowl: este o reclama geniala, pentru ca geniul tine de simplitate si de efect (cel putin asa sustinea si Einstein in Teoria Relativitatii cand a reusit sa redea relatiile complicate, de kilometri de pagini, dintre masa atomilor si energia undelor prin genialul E=mc2 )

Google e un copil recent al lumii cibernetice: s-a nascut de-abia in 1995, in camera de la Universitatea Stanford a celor 2 studenti de atunci, Larry Page si Sergey Brin. Viziunea pentru noua inventie a fost simpla si de efect, deci tot geniala: Google s-a dorit a fi "motorul de cautare perfect", sau potrivit spuselor lui Page "cel care intelege exact ceea ce vrei sa-i transmiti si-ti da exact ceea ce vrei sa primesti". In 5 ani avea sa realizeze 5 milioane de cautari pe internet in fiecare zi, iar in mai putin de 10 ani a reusit sa-i faca pe cei 2 multimiliardari, facand dovada marimii ambitiei lor. De altfel, denumirea de Google vine de la "Googol", termenul matematic pentru 1 urmat de 100 de zerouri [sic! Politehnica]

Revenind la reclama de anul acesta din timpul Superbowl, 1 minut de publicitate i-a costat pe cei de la Google 5 milioane de dolari. Superbowl este intr-adevar evenimentul cu cea mai mare audienta din State si a atras anul acesta 100 de milioane de telespectatori. Neobisnuit este demersul companiei de internet, care a recurs de foarte putine ori la reclame televizate pentru promovare.

Oricum, pe mine m-a incantat ceea ce a iesit, din 2 motive repetitive: simplitate&efect:

My Blueberry Nights

Mi-am dorit sa vad "My Blueberry Nights", pentru ca nu stiu cum de mi-a putut scapa in 2007. Are o distribuite super: magneticul-specialul de Jude Law, Norah Jones, Natalie Portman, Rachel Weisz.
Cum probabil majoritatea dintre voi l-ati vazut, nu o sa las decat niste citate.

Din film:

Elizabeth: I guess I'm just looking for a reason.
Jeremy: From my observations, sometimes it's better off not knowing, and other times there's no reason to be found.
Elizabeth: Everything has a reason.
Jeremy: Hmm. It's like these pies and cakes. At the end of every night, the cheesecake and the apple pie are always completely gone. The peach cobbler and the chocolate mousse cake are nearly finished... but there's always a whole blueberry pie left untouched.
Elizabeth: So what's wrong with the blueberry pie?
Jeremy: There's nothing wrong with the blueberry pie. Just... people make other choices. You can't blame the blueberry pie, just... no one wants it.


Elizabeth: How do you say goodbye to someone you can't imagine living without? I didn't say goodbye.
Elizabeth: I didn't say anything. I just walked away.

Elizabeth: It took me nearly a year to get here. It wasn't so hard to cross that street after all, it all depends on who's waiting for you on the other side

Jeremy: A few years ago, I had a dream. It began in the summer and was over by the following spring. In between, there were as many unhappy nights as there were happy days. Most of them took place in this café. And then one night, a door slammed and the dream was over.

Elizabeth: I thought about what Arnie said, about the sobriety chips. How to focus your attention on something else, in order to cure your addiction.

Elizabeth: You know, I came here the night I left, but I didn't make it pass the front door. I almost walked in, but...I knew that if I did, I would just be the same old Elizabeth. I didn't wanna be that person anymore.

Everybody's Fine

Iar al 2lea film vazut pe Normandia a fost "Everybody's fine", cu Robert de Niro, Drew Barrymore si Kate Beckinsale.

Care a fost mai ok.

N-as putea spune ca este genul de film pe care l-as revedea, dar a fost un film bun: o lectie de viata, o poveste de viata reala, autentica si poate de aceea si cu accente de dramatism. In fond, viata nu e o comedie decat la Hollywood.

Un film bun. Si cotat de americanii de pe IMDB doar cu 7.1 ... inca o data, ameicani tampiti! Pai cum ii dai aluia cu catzalu' cu 1 punct mai mult si lu' bietu' Robert de Niro, bolnav de plamani, cu atac de cord, ramas vaduv si cu 4 copii care il paseaza la inceput de la unul la altul....7.1?!?!! Pentru asa ceva chiar se vede de la o posta ca nu esti european si esti poporul lui Obama!

Frank Goode -Robert de Niro - ramane vaduv. La o varsta destul de inaintata si bolnav, isi doreste sa ii stranga pe toti cei 4 copii ai sai in jurul mesei, in casa parinteasca si sa reuseasca sa se apropie de ei, sa aiba aceeasi legatura pe care acestia o aveau cu mama lor.

