Christine Valmy: Eu sunt mama cosmeticii in America

Azi propun....un articol. Un articol din Revista Tango, construit in jurul Christinei Valmy. Voi stiati cine e Christine Valmy? Ei bine, eu nu! Asa ca v-o propun: inca un exemplu feminin romanesc de curaj, eleganta, autodeterminare, dospit in Romania postbelica si emigrat spre alte tari, unde autodeterminarea devine un scop si viata privita ca lupta poate sa iti aduca si niste rezultate frumoase. Un exemplu din putinele ramase.
Pe mine m-a impresionat foarte mult. Si mi-a placut aura acestei Christine Valmy de romanca fina, crescuta intr-una din epocile nobile ale istoriei nationale; aura de luptatoare, spiritul de inovatie, lectia de a pivi in sus, spre cer.
Inca un scenariu de viata care sfideaza Hollywoodul, inca o lectie de antreprenoriat imbogatit cu vise. Si cand te gandesti ca motorul principal a fost respingerea sociala, teama, frustrarea, lipsa de bani si de dragose, emigrarea....si o mare pasiune: cosmetica.
Un articol perfect pentru o zi de Duminica in care voi, doamnelor si domnisoarelor, va faceti timp de pedichiura in timp ce stati cu fasia de ceara lipita pe gambe si cu prosopul umed cu masca de par in cap. Si visati :)


Christine Valmy: Eu sunt mama cosmeticii in America

Citate:

"Am fost foarte strict crescuta. La 23 de ani m-am maritat, dar doar civil, pentru ca nu era gata rochia de mireasa. In ’45 nu se mai gasea nimic in tara asta. Mi-am luat o olanda, dar n-am vrut sa se vada ca e un bumbac banal si nu ceva mai pretentios si am dat-o s-o brodeze, dar brodatul mi-a intirziat cu o luna si jumatate nunta. Ei, si in luna asta, desi eram casatoriti, trebuia sa vin acasa la opt seara."

"Am facut doi ani si ceva Dreptul, dar in al treilea an, adica in ’49, s-a intimplat ceva. Eu umblam cu vulpe argintie si bineinteles ca m-a luat in vizor comitetul de studenti. Am aflat si eu ca cei din comitet avusesera o discutie despre mine si m-am dus apoi sa-mi iau un palton bej, modelul „Partizana“. Dar lumea imi spunea ca mi-oi fi schimbat eu hainele, dar nu pacalesc pe nimeni."

"Ma iubea si mie mi se parea grozav sa ma iubeasca cineva. Nu mi-am inchipuit, in schimb, ca trebuie sa iubesc si eu! Am avut o fetita imediat, care m-a multumit foarte mult. Cind am ramas insarcinata, in ’49, tatal meu n-a vorbit cu mine sase luni. Pe vremea aia se zvonea ca incepe razboiul si vin americanii. Si tata imi spunea: „Ce-o sa faci tu cu copilul? Unde o sa fugi tu cu el? Nu face copil acum, asteapta!“. "

"Era un cizmar pe Academiei, care facea niste bijuterii de pantofi. Iti spun drept, traind in Romania de atunci si traind si in Romania de azi, am un regret imens pentru tara care a fost si nu mai exista acum. Dumitrescu asta facea niste pantofi, nu cred ca aveau mai mult de 15 grame. Dac-ai sti si cum era atunci pe Lipscani! Numai femei elegante cu haina de vulpe! Cind vad halul in care a ajuns Romania, pentru mine e chiar o lovitura!

Tango: Dar e mai bine acum decit inainte de ‘89!

CHRISTINE VALMY: N-am fost atunci aici, dar e acelasi lucru: murdaria, nesimtirea, faptul ca trec oamenii pe linga un gunoi si nu-l ridica nimeni. Rautatea nu exista cind traiam eu aici. Nu mai este deloc Romania pe care o stiam eu!

Tango: Mai avem nevoie de ceva timp, ca sa ne revenim de pe urma comunismului.

CHRISTINE VALMY: Mie mi-e foarte frica ca nu vom deveni o tara europeana, ci devenim un fel de Siria sau Liban. Ma inspaiminta faptul ca aici exista bine mersi mentalitatea barbatului ca el e seful si mentalitatea femeii ca ea este sclava. Exista modul cum se cresc copiii, exista modul cum se vede viata.

Tango: Si cum se cresc copiii? Cum se vede viata?

CHRISTINE VALMY: Prost! Aici, un copil nu are nici un fel de obligatie, trebuie tot timpul sa i se dea. Fata mea are doi baieti. Cind aveau 5 ani ii puneam sa impacheteze si ii plateam pentru asta. In America, copiii, odata intrati la facultate, nu mai stau acasa cu parintii. Aici stau perpetuu acasa, pe capul parintilor. Astea sunt mentalitatile si nu vrea nimeni sa le schimbe. Uita-te la femeia de prin sate. Are 35-40 de ani si n-are dinti in gura. Cind se mai schimba oamenii?

Cite generatii sa mai treaca? Cel mai mare cusur al romanilor este ca au impresia ca stiu tot, nu vor sa invete nimic."

"Sa-ti mai dau un exemplu: eu am platit pentru prima iluminare a bulevardului Magheru, de Craciun. Si pentru a doua, si pentru a treia. Am zis sa aduc putina bucurie in sufletele oamenilor. Dar, cum au fost date jos becurile, au si disparut. Au fost furate, pur si simplu. Apoi, anul viitor, cumparam altele, le atirnau si, imediat ce le dadeau jos, iar dispareau. Si nimeni nu stia nimic. Asa e in Romania!"

"Barbatul meu era contabil. Dupa sase ani de casatorie, si-a gasit o tipa si m-a lasat. Acum, daca privesc inapoi, mi-a facut cel mai mare serviciu pe care putea sa mi-l faca. Dar atunci nu simteam asa."

"Stiam filmele americane cu artistele care aveau ten fin si frumos. De unde sa fi stiut eu ca se punea o sita deasupra, ca sa arate pielea impecabil?! SUA erau numarul unu aproape in orice domeniu, ma gindeam ca cine stie ce-o fi in cosmetica! Da de unde! Nu era nimic! Luasem cartea de telefon si nu exista decit „make-up“. M-am certat cu ei vreo 5-6 ani ca sa-mi bage si mie categoria „skin care“."