Acum, nu stiu cum e la altii. Sau nu stiu altii cum sunt. Dar, cel putin din cate mi s-au intamplat mie pana in momentul de fata, numai in Timisoara mi s-a intamplat sa primesc flori pe strada de la necunoscuti. Cred ca v-am mai povestit despre asta. Bine, nu mi s-a intamplat decat de 2 ori in acesti 4 ani, dar de fiecare data mi s-a parut a life time changing moment: pentru ca, fie doar si pentru cateva secunde, imi schimba complet viziunea asupra naturii intrinseci a omenirii si asupra sferei de emotii umane. Si ma facea sa gandesc:"Wow! Nu-mi vine sa cred" sau "Chiar mai exista gesturi din astea?" sau Üite ma, ca se poate!"
O data a fost asta-vara, am primit un buchet bogat, frumos colorat si mirositor de flori de camp. Rustic, simplu, perfect. Cald.
Iar cealalta data... nu mai retin exact cand a fost.. cert e ca am primit un buchet gigant de trandafiri albi. Trecusem de podul Michelangelo si mergeam spre BNR si au aparut niste actori din astia tinerei care veneau dinspre parc. Stit, parcul din spatele magazinului Bega. Mi-am dat seama ca erau actori pentru ca ii vazusem cu mult inainte, ieseau din Sala 2 a Teatrului National. Erau plini de flori si vorbeau despre reprezentatie. Unul dintre ei m-a oprit pe mine.
Si mi-a oferit florile.
Evident, tu, animal social, ai tendinta sa intrebi "Dar de ce?". Ceea ce am si facut.
Raspunsul a fost "Pur si simplu. Ma gandesc ca te va face fericita. Si esti frumoasa"
Si mi-a oferit florile.
Evident, tu, animal social, ai tendinta sa intrebi "Dar de ce?". Ceea ce am si facut.
Raspunsul a fost "Pur si simplu. Ma gandesc ca te va face fericita. Si esti frumoasa"
Bineinteles, lucrurile nu s-au petrecut deloc excesiv-idilic. Restu' trupei, in special baietii, stateau pe margine si se spargeau de ras, iar fetele din trupa si mai pline de flori decat ei (they must've hahd had their fair share) imi fixau fiecare reactie. "Ïngenuncheaza ba, Mariane, altfel nu vezi ca nu-ti ia fata buchetu'? Fa si tu lucrurile ca la carte! "
Si Marian al nostru a si ingenuncheat, intr-un genunchi, asa, frumos, ca la cliseele de la teatrul lui. Probabil i se parea si lui, ca si mie de atlfel, dragut momentul.
Eu m-am emotionat, am luat florile, am multumit, am plecat. Si am tinut minte :)
Unde voiam de fapt sa ajung: la 1 martie. Aseara mi s-a intamplat pentru prima oara sa primesc un martisor pe strada. Era 22:42 si ma intorceam din Manufactura. In fata mea era o turma de vreo 6-7 tipi, cam de varsta mea. Am intrat in depasire ca nu ma simteam in siguranta sa stiu ca sunt doar eu cu ei pe strada, oricat de centrala era zona. Ma opreste unul dintre ei
"Cu ocazia zilei de 1 Martie'.."
Prima reactie: "Ba, astia vor sa-mi faca ceva". Neincrederea, suspiciunea. Tendinta de a zice NU.
"Aaaha, mersiii, dar cu ce ocazie?"
"Nah, tot de intai martie, cum ti-am mai zis [zambete]"
"Ai facut vreun pariu cu baietii sau ceva?"
" Nu, da', am avut foarte multe martisoare azi la mine si nu le-am dat pe toate. M-am gandit ca mai bine iti dau tie pe strada un martisor, decat sa le arunc. Ce zici?"
"Nah, mersi, hai sa te pup"
"Ëu mersi"
Am luat cosarul si am plecat. Dupa mine, am vazut, au oprit-o pe urmatoarea femeie. Era o tipa la vreo 30 de ani. "Buna searaa..."
1 comentarii:
Super. Evident ca lumea in care traim nu este caracterizata doar de mizerii, nesimtire, mitocanie. Mai sunt si persoane cu bun simt, cu neuroni functionali si mai ales cu pofta de viata. Ai avut un 1 Martie placut. De-ar fi mereu 1 Martie.
PS : mi-a placut ca ti-ai exteriorizat si gandurile.
Trimiteți un comentariu