In ultimul moment, toti 4, dar absolut toti, inventeaza scuze pentru care nu pot veni la masa.

Deci Frank se hotaraste sa le faca tuturor pe rand, cate o vizita, chiar daca trebuie sa se deplaseze din New York pana in California, in Las Vegas si tot asa... de fiecare data insa, revederea cu cate un copil e dureroasa: copiii nu au timp de el si nu pot sa il gazduiasca pentru mai mult de o noapte. Sau este dureroasa din punctul sau de vedere ca tata: isi doreste ca, oricat de putini apropiati ar fi, macar sa aiba siguranta fericirii copiilor sai; un vis care i se spulbera treptat.

Mi-a placut cum a gandit scenaristul ecoul discutiilor tata-copii purtate in sufletul parintelui: de cate ori Franh se gandea, in sinea lui, la o discutie cu Amy, David, Robert sau Rosie

avea imaginea lor de cand erau mici si ii spuneau in cele din urma tot, fara sa ii ascunda nimic.

Un film cu actori buni, bine jucat, cu scene bine legate intre ele. Lipsa concreta de actiune intermediaza, de fapt, conturarea fina, in detaliu a portretului psiho-social al personajelor. Personaje bine conturate, pana in cel mai mic detaliu. Nu este vorbea despre genul de personaje cu caracter general in care oricine s-ar putea regasi: nu, in "Everybody's fine" avem de-a face cu personaje puternic individualizate si interesante prin autenticitatea lor.

Nominalizat la Golden Globes.

Enjoy!

Hachiko: A Dog's Story

Am vazut ieri pe Normandia 2 filme. Unul dintre ele era "Hachiko, A Dog's Story". Mi-am downloadat filmul asta pentru ca era cu Richard Gere si m-am gandit ca va face o figura frumoasa. Intr-adevar, Gere a jucat bine: nici n-aveau cum sa stea altfel lucrurile.
Filmul? Nu-l recomand. Nici macar iubitorilor de caini.
Vedeti, din categoria marilor amatori de filme fac parte 2 tipuri de persoane: prima, care critica tot si este extrem de circumspecta la orice film nou aparut pe piata. A doua, care este mult mai toleranta si incearca sa transforme orice tip de film intr-o experienta frumoasa, relaxanta, daca e posibil intr-o noua initiere. Eu fac parte din a doua categorie. Ceea ce vrea sa insemne ca "Hachiko" chiar este o mare dezamagire.
Bazat pe o poveste reala, filmarile s-au facut mai mult ca pentru un documentar despre cainii din rasa Akita, nu ca o transpunere artistica. Din cauza asta nici nu-mi pot aminti mai mult de una-doua scene emotionante. Si nici nu-mi pot explica de ce pe IMDB e cotat cu8.1!!! Americani tampiti!
Subiectul pe scurt al filmului este ca, intr-o seara, profesorul Wilson de dansuri gaseste in gara un catelus pierdut pe care il si adopta pana la urma, in ciuda refuzurilor initiale ale sotiei. Intre stapan si caine se creeaza o legatura atat de speciala, incat cainele, Hachiko, il conduce pe stapanul sau la gara sa ia trenul spre locul de munca in fiecare zi - si il asteapta tot zilnic la aceeasi ora fixa, pentru a se intoarce impreuna acasa. Cainele isi indeplineste datoria mereu, timp de peste 10 ani, automatizat parca, chiar si dupa ce profesorul Wilson sufera un atac cerebral si moare.

Nebunie & Geniu

Mi-am propus pentru luna Februarie sa renunt sa mai accesez siteul celor de la Realitatea. Dintr-o serie de motive despre care voi avea alta data dispozitia necesara sa vorbesc.
Important e outcome-ul: nu am reusit :)
In schimb, ca sa imi rasplateasca fidelitatea dependenta, Realitatea m-a gratificat cu un articol foarte interesant: "Oamenii de ştiinţă au descoperit pentru prima oară dovezi clare că geniul are o legătură foarte strânsă cu nebunia."
oamenii-de-stiinta-fac-legatura-intre-creativitate-si-nebunie

Cu toate ca articolul e realizat cam rudimentar si fara informatii suficiente, e bine ca se pun lucrurile la punct. Si ca se insista si asupra faptului ca, oricat de mult le-ar placea oamenilor in anumite momente ale vietii sa se simta macar o secunda geniali, nu pot accepta si ideea unei baze schizofrenice pentru comportamentul lor. De fapt, cati ar putea sa o accepte asa de senini?
In continuare, am facut o mica munca de research cu ajutorul binecuvantatului Google -una dintre inventiile care ma fac sa iubesc pur si simplu omenirea- si iata ce a mai aparut din Google-ul cu surprize:

Geniul si nebunia sunt determinate de aceleasi gene

si va recomand si un film: "A Beautiful Mind", cu Russel Crowe, povestea unui profesor universitar care ia premiul NObel in Economie, dar trebuie sa se lupte de-a lungul intregii vieti cu schizofrenia. Premiat cu 4 premii Oscar si 4 premii Golden Globes.

