500 Days Of Summer

Tagline: Boy meets girl. Boy falls in love. Girl doesn't.

Regizor:Marc Webb
Scenaristi:Michael H. Weber, Scott Neustadter
Genul:Dragoste / Drama / Comedie
Durata:95 minute

Distributie:
Joseph Gordon-Levitt
Tom
Geoffrey Arend
McKenzie
Zooey Deschanel
Summer


Tocmai am vazut 500 Days of Summer. Un film pe care la inceput l-am respins, dar care acum mi se pare fantastic de bun. Fantastic de bun pentru ca a reusit sa ma regasesc in el, ceea ce e destul de rar in zilele noastre, nu?
Mi-a placut de Summer: o fata poate sa inteleaga mereu cat de complicata e simplitatea dragostei. Eu una, asa simt: You can call me Summer. Mi-a placut si de Tom: un tip atat de dragutel, visator, idealist, amuzant.....si atata de nepotrivit in raport cu ce isi dorea ea, din pacate.
Mi-au placut la Summer sensibilitatea ei, felul ei unic si aparte de a percepe lucrurile inconjuratoare, Universul. Mi-a placut individualitatea sa puternic pronuntata in vestimentatie, in gusturi muzicale, in filme. Ma incanta feminitatea sa in nuante de baby-blue reiesind din fiecare cadru. Mi-a placut ca nu credea in dragoste si totusi, dintr-o intamplare, l-a intalnit pe barbatul visurilor ei.

Plotul de pe cinemarx:
"500 Days of Summer este povestea lui Summer si relatia ei cu Tom. Summer nu crede in dragoste adevarata, in suflete pereche si barbatul potrivit. Tom in schimb este un romantic incurabil care nu renunta la ea nici in ruptul capului. Tot ceea ce face el are ca scop "trezirea" la realitate a lui Summer, ca sa se convinga singura ca exista conceptul de dragoste scrisa in stele. Desfasurandu-se pe o perioada de 500 de zile, povestea celor doi "indragostiti" este rostita din punctul de vedere al lui Tom si a actiunilor sale care se lasa usor influentate de muzica pop."


La sfarsitul filmului, trebuie sa recunosc ca tineam mai mult cu el, decat cu Summer: pana la urma, cand vine vorba de 2 si unul decide sa se retraga, automat va fi perceput de restul ca fiind Boogie Man. Mi-a placut si calatoria pe care o facea regizorul in timp: back, forward, after back, immediatley after forward.....si modul in care a transpus ca viata continua, orice s-ar intampla: in fiecare dimineata ii suna ceasul la 7 si tot trebuie sa te duci la supermarket sa-ti faci cumparaturi,chiar daca alegi sa mergi in halat si sa iti cumperi whiskey si snacksuri....
Dragostea vine si trece, chiar si atunci cand crezi ca iti este sortita. Si atunci apare toamna(Autumn)
Ce mi-a mai placut? Mi-au placut cadrele, asemanatoare filmelor frantuzesti: modul in care personajul apare in fata spectatorului cu un background, un feedback si cu o ceata de prieteni ok pe langa el...
Si ma intreb: cum se poate ca altora sa nu le placa filmul acesta, atat de dragalas, atat de refreshing, atat de ciudatel intr-un mod incantator,atat de deosebit...... Si cum printre ultimele mele curiozitati este sa vad si cine a fost scenaristul unui film, nu dora regizorul pe cre in mod gresit cade tot accentul in moviebiz, nici "500 Days" nu a scapat de obiectul noului meu hobby: si ce incantare! Am descoperit 2 scenaristi, Michael H. Weber care se pare ca a colaborat si la scrierea sceneriului pentru "Pantera Roz 2009" si Scott Neustadter, in aceeasi colaborare.
Dintr-o perspectiva mistica de considerare a filmului, putem zice ca Summer a fost intermediarul in viata lui spre Autumn - ce artificiu daragut de nume, nu?- si cea care l-a ajutat sa se salveze din ratarea jobului cu felicitari - un job simpatic, totusi, nu? - si care i-a oferit determinarea de a isi face primii pasi in cariera de arhitect. Deci, ce bine ca i s-a intamplat acest rau, ca sa faca un salt in timp sper auto-dezvlotarea personala, spre o schimbare, o mai buna constientizare a posibilitatilor lui intelectuale si spre sunoasterea posibil-autenticului suflet pereche. Ce se va intampla in continuare nu putem sti, dar putem ghici :)

