Azi propun...o regizoare: Chris Simion

Azi propun....o regizoare. Si cum Romania nu are nevoi de actori noi, cat de regizori noi, si buni, conform opiniei generalizate din lumea artistica, e un experiment interesant, zic eu.
De ce de regizori: pai simplu...spune-mi cate nume de actori talentati romani iti vin in minte...ee, te poti gandi la 10-15, nu? Acum spune-mi 3 nume de regizori...[Blank]. De ce nu mai exista film romanesc, de ce nu mai exita taetaru romanesc de secol 21? In primul rand, lipsa de fonduri, dar in al doilea rand - si mai dureros ca primul - pur si simplu nu are cine sa mai scrie piese, scenarii care sa fie jucate!! Suntem un popor orfan de scenaristi si de regizori! O mana de figuranti tot mai gasesti, daca te incapatanezi si de actori autentici, dar ce sa joace si ei?
Chris Simion este o tanara (cu toate ca numele te poate induce in eroare) care promoveaza teatrul independent si a ajuns, astfel, destul de departe: ea este cea care a regizat "Dragostea dureaza 3 ani", "Copilul divin", "Maitreyi" si s-a plimbat cu "Scaunele" lui Eugen Ionescu in turneu international. A colaborat cu Maia Morgenstern pentru ca marea actrita o admira, si mai mult pro-bono.
Chris Simion afirma ca "meseria mi-a adus mai multe bucurii decit viata personala, si mi-o respect. Con­si­der ca daca as trada-o, s-ar razbuna."
Ce perspectiva! Niciodata pana acum nu mi-am pus problema divizarii, alegerii: care mi-a adus mai multe bucurii, mai multe impliniri? Pentru ca eu, intr-o naivitate nespecifica tardivei varste de 22 de ani, integram meseria in viata personala. Si rau faceam! Pentru ca asa mi-am creat falsa impresie ca uneori nu merge nimic, cand de fapt, ca in jocul de bile, lasam evenimentele negative ale unei parti sa produca ecou si in cealalta parte. E mult mai intelept sa nu asociezi pestii cu acvariul, nu?
Ce bine: acum imi dau seama ca viata personala e ok, meseria e insa inecata in mocirla. La voi cum e?


Chris Simion si TEATRUL ca un drog

Citate:

"Unii oameni au norocul de a-si iubi cu pasiune mistuitoare, mai mult decit orice, profesia."

"Separ foarte clar chestiile astea si, pina una-alta, meseria mi-a adus mai multe bucurii decit viata personala, si mi-o respect. Con­si­der ca daca as trada-o, s-ar razbuna."

"Imi place sa plec de la dramatizare, nu de la dramaturgie, sa incerc sa gasesc romane care corespund cu problematica actuala si sa le adaptez scenic. Asta e o conditie. A doua con­ditie e sa contina o tema interesanta pentru spectatorul de astazi. Ma pun permanent in pielea celui care plateste bilet, vine la teatru si vrea sa vada o chestie cu care sa interactioneze afectiv, intelectual. Daca vine la spectacolul meu si nu-l emotionez cu nimic, mai bine nu-l aduc acolo. Apoi, ma obsedeaza de cind eram studenta combinatia asta intre sunet, lumina, proiectie, coregrafie – spectacolele mele contin majoritatea acestor ingrediente. Mai este interactiunea cu publicul, care iarasi e o obsesie a mea de la primul spectacol, si care cred ca o sa ma urmareasca permanent. Dar strict ca tema­tica, n-as fi capabila sa montez… Apus de soare. Decit daca as vrea sa fac spectacolul pe post de somnifer. N-as putea sa ofer publicului decit chestii in care cred, care ma obsedeaza, ma framinta, sint vii."

"Ce sa-ti spun? Dragostea tine cit vrei sa tina, dupa parerea mea. De asta e si altfel de la caz la caz, nu exista o reteta. Bio­lo­gic, evident ca exista un moment in care adrenalina nu mai e atit de prezenta, dar afectiv tine cit vrei. De asta mai vezi pe strada batrinei tinindu-se de mina."

"Acolo[India] am vazut ce inseamna saracie, la modul concret. Faptul ca am intilnit oameni care traiau pe strada, care nu aveau haine pe ei, erau infasurati in pinza si erau murdari, dar stiau sa zimbeasca si aveau o privire atit de vie si atit de puternica, m-a impresionat! De fapt, acolo mi-am dat seama cit de putin importanta e partea ma­teriala a vietii si ca poti sa fii fericit chiar daca n-ai cu ce sa te incalti, ca poti sa apreciezi fie­care secunda chiar daca n-ai o haina pe tine. Filosofia lor de viata e foarte diferita de cea europeana. Acolo am invatat sa zimbesc. De atunci, de fiecare data cind am momente de dispe­rare, mi-i amintesc pe oamenii aia saraci care nu aveau problemele pe care le avem noi."