Grey Gardens

Regizor:
Michael Sucsy
Scenaristi:
Patricia Rozema
Michael Sucsy
Genul:
Drama / Biografie
Durata:
104 minute
Rating:
n/a
Premiat cu 3 premii Emmy si cu 2 premii Golden Globes.


Tocmai am vazut Grey Gardens, in interpretarea celor 2 actrite care mi-au taiat respiratia: Drew Barrymore si Jessica Lange.
Grey Gardens este realizat dupa fapte reale si spune povestea celor 2 Edith Beale, mama si fiica, aduse in atentia presei in anii '60 pentru ca, rude de gradul I ale reginei elegantei Jackie Kennedy (matusa si verisoara), traiau intr-o mizerie si degradare la cel mai avansat nivel in ceea ce odata se numise conacul Grey Gardens.
Filmul mi-a rupt sufletul in bucatele si dupa aceea le-a cules, la loc, ca sa pot discerne la final intre drama tulburatoare prezentata si jocul fara egal al celor 2 mari actrite.
Totul a pornit, la sfarsitul anilor '30: Edith Beale jr. trebuie sa-si faca debutul in societate in New York pentru ca, ulterior, sa i se poata aranja o casnicie prospera care sa ii scape pe parintii sai de obligatia de a o intretine, mai ales intr-o perioada in care America era ingenuncheata de criza. Tatal sau, avocatul Phelan Beale, are o situatie economica foarte buna, insa este obligat de contextul economic sa mai faca reduceri de buget; casnicia cu nevasta sa schioapata, din cauza amantei acestuia, dar in primul rand datorita infidelitatii sotiei si atitudinii ei extravagante.
Dar Edith cea mica nu vrea sa isi faca debutul in societate si sa se marite, ea are asteptari mult mai mari: vrea sa devina actrita si dansatoare, sa aiba cariera unei stele de cinema. Pe parcursul vietii, va fi insa sabotata de parintii ei care considerau aceasta profesie "dezonoranta si superficiala" si de mama sa care se incapataneaza sa nu o lase sa isi faca o viata separata in New York, ci vrea sa o retina langa ea la Grey Gardens. Un comportament care deviaza din ce in ce mai mult de la parametrii normalului si se scufunda in dezechilibru mintal, mizerie, autoizolare, saracie.

Lavazza

Afara ninge cum chiar nu am mai vazut niciodata in Timisoara. Ninge ca in Cluj :) cu fulgi mari, cu viscol si frig, ca in putinele vizite pe care i le-am facut iarna lu' Zica :)
Sunt in camera si beau cafea.
Ce ador: cafeaua. Cafeaua cu prietenii, cafeaua in Unirii sau cafeaua in fata laptopului. Imi place intimitatea dintre mine si cana mea de cafea. Imi place contrastul dintre liniste si explozia fierbinte de viata din cana de cafea. Cafeaua poate sa iti spuna atat de multe secrete..
Ce imi place: sa imi insotesc cafeaua de o poveste. Care sa ma mai inalte un pic, sa imi mai lipeasca un fulg de aripa: pentru azi aleg povestea spusa de un set de fotografii. Calendarele Lavazza, caci despre ele este vorba, mi se par pur si simplu fabuloase! Sunt cele mai reusite calendare din lume, surprind de fiecare data prin cea mai originala viziune de reinterpretare a unui mit, de regula care sa aiba de-a face cu traditia italieneasca. Lavazza ridica fotografia la nivelul unui regal de arta. Si din fericire, fac ca asta sa aiba legatura cu o cafea. Uitati de Peroni, uitati de Pirelli: uitati-va la magia soptita de calendarul pe 2008 si cel de pe 2009 de la Lavazza! Aparent, conceptul ar fi sa te si uiti la poze printre aburii aromati ai unei cesti de...cafeaaaa! Uitati si de faptul ca data in sine a expirat. Ce mai conteaza?
2008 Calendar