Inca o obiectie pe care o am la adresa altora care posteaza commenturi despre film: "filmul nu m-a impresionat", "nu a fost extraordinar de impresionant"....fratilor, nu se pot realiza doar filme care sa va atinga voua constant si intens corzile sensibile - aparent, oricum, atrofiate. E nevoie uneori si de cate un filmutz ok, relaxant, de weekend, care sa nu te treaca prin emotii mari si drame coplesitoare si care pur si simplu sa iti tonifieze starea de optimism si sa iti mai modifice putin perspectiva intr-o zi relaxanta de weekend....pana la urma, unii dintre noi mai si lucram si nu suntem de profesie "movie viewers"...la sfaristul unei sptamani stresante, lista ta de taskuri e simpla: "Unwind"!

Citate din film:

Tom:"People don't realize this, but loneliness is underrated"

Rachel Hansen: "Just because she's likes the same bizzaro crap you do doesn't mean she's your soul mate"

"This is a story of boy meets girl. But you should know up front, this is not a love story."

"Summer: I woke up one morning and I just knew.
Tom: Knew what?
Summer: What I was never sure of with you."

"Tom: Look, we don't have to put a label on it. That's fine. I get it. But, you know, I just... I need some consistency.
Summer: I know.
Tom: I need to know that you're not gonna wake up in the morning and feel differently.
Summer: And I can't give you that. Nobody can"

"Tom: What happened? Why - why didn't they work out?
Summer: What always happens. Life"

Paul:"I think techniqually the girl of my dreams would prbably have different hair, she'd probably be more into sports... but truthfully, Robin's better than the girl of my dreams: she'e real"

McKenzie: "Love....shit, I don't know.... as long as she's cute and she's willing, right? I'm flexible on the cute, so..."

"Romania personala, Romania ca fatalitate"

Nu puteam, totusi, sa nu postez. Dati Play, dati click mai tarziu. Va asigur ca nu veti regreta.
Nu mai pot spune nimic peste ce se spune in videoclip. Ar fi o infamie. Decat poate sa editez, cu mana mea si tastele mele, ca un omagiu in memoriam Octavian Paler, scriptul acestui interviu. Si sa il rescriu de 10 ori - si si aceasta ar fi prea putin!
Ai vazut cum trec pe langa noi, ca luminile stralucitoare in viteza intunericului unui tunel, ultimele mari personalitati ale Romaniei interbelice, ale Romaniei glorioase, ideale?
Te intreb, acum ca au plecat in intuneric, ce ne vom face fara Octavian Paler, fara Alexandru Palelologu? Ce ne-am face fara Neagu Djuvara sau Constantin Balaceanu Stolnici? Ce ne vom face fara? Romania stinge lumina.




http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Andrei-acestei-tari-chip-apuc_0_93590668.html

White December!

Ninge in Timisoara!
Doamne si atat de frumos ninge, cum nu a mai nins niciodata pana acum! De cand stau eu in Timisoara, de 4 ani, intr-un singur an a mai nins atat de intens, dar parca niciodata nu a mai nins asa de frumos!
Miroase extraordinar, a iarna si a fulgi: e chiar prima zapada adevarata, primul an in care primaria Timisoarei nu s-a chinuit degeaba sa inventeze braduti si fulgi de zapada din LED-uri in centru, in care sania inchiriata a Mosului chiar va putea aluneca prin Piata Operei, primul an in care nu trebuie sa merg acasa ca sa simt atmosfera Craciunului! Si m-a cuprins asa o euforie si o nostalgie a sarbatorilor de iarna albe...
Cat de terapeutic poate sa fie albul asta de iarna: uit de la an la an - si ce emotie sa-mi readuc aminte! Atata liniste, calm si senzatia de multumire interioara venita din cer. Din nimic, totul s-a declansat simplu cand am vazut oceanul fragmentat de fulgi albi gravitand din cer,spre omuletii de pe pamant. Prin Complex se plimba in fiecare seara cete de studenti cu colinda.....se organizeaza concerte de colinde peste tot, in toate facultatile si insitutiile de interes major din oras; e o feerie a luminilor, o feerie a cantecelor traditionale natale rasunand in difuzoarele montate pe stalpii marilor bulevarde din oras. Toate magazinele si restaurantele sunt impodobite, abunda de ghirlande, abunda de braduti, de sosete rosii pentru cadouri, de mini-Mosi...cand e vorba de Craciun, nimic nu e prea mult sau prea comercial: e doar bucuria lunii cadourilor, cand fericirea, generozitatea si iubirea fata de semeni sunt reactivate din senin in sufletul oamenilor, devenind calde si transparente. Cele mai reci sarbatori ale anului sunt, de fapt, cele mai calde!
Va doresc tuturor un Craciun Alb si incarcat de semnificatii!