2009 Calendar

2005 Calendar

2004 Calendar

Si la cat de entuziasmata sunt - si dupa psihologia clasica a omului entuziasmat care are absurdele pretentii ca tuturor sa le placa ceea ce ii place si lui si cu aceeasi intensitate- as fi teribil de incantata sa vizionati TOATE calendarele :))
Pana atunci, doar o mostra din 2005, una din 2004 si 2008

Christine Valmy: Eu sunt mama cosmeticii in America

Azi propun....un articol. Un articol din Revista Tango, construit in jurul Christinei Valmy. Voi stiati cine e Christine Valmy? Ei bine, eu nu! Asa ca v-o propun: inca un exemplu feminin romanesc de curaj, eleganta, autodeterminare, dospit in Romania postbelica si emigrat spre alte tari, unde autodeterminarea devine un scop si viata privita ca lupta poate sa iti aduca si niste rezultate frumoase. Un exemplu din putinele ramase.
Pe mine m-a impresionat foarte mult. Si mi-a placut aura acestei Christine Valmy de romanca fina, crescuta intr-una din epocile nobile ale istoriei nationale; aura de luptatoare, spiritul de inovatie, lectia de a pivi in sus, spre cer.
Inca un scenariu de viata care sfideaza Hollywoodul, inca o lectie de antreprenoriat imbogatit cu vise. Si cand te gandesti ca motorul principal a fost respingerea sociala, teama, frustrarea, lipsa de bani si de dragose, emigrarea....si o mare pasiune: cosmetica.
Un articol perfect pentru o zi de Duminica in care voi, doamnelor si domnisoarelor, va faceti timp de pedichiura in timp ce stati cu fasia de ceara lipita pe gambe si cu prosopul umed cu masca de par in cap. Si visati :)


Christine Valmy: Eu sunt mama cosmeticii in America

Citate:

"Am fost foarte strict crescuta. La 23 de ani m-am maritat, dar doar civil, pentru ca nu era gata rochia de mireasa. In ’45 nu se mai gasea nimic in tara asta. Mi-am luat o olanda, dar n-am vrut sa se vada ca e un bumbac banal si nu ceva mai pretentios si am dat-o s-o brodeze, dar brodatul mi-a intirziat cu o luna si jumatate nunta. Ei, si in luna asta, desi eram casatoriti, trebuia sa vin acasa la opt seara."

"Am facut doi ani si ceva Dreptul, dar in al treilea an, adica in ’49, s-a intimplat ceva. Eu umblam cu vulpe argintie si bineinteles ca m-a luat in vizor comitetul de studenti. Am aflat si eu ca cei din comitet avusesera o discutie despre mine si m-am dus apoi sa-mi iau un palton bej, modelul „Partizana“. Dar lumea imi spunea ca mi-oi fi schimbat eu hainele, dar nu pacalesc pe nimeni."

"Ma iubea si mie mi se parea grozav sa ma iubeasca cineva. Nu mi-am inchipuit, in schimb, ca trebuie sa iubesc si eu! Am avut o fetita imediat, care m-a multumit foarte mult. Cind am ramas insarcinata, in ’49, tatal meu n-a vorbit cu mine sase luni. Pe vremea aia se zvonea ca incepe razboiul si vin americanii. Si tata imi spunea: „Ce-o sa faci tu cu copilul? Unde o sa fugi tu cu el? Nu face copil acum, asteapta!“. "

"Era un cizmar pe Academiei, care facea niste bijuterii de pantofi. Iti spun drept, traind in Romania de atunci si traind si in Romania de azi, am un regret imens pentru tara care a fost si nu mai exista acum. Dumitrescu asta facea niste pantofi, nu cred ca aveau mai mult de 15 grame. Dac-ai sti si cum era atunci pe Lipscani! Numai femei elegante cu haina de vulpe! Cind vad halul in care a ajuns Romania, pentru mine e chiar o lovitura!

Tango: Dar e mai bine acum decit inainte de ‘89!

CHRISTINE VALMY: N-am fost atunci aici, dar e acelasi lucru: murdaria, nesimtirea, faptul ca trec oamenii pe linga un gunoi si nu-l ridica nimeni. Rautatea nu exista cind traiam eu aici. Nu mai este deloc Romania pe care o stiam eu!

Tango: Mai avem nevoie de ceva timp, ca sa ne revenim de pe urma comunismului.

CHRISTINE VALMY: Mie mi-e foarte frica ca nu vom deveni o tara europeana, ci devenim un fel de Siria sau Liban. Ma inspaiminta faptul ca aici exista bine mersi mentalitatea barbatului ca el e seful si mentalitatea femeii ca ea este sclava. Exista modul cum se cresc copiii, exista modul cum se vede viata.

Tango: Si cum se cresc copiii? Cum se vede viata?

CHRISTINE VALMY: Prost! Aici, un copil nu are nici un fel de obligatie, trebuie tot timpul sa i se dea. Fata mea are doi baieti. Cind aveau 5 ani ii puneam sa impacheteze si ii plateam pentru asta. In America, copiii, odata intrati la facultate, nu mai stau acasa cu parintii. Aici stau perpetuu acasa, pe capul parintilor. Astea sunt mentalitatile si nu vrea nimeni sa le schimbe. Uita-te la femeia de prin sate. Are 35-40 de ani si n-are dinti in gura. Cind se mai schimba oamenii?

Cite generatii sa mai treaca? Cel mai mare cusur al romanilor este ca au impresia ca stiu tot, nu vor sa invete nimic."

"Sa-ti mai dau un exemplu: eu am platit pentru prima iluminare a bulevardului Magheru, de Craciun. Si pentru a doua, si pentru a treia. Am zis sa aduc putina bucurie in sufletele oamenilor. Dar, cum au fost date jos becurile, au si disparut. Au fost furate, pur si simplu. Apoi, anul viitor, cumparam altele, le atirnau si, imediat ce le dadeau jos, iar dispareau. Si nimeni nu stia nimic. Asa e in Romania!"

"Barbatul meu era contabil. Dupa sase ani de casatorie, si-a gasit o tipa si m-a lasat. Acum, daca privesc inapoi, mi-a facut cel mai mare serviciu pe care putea sa mi-l faca. Dar atunci nu simteam asa."

"Stiam filmele americane cu artistele care aveau ten fin si frumos. De unde sa fi stiut eu ca se punea o sita deasupra, ca sa arate pielea impecabil?! SUA erau numarul unu aproape in orice domeniu, ma gindeam ca cine stie ce-o fi in cosmetica! Da de unde! Nu era nimic! Luasem cartea de telefon si nu exista decit „make-up“. M-am certat cu ei vreo 5-6 ani ca sa-mi bage si mie categoria „skin care“."

Azi propun...o regizoare: Chris Simion

Azi propun....o regizoare. Si cum Romania nu are nevoi de actori noi, cat de regizori noi, si buni, conform opiniei generalizate din lumea artistica, e un experiment interesant, zic eu.
De ce de regizori: pai simplu...spune-mi cate nume de actori talentati romani iti vin in minte...ee, te poti gandi la 10-15, nu? Acum spune-mi 3 nume de regizori...[Blank]. De ce nu mai exista film romanesc, de ce nu mai exita taetaru romanesc de secol 21? In primul rand, lipsa de fonduri, dar in al doilea rand - si mai dureros ca primul - pur si simplu nu are cine sa mai scrie piese, scenarii care sa fie jucate!! Suntem un popor orfan de scenaristi si de regizori! O mana de figuranti tot mai gasesti, daca te incapatanezi si de actori autentici, dar ce sa joace si ei?
Chris Simion este o tanara (cu toate ca numele te poate induce in eroare) care promoveaza teatrul independent si a ajuns, astfel, destul de departe: ea este cea care a regizat "Dragostea dureaza 3 ani", "Copilul divin", "Maitreyi" si s-a plimbat cu "Scaunele" lui Eugen Ionescu in turneu international. A colaborat cu Maia Morgenstern pentru ca marea actrita o admira, si mai mult pro-bono.
Chris Simion afirma ca "meseria mi-a adus mai multe bucurii decit viata personala, si mi-o respect. Con­si­der ca daca as trada-o, s-ar razbuna."
Ce perspectiva! Niciodata pana acum nu mi-am pus problema divizarii, alegerii: care mi-a adus mai multe bucurii, mai multe impliniri? Pentru ca eu, intr-o naivitate nespecifica tardivei varste de 22 de ani, integram meseria in viata personala. Si rau faceam! Pentru ca asa mi-am creat falsa impresie ca uneori nu merge nimic, cand de fapt, ca in jocul de bile, lasam evenimentele negative ale unei parti sa produca ecou si in cealalta parte. E mult mai intelept sa nu asociezi pestii cu acvariul, nu?
Ce bine: acum imi dau seama ca viata personala e ok, meseria e insa inecata in mocirla. La voi cum e?


Chris Simion si TEATRUL ca un drog

Citate:

"Unii oameni au norocul de a-si iubi cu pasiune mistuitoare, mai mult decit orice, profesia."