Upanişade

Ideea e ca, in afara ambitiilor materiale si profesionale, in afara dorintelor si nevoilor egoiste din iubire, de a fi iubiti de cine vrem noi si cum vrem noi.....in afara a tot ceea ce dramatizam.....avem nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti. Atat de putin incat nici nu constientizam.
Continui sa cred ca dragostea este cel mai minunat lucru care i se poate intampla unui om. Si chintesenta fericirii pure, sintetizate, sublime. Dragostea este singura reteta de fericire care nu are nevoie nici de mai mult, nici de mai putin. Si in care, de fapt, ingredientele sunt de prisos. In dragoste nu e nevoie de cuvinte, e nevoie doar de priviri, de atingere, de emotie, de gesturi, vibratii.
Continui sa cred ca omul ar trebui sa alerge toata viata dupa iubire, pana la sfarsit, ca sportivul inscris la maraton. Continui sa cred ca, intr-adevar, toti suntem datori cu o iubire si o moarte.
Totusi, de cate ori stau sa ma raportez la momentele de fericire din trecut, de cate ori vreau sa-mi aduc aminte cand si de ce am fost fericita, ca sa ma binedispun si sa ma automotivez....niciodata nu ma raportez la fostele iubiri. Fiecare iubire s-a incheiat cu o rana. Vorba Oanei Pellea, nu exista iubiri mici, decat iubiri mari. In fond si la urma urmei, cine poate sa spuna ca iubeste.....mic? Fiecare poveste care s-a consumat cu fiori a sangerat, la final, purulent. Le-am cusut pe toate ca pe o rana tarzie. Si nu mi-au ramaa nici macar cicatrici. In sec XXI am avut mereu pe langa mine niste doctori de fiecare data mai buni care au stiut sa-mi cosmetizeze fiecare taietura. Cum s-ar spune in popor, dupa fiecare plecat, am tras apa.
Am fost intrebata daca simt ca am progresat in relatii? Ei bine, da. Cu fiecare poveste - desi nu au fost multe - am progresat. De fiecare data ies eu mai buna, mai invingatoare, intr-un proces dureros, dar perfect de exigenta, rigoare si auto-cunoastere. Cand dragostea se termina, vine momentul ala de calcul animalic, cand contabilizezi la sange fiecare moment. Ustura si trece: mereu am iesit pe plus: cel putin am iesit eu mai curata si mai pregatita, mai apta si mai increzatoare ca urmatorul pas chiar va fi pasul destinului. De fiecare data stiu mai bine ce vreau, ce nu vreau, ce pot tolera si ce imi face placere sa intalnesc....cat de mult vreau sa ma completez sau cat de mult vreau sa ma aseman. Si niciodata nu mi-am pierdut calitatea umna, nu m-am incrancenat si nu am zis ca nu o sa mai iubesc niciodata. Dimpotriva: Ba da! Data viitoare imi promit mie ca va fi si mai frumos, si mai intelept si mai total! Data viitoare, in iubire, va fi mai bine! Sa sper ca va fi chiar ultima data.
Cu toate acestea, revin, in momentul tragerii apei la WC-ul memoriei.....nu ma mai pot raporta la fericirea trecuta din privinta unei relatii: imi aduc aminte de lucrurui banale, majoritatea au de-a face cu ai mei, cu copilaria, Ceza, Deea, Ale Mut si prieteni. Gasca. Niciodata, dar niciodata-niciodata nu pot asocia un moment de fericire cu "the lucky bastards". Aurora Liiceanu scria intro carte de-ale ei ca crede mai mult in forta prieteniei decat in forta iubirii. La fel simt si eu. Pentru cititorii regulati ai blogului, daca va aduceti aminte, "fratia fetelor".
Si sunt atat de mici, de simple si de pline de importanta lucrurile care azi, te pot face fericit. Incat nici nu constientizam.
Am fost aseara, cu Gloria, Gabi si Pitu la proiectarea piesei "Take, Ianke si Cadir", in interpretarea maestrilor Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica. NU e nevoie sa mai spun, ce interpretare de gala: me-mo-ra-bi-la! Mai presus de orice cuvinte:

Talentul celor 3 ne-a coplesit!
Despre acest spectacol, in aceasta formula, se spune ca este spectacolul care a reintors publicul cu fata catre teatru!
Si fetele care organizau evenimentul erau cele mai amabile din lume, si s-a servit ceai verde si ceai negru in pahare de unica folosinta....Si in doar 2 secunde de la inceputul proiectiei, vorba turcului, "inima mea umplut de fericire". Am mers dup-aia pe la Gloria, am gatit o complicata omleta cu branza si-o tigara si am vorbit de toate problemele importante ale vietii unui student: "Dar X de ce nu mai e cu Y?", "Cu ce tip iese Lili in seara asta?", "Tu stii ce haine misto aduce gagica aia, prietena Oliviei?", "Glorio, ce ne facem ca mai sunt 6 luni si pupam licenta?!"
Si uite-asa, in micul nostru Univers, m-am simtit una dintre cele mai fericite persoane de pe Pamant. Eram eu si cei care ma iubesc, cei langa care ma simt bine, intr-o camera de camin, cu bucuriile noastre simple si vietile noastre marunte si complicate. Si din fericire, mi-am tras semnalul de alarma, mi-am luat 2 secunde de pauza si am tras adanc aer in piept: nu mi-a venit sa cred cat de bine ma simt si cat de simplu pot spune: "Sa-mi bag pula, chiar ma simt fericita!"

Kool-TU-Rrrah

O cheste de principiu pe ordinea de zi: conspiratia. Nu sunt adepta teoriei conspiratiei, dar cred ca undeva, ceva poate sa conspire.
Ca aspect pozitiv, o gandire optimista nu are cu ce sa-ti strice: si chiar daca nu vei ajunge sa crezi ca Universul conspira in favoarea ta, tot trebuie sa fii de acord ca un zambet tonic si o pornire de curaj pot sa duca spre o stare de bine, mai degraba decat daca ai avea tonusul unui pesimist.
Ca aspect negativ, cred ca la nivel global se conspira pentru a nu fi incurajati sa gandim: am discutat despre asta de atatea ori: ultima oara, azi cu Pitu si Stefan; penultima oara, acum 2 zile cu Iulia; pana si la seminarul de Comunicare am primit nota pe asa ceva. Peste tot in lume apar prea multe semnale de alarma care imi tipa in fata ca "roakere, partidul te vrea tuns". Nu esti incurajat sa te exprimi, sa gandesti, sa evoluezi, sa ai "porniri intelectuale", sa cercetezi; iar bullshitul asta american cu "arata cine esti, demonstreaza ceea ce poti" nu e decat o amorteala dulce indusa pentru a iti da senzatia ca esti ok asa cum esti.....deci nu trebuie sa fii altfel! Sesizezi secretul scenei?
Ma rog, in postul de fata voiam sa particularizez aceasta teorie a conspiratiei pe...carti! Carti, da, carti! Cand e ultima oara cand ai citit o carte?
Exista in jurul meu/tau/nostru/vostru foarte multi oameni dezinformati. In continuare, exista oameni partial informati; care raportandu-se la lipsa de informatie din jur, au senzatia ca sunt complet informati: unii dintre ei au un limbaj mai evoluat fata de cei din prima categorie; majoritatea nu pot si nu vor sa abordeze mai multe teme de discutie, mai variate. In cel mai bun caz, vor sti - indiferent de varsta, atentie! - sa foloseasca un limbaj mai deosebit cand vine vorba de profesia lor sau de subiecte conexe acesteia. Si culmea, au senzatia ca si epateaza prin asa ceva si ca demonstreaza ca pot :)
Apoi, sunt aceia care se uita la televizor, la documentare, la filme si poate si la alte stiri decat stirile sportive; Dar nu citesc carti! Intr-adevar astia stiu mai multe; inca o data, ca la categoria nr. 2, se simt candidati la "stie-tot". Problema lor, pe care nici nu o vor sesiza vreodata, este ca ei isi formeaza fals o parere: de regula, au argumente si judecati in aparenta logice intr-o discutie si au o opinie... dar este o opinie preluata! Preluata mecanic, insusita in subconstient fara aportul constientului: preluata ca atare din documentar, pe parcursul vizionarii caruia au senzatia ca sunt elitisti pt ca urmaresc asa ceva, preluata din stirile formatoare si deformatoare de opinie din mass media, preluata din replica de film cu succes la box-office care a sunat cel mai bine si a facut furori in trailer. Varful icebergului e reprezentat de cei care, in plus, mai dau click pe Realitatea pe internet..Dar nu citesc carti! Si asta e foarte ingrijorator!
Am fost intrebata asta-vara care mai e, in ziua de azi, diferenta dintre o carte si un film: si nu am vrut sa folosesc argumentul ala lesinat ca "filmul nu e precum cartea", ca nu se respecta intru totul viziunea autorului si ca actiunea si esenta sunt alterate de viziunea regizorului. Asta e un argument invocat de constipatii profesori de Romana. Eu cred ca pun punctul pe "i" asa: da, un film bun -daca e bun - poate constitui o experienta, te poate transforma intr-o mica-mica masura, poate fi problematizant, iti poate deschide ochii, te poate face sa aluneci pe ganduri in fata unor idei. Te poate trece prin niste emotii, la dracu, te poate impresiona. Care este, totusi, argumentul imbatabil al unei carti in fata unui film? Filmul iti fura placerea de a iti imagina personajele, cadrul, mimica, inflexiunile vocii, filmul te priveaza de exercitiul muschiului imaginatiei, iti anuleza dreptul de a il eprsonaliza tu cum vrei pe Winnetou, sau pe Scarlet O'Hara, sau pe Stapanul Inelelor: iti da totul de-a gata, totul prefabricat, semipreparat: emotii si sentimente la pachet. Pune acum, in urmatoarele 5 minute mana pe o carte si vei vedea ca am dreptate!
Cand mi-am dat si eu seama de asta? Nu atat de devreme pe cat ar fi trebuit: acum aprox 2 ani, cand m-am apucat de "Shogun" de James Clavell: experienta in shogun este ca, desi ti se prezinta un adevar istoric, bineinteles tot tu --recte eu, tot eu trebuie sa ma gandesc (eu, eu pentru mine si nu altcineva in numele meu), cum se luptau japonezii aia micuti, cum serveau masa, ce culoare avea ceaiul si sushi-ul, cum aratau peretii de hartie ai caselor sau cum se plimbau gheisele prin port. Un lucru banal prindea conotatii extraordinare!
Revin la pro-carti, ca am deviat de la subiect: si la ideea ca nu suntem incurajati sa gandim, nu suntem curajati sa ne imaginam sau sa folosim fantezia in scop creativ. Acum toate incep sa se lege: v-ati pus vreodata intrebarea de ce nu se mai citeste in ziua de azi? Sigura ca da. Raspunsurule sunt multiple: e plictisitor, traim intr-o societate moderna in care suntem mereu pe fuga si nu mai avem timp de pierdut, educatia primita nu mai e aceeasi (intelectualii din 2010 nu mai sunt segmentul social al elitei, sunt segment social de masa)....adevarul e ca 85% dintre cei care invoca acest motiv nici nu mai sunt capabili sa se mai concentreze asupra unei carti, sa mai stea 20 de minute cu un foileton in brate. Insa un motiv foarte buun este si pretul unei carti: pretul prohibitiv.
Mai departe, v-ati pus vreodata intrebarea de ce o carte costa in ziua de azi atat de mult? De ce din 10 carti, ma repet, facem salariul minim pe economie? Oare din cauza ca hartia e prea scumpa? Hai maaa, pai ditamai sulul de hartie e 50 de bani! Ca sa amortizeze investitia editurii? Ma indoiesc...Nici acum nu credeti ca pote fi o alta parte a planului de a nu citi si a nu gandi? Acum, eu nu zic ca Humanitasul nu vrea sa vanda. Doamne fereste! Sau Rao, sau Corint......cred ca totul vine de undeva si mai de sus de atat. Si de ce fac legatura cu teoria conspiratiei? Declansatorul de raspuns mi s-a activat si mie in timp ce treceam, odata, pe langa sediul redactiei ziarului "Adevarul de Vest", sediul cel frumos din Unirii cu bibliotecile de carti "Adevarul" frumos copertate in vitrina.
Pai daca editarea unor carti este atat de costisitoare, de nepermisiva, de-de-de.....cum de au gasit Adevarul si Jurnalul National solutia de a scoate carti pe banda rulanta, colectii intregi si chiar albume de pictura la pret de ziar? Cum? Adica 2 ziare concurente, amenintate unul de celalalt cu falimentul isi permit sa culturalizeze in masa si gasesc solutii pe care decenii la rand editurile din capitalism nu au reusit sa le abordeze?
Imposibil?