"Separ foarte clar chestiile astea si, pina una-alta, meseria mi-a adus mai multe bucurii decit viata personala, si mi-o respect. Con­si­der ca daca as trada-o, s-ar razbuna."

"Imi place sa plec de la dramatizare, nu de la dramaturgie, sa incerc sa gasesc romane care corespund cu problematica actuala si sa le adaptez scenic. Asta e o conditie. A doua con­ditie e sa contina o tema interesanta pentru spectatorul de astazi. Ma pun permanent in pielea celui care plateste bilet, vine la teatru si vrea sa vada o chestie cu care sa interactioneze afectiv, intelectual. Daca vine la spectacolul meu si nu-l emotionez cu nimic, mai bine nu-l aduc acolo. Apoi, ma obsedeaza de cind eram studenta combinatia asta intre sunet, lumina, proiectie, coregrafie – spectacolele mele contin majoritatea acestor ingrediente. Mai este interactiunea cu publicul, care iarasi e o obsesie a mea de la primul spectacol, si care cred ca o sa ma urmareasca permanent. Dar strict ca tema­tica, n-as fi capabila sa montez… Apus de soare. Decit daca as vrea sa fac spectacolul pe post de somnifer. N-as putea sa ofer publicului decit chestii in care cred, care ma obsedeaza, ma framinta, sint vii."

"Ce sa-ti spun? Dragostea tine cit vrei sa tina, dupa parerea mea. De asta e si altfel de la caz la caz, nu exista o reteta. Bio­lo­gic, evident ca exista un moment in care adrenalina nu mai e atit de prezenta, dar afectiv tine cit vrei. De asta mai vezi pe strada batrinei tinindu-se de mina."

"Acolo[India] am vazut ce inseamna saracie, la modul concret. Faptul ca am intilnit oameni care traiau pe strada, care nu aveau haine pe ei, erau infasurati in pinza si erau murdari, dar stiau sa zimbeasca si aveau o privire atit de vie si atit de puternica, m-a impresionat! De fapt, acolo mi-am dat seama cit de putin importanta e partea ma­teriala a vietii si ca poti sa fii fericit chiar daca n-ai cu ce sa te incalti, ca poti sa apreciezi fie­care secunda chiar daca n-ai o haina pe tine. Filosofia lor de viata e foarte diferita de cea europeana. Acolo am invatat sa zimbesc. De atunci, de fiecare data cind am momente de dispe­rare, mi-i amintesc pe oamenii aia saraci care nu aveau problemele pe care le avem noi."

Ask as if given :)

Intr-un interviu acordat acum 2 zile ziarului EVZ, Mircea Cartarescu era pus in fata cu tablett-ul celor de la Apple: Apple iPad. Se stie ca scriitorul este gadget-addict: cine a citit vreunul dintre romanele sale si-a dat seama ca acesta nu are nimic in comun cu imaginea-cliseu a scriitorului inadaptat la progres si la evolutia tehnologica a secolului XXI: dimpotriva, Mircea Cartarescu isi trage seva creatoare dintr-un algoritm complicat bio-sufletesc personalizat secolului vitezei.
In fine, back to the get-go, back to A: APPLE. Lansarea controversatului produs a avut loc in urma cu exact 4 zile, a beneficiat de o politica de marketing extraordinara si a culminat, evident, prin prezenta legendarului Steve Jobs, numit de unii cel mai bun CEO al deceniului, dupa parerea mea, unii dintre cei mai buni ai secolului.
Nu vreau sa vorbesc despre iPad, pentru ca probabil 80% dintre cei care imi citesc blogul sunt familiarizati cu el, cu performantele sale si mai ales cu lantul amplu de polemici provocat de aparitia sa pe piata.
Am inceput articolul acesta de la un singur flash: Cartarescu afirma despre laptopuri: "Dacă nu mi-ar cenzura cei dragi impulsurile necugetate (căci, altfel, mi-aş cumpăra imediat tot ce e nou pe piaţă), mi-aş lua un iPad, just for the heck of it. L-aş folosi în primul rând pentru mail şi internet, dar şi pentru filme, muzică sau (viciul meu ruşinos) jocuri. E greu să deschizi laptopul în tren sau în avion. O tabletă e mai manevrabilă, mai mobilă."
Ai auzit?!?! Nu ca m-as ridica sa contest ceva, dar Dumnezeule, unde s-a ajuns cu comoditatea in ziua de azi? Pai care a fost motivul de baza care a generat aparitia laptopioarelor astora pe piata? Tocmai, portabilitatea, uitlitatea functionala, cum ar zice francezul, "le pret-a-porter". Si acum, cand s-a ajuns la maximul raspandirii lor electronice, sclifositii care se plimba cu avionul la fel de frecvent cum ma plimb eu la Dulcineea dupa apa si-au dat seama ca le e incomod sa manevreze un laptop intre 2 terminale la aeroport sau intre 2 sedinte...q.e.d.
In orice caz, interviul fara impulsurile mele de revolta il gasiti aici:


Cartarescu fata cu Apple iPad

Melodia - exceptionala.
Rihanna a reusit sa ma miste cum nu o credeam in stare sa o faca.
Si interpretarea e deosebita, curata, calda, dramatica, transpune perfect versurile. Fara inflorituri, plain, simple and strong.
"Russian Roulette" a fost un alt obiectiv al fixatiilor mele obsesive in ultima saptamana. Si mai mult ca sigur mi-am nnebunit colegii de palier cu ea. De parca mi-ar pasa :)
Da ce nu pot eu sa inteleg este: vi-de-o-cli-pul!!
Clar, tema e ruleta ruseasca; toata lumea stie ce presupune asta: in caz contrar, va edifica Wikipedia:
"Ruleta rusească (rusă Русская рулетка) este un joc de noroc cu potenţial mortal. Jocul descris într-o formă scurtă are loc cu un revolver în al cărui cu butoiaş de găsesc un număr mic de gloanţe. Butoiaşul revolverului este rotit la întâmplare, fără a se şti dacă în poziţia de oprire se află sau nu un glonţ pe ţeavă. Jucătorul pune ţeava revolverului la tâmpla proprie şi trage cocoşul, care după noroc va muri sau va rămâne în viaţă. Jocul se repetă până la unul din jucători va fi declanşată împuşcătura fatală. Ca reguli de joc se pot stabili mai dinainte numărul de rotiri şi de încercări.

Istoric
Prima amintire a acestui joc de hazard a fost amintit în anul 1937 în magazinul săptămânal „Collier’s” în care a apărut un articol scurt cu privire la „Russian Roulette” scris de „Georges Surdez”. Articolul descrie faptul că jocul ar fi fost practicat de soldaţii ruşi în primul război mondial, fără a exista însă dovezi. Ulterior această temă a fost preluată în câteva acţiuni fictive din diferite filme sau romane. Pe la mijlocul secolului XX sunt cunoscute câteva cazuri mortale cauzate de acest joc. Un exemplu de caz mortal petrecut la data de 17 octombrie 2004, când un poliţist francez şi-a împuşcat colegul într-un joc de ruletă rusească. Această metodă era practicată printre altele în interogarea puşcăriaşilor la Chile, în anul 1973."

Daca, din intamplare, ati mai citit si "Nostalgia" lui Cartarescu sau v-ati uitat la caraghiosul "Nemuritor" al lui Sergiu Nicolaescu sunteti mai mult decat in tema cu ce vrea sa insemne jocul asta. Si teoretic videoclipul, logic, de la asta si pleaca..
Totusi: ceva scartaie: numai eu nu reusesc sa inteleg cum se sincronizeaza cele vreo 3 planuri temporale din videoclip?
Ca sa clarific intriga, am dat un Google dupa numele regizorului videoclipului Rihannei. Si wow! am dat si peste o serie de zvonuri cum ca videoclipul ar reprezenta colateral si scenete dintr-un mini-film regizat de Anthony Mandler, caci despre el este vorba. Nu prea am reusit sa inteleg mare lucru, decat ca acest Anthony Mandler a fost crescut inca de mic la Hollywood si si-a reorientat cariera de la fotografie la regie de videoclipuri si ceva filme.
http://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_Mandler
Se pare ca este unul dintre numele grele ale showbiz-ului international - cum altfel ? :) Deci rusine mie ca nu am stiut cine esti, Anthony Mandler!
Dar ce ma fac cu Rihanna?