A venit urata

Uneori, in afara de iluzii, suntem obligati sa vindem si deziluzii.
Se strange in jurul meu cercul oamenilor apropiati mie care se vad obligati sa renunte la construirea unui vis. Cei mai puternici dintre ei aleg sa puna bazele unui nou vis, oricat de temerar. Majoritatea aleg, insa, diferit.
Dintr-un motiv mai mult sau mai putin cunoscut noua, printr-o imprejurare mai mult sau mai putin inteleasa, viata alege pentru unii alte drumuri.
Atunci, in sprjinul zidirii unei noi fundatii, aduc un nou tip de caramida: prezint proiectul "A venit urata". E un proiect minunat, care implica niste persoane minunate si care ne-ar putea implica pe oricare dintre noi - toti fiind la fel de minunati.
Este un link pe care l-am aratat unora dintre apropiatii mei, oarecum frecvent, in ultimul timp. A avut efectul pozitiv scontat. Este, in acelasi timp, un link pe care se pare ca trebuie sa-l mai prezint catorva persoane. Mesajul este terapeutic, in esenta. Si m-a ajutat si pe mine, odata.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

Si da, in sec XXI, acestia suntem noi, atat de fragili, dar nu atat de singuri. Este important pentru toti care au dat click sa inteleaga ca nu sunt singurii, nu au fost si nici nu vor fi.

Mots du jour:

Aurora Liiceanu, cel mai cunsocut si mediatizat psiholog din Romania:

"Dar dedesubturile problemei, nici mie nu-mi sunt clare…, dar oboseşti până la urmă să cauţi. M-am gândit să rămân la faptul pur şi simplu că a fost o acţiune care ne-a schimbat viaţa, ne-a schimbat viaţa în negativ şi, în acelaşi timp, am vrut să arăt că trebuia să iau şi partea asta bună. În sensul că schimbările de viaţă te obligă să îţi cauţi rezistenţa, rezilienţa, poate şi nepăsarea, poate şi inconştienţa."

"Aproape că-ţi vine să crezi că soarta te obligă să faci ceva ce nu-ţi place, ca să te umileşti. Dar umilinţa a venit de la partid, nu de la divinitate[...] Este un întreg curent astăzi în psihologie la care eu ader. Pare puţin straniu, dar trebuie să înţelegem că şi dintr-un eveniment negativ sau dintr-o nenorocire trebuie să scoţi ceva bun. În fond şi la urma urmei, nimic nu este perfect negativ sau pozitiv. Deşi nu a fost ideea mea, societatea m-a ajutat să fac lucruri pe care alţi cercetători le fac ca experiment. Numai că în cazul meu nu a fost un experiment căutat de mine. Există, de exemplu, Irwin Goffman, care a intrat în azil şi s-a dat drept nebun şi care a spus că insider-ul o să înţeleagă lumea.
E ca şi cum ai sta pe merginea piscinei şi ai descrie cum e să sari în piscină. Eu am fost împinsă în piscină şi am luat partea asta, am să vad ce e în piscină. Nu pot să spun că a fost frumos. Nu pot să spun că am fost fericită. Dar nu am fost nici atât de nenorocită şi nefericită aşa cum au fost unii care au refuzat adaptarea. Şi această atitudine de aroganţă faţă de viaţă a fost puţin ameliorată sau înblânzită de faptul că, uite, sunt situaţii în care nu trebuie să te pierzi. Acest curent încearcă să recupereze toţi oamenii care trec prin traume extraordinare. Şi multă lume trece, pentru că viaţa omului este extrem de imprevizibilă şi oricine este candidat la traume mari."

" Acum poate că trăim mai repede, poate că ne-a lovit consumerismul în cap, toată lumea vrea mult. Trăim într-o lume „needy and greedy”. Meritocraţia a dispărut, acum toată lumea vrea şi crede că i se cuvine. Din moment ce te uiţi la televizor şi poţi să fii un om oarecare, cu un destin oarecare, şi-ţi spune „Pentru că tu o meriţi!”, tu te umfli în pene şi zici „Eu sunt cineva, eu merit”. De ce meriţi? Nimeni nu-şi pune problema asta"

"În vremuri în care nu ai la dispoziţie ce îţi trebuie funcţionează imaginaţia, creativitatea, inteligenţa. Până la urmă, poţi să vezi partea ludică a vieţii.[...]Astăzi nu mai trebuie să ai imaginaţie deloc pentru că totul este în faţa ta pe raft. Există un sindrom de exces, de cantitate, care te face să fii depresiv şi anxios din cauză că te confrunţi cu prea multe opţiuni din care trebuie să alegi"

"mă simt ca cineva violat în parc. Ce mai contează dacă mai vin şi alţii? Violul s-a întâmplat. Odată ce păţeşti ceva, intri în lumea păţitului, nu în lumea celui care îşi imaginează. De-aia imaginarul şi realitatea nu se împacă foarte bine. Am simţit că mă mut dintr-o baltă în altă baltă, pentru că lucrurile nu se schimbă. Noi şi acum trăim în băltuci, societatea românească nu s-a schimbat foarte mult între timp."

"Ce face psihologul? El îţi arată de la distanţă, nu cu un ochi cald, care sunt consecinţele unei opţiuni sau ale unei alte opţiuni. Toată lumea are probleme în viaţă, nu există oameni fără probleme. Psihiatrul are un alt obiect al muncii, la el te duci dacă te scrânteşti. Dar azi majoritatea suntem borderline, cu un picior în scrânteală, ne controlăm tot timpul dacă nu avem obsesii, dacă nu avem fantasme etc. Toţi căutăm echilibrul ăsta mental, că de fapt contează dacă tu eşti bine cu tine şi tu te recunoşti în cine eşti sau cine crezi că eşti."

"Dacă tu ai terminat 4 ani de facultate şi nu înţelegi viaţa, nu înţelegi piaţa, nu înţelegi că în viaţă trebuie să faci cât mai multe, să bifezi cât mai multe, că toţi avem mai multe abilităţi decât alea pentru care te-ai şcolit... Ideea că totul este aranjat şi după facultate vine jobul de la sine este un element foarte aiurea în educaţie. Trebuie să înveţi să te mişti în viaţă."

"Trebuie să ai întotdeauna un plan A şi un plan B, pentru că viaţa e incertă. Nu am fost crescută să am plan B, aşa că am fost nevoită să inventez eu un plan B. Ce fac eu mâine dacă...? Atunci când ai pe cineva în jur, planul B apare, când nu, ţi-l construieşti singură."

"Parintii mei s-au refugiat din Basarabia, chiar in razboi, as putea sa spun in ultimul moment. Exista atunci o aptitudine de a face fata vietii care azi nu prea mai exista. Azi oamenii sunt cu mult mai nevolnici, se dau de ceasul mortii in situatii in care, mai demult, altii stiau ca trebuie sa-ti sufleci manecile si sa faci ceva."