The Rebound

Am vazut si eu in sfarsit The Rebound....A fost nevoie de o presesiune de 2 saptamani si de 2 saptamani negre de sesiune ca sa am spatiu pentru un film...Si aici nu ma refer ca nu mi-am facut niciodata 2 ore libere: dar pana acum, in primele 2 ore de libertate alegeam pur si simplu sa dorm sau sa zac intr-o stare vegetativa care sa-mi amorteasca oboseala, gandurile, panica si suruburile negre din creier.
Aleg sa fac cronica unui film in postul asta, doar pentru ca asta constituie pt mine un hobby incredibil de relaxant: gen masajul si aromaterapia pentru femeile din Sex And The City.
So, to put it in a nustshell....pa-ram-pa-paaam...
Foarte special filmul asta! Amuzant, sensibil si cu un puternic substrat karmic: pare o reteta buna de film, nu? Si foarte woman-empowering asa: sa iti iei viata in propriile maini, de la 0 - sa iti depasesti frustrarile si slabiciunile induse de o casnicie sfarsita prost, care iti anula personalitatea si orice sansa de a avea o cariera - sa pui bazele unei meserii de succes pe fundamentul unor hobbyuri derulate in concediul de maternitate...unde mai pui si norocul de a intalni un tinerel sensibil de 25 de ani care sa isi doreasca sa fie un tata pentru copiii tai?! That's really something, huh?
Filmul e emotionant din perspectiva construirii unui personaj bun, un personaj pozitiv: Aram cel dedicat comunitatii, indragostit 101% sincer si ghidat in viata de o bunatate si o conduita paterna cum numai in cartile psihologiei de specialitate gasesti.
Condimentul cel mare e Catherine Zeta Jones. Am descoperit cu tristete o Catherine imbatranita, dar este f. crud, imatur si superficial din partea mea sa zic asa ceva. Mai bine las Hollywoodul sa se agite cu asta. Mai ales ca Catherine chiar stie sa joace!
Substraturile psiho-sociale ale filmului sunt constituite de drama femeii de 40 de ani care isi castiga o pozitie in societate, autoritate, insa pierde batalia cu timpul, de frumusetea si inconstienta tineretii care isi permite luxul dezorientarii si de invingerea prejudecatilor contemporane, atat de vehiculate, insa atat de prezente: se accepta si e normal un cuplu in care barbatul are 15 ani in plus fata de partenera, insa se poate ca femeia sa fie cea care are 15 ani mai mult? DA, se poate!



Enjoy!

The Diary Of Theodore Gray

Sunt zile in care totul in jurul tau nu are alta culoare decat gri. Gri. Cerul e gri, blocurile gri, strazile, mobilul, ceaiul, cafeaua, iaurtul..
Tin minte ca am invatat mai de mult, de mult de tot, la orele de Arte Plastice ca nimic in macrocosmos nu poate avea o culoare pura: nici macar o capsuna, un brad, gandacul lui Kafka sau floarea-soarelui lui Van Gogh: totul este compus din tonuri de gri, mai puternice sau nu, mai nuantate sau nu. "Intelegeti o data pentru totdeauna ca nu totul este asa cum pare si ca omul nu va avea niciodata un ochi suficient de fin incat sa faca deosebirea dintre Crayola, Tempera si un cer care, oricat v-ati dori voi contrariul, tot timpul are sa fie gri".
Ce te faci insa cand si microcosmosul, universul tau intim si personal, e de aceeasi culoare gri?
Nu am mai scris de mai bine de-o luna pe blog si nici nu stiam cand se va mai intampla asta. Azi si acum nu stiu cand va fi data viitoare. Nu neaparat ca asta ar putea constitui o pierdere pentru cineva, sau ca as fi adus cine stie ce prejudicii de proportii Google-ului.
Iar planul, planul initial, futu-i(!), de la care o lege a lui Murphy te va face tot timpul sa te abati era sa scriu cu ocazia vacantei de Craciun, apoi de Revelion, mai incolo cu ocazia sesiunii...in fine, sa scriu un post despre downshifting si despre pretentiosul concept al capitalismului francez de Fericire Interna Bruta: despre un popor care vrea sa cuantifice nivelul de optimism si de satisfactie personala si sa aseze toate acestea pe aceeasi treapta cu Produsul Intern Brut si cu deficitul bugetar. Despre una dintre putinele natiuni europene - by the way, accentul cade pe europene - al carei presedinte se ridica in picioare si declara la conferinte de presa ca nu banii sunt totul pentru cetatenii de respectiva nationalitate. Nu in ultimul rand, probabil si nivelul de trai le permite sa revolutionze teoriile economice clasice prin abordarea unei astfel de perspective.
Inca ramane o idee de suflet postul respectiv.
Now back live to GRAY!
Va propun un video realizat in urma cu aprox 8 luni de prietena mea Cami. Ea nici nu stie ca am de gand sa il postez :) Ideea e ca, in mod inexplicabil, acest videoclip are un ciudat si puternic efect terapeutic asupra mea. Si au fost cateva zile in care l-am urmarit repetat, obsesiv si oarecum narcotic - cred ca tocmai am inventat un adverb.
Anyway, let's color everything! Maybe everything will end up being gray!

My Vision from Camelia Nedelcu on Vimeo.