Bancuri cu ingineri

Un later edit (Atentie, din statisticile personale, numai studentii la Poli rad la acest gen de bancuri...)

"- Iar acesta se numeste buton, spuse inginerul, si foloseste la deschiderea calculatorului.
- Si de ce se numeste buton, intreba un elev?
- Pentru ca, daca ar fi folosit pentru inchiderea calculatorului, el s-ar fi numit but-off."


"Doi studenti la inginerie mergeau prin campus cand unul dintre ei spune:
- De unde ai bicicleta asta superba?
Al doilea raspunde:
- Sa vezi, ieri mergeam pe aici gandindu-ma la referatele mele, cand a aparut in fata mea o femeie foarte frumoasa pe aceasta bicicleta. Si-a scos toate hainele si mi-a spus: "Ia de la mine orice poftesti".
Celalalt da din cap intelegator si zice:
- Ai facut o alegere buna. Hainele ei probabil nu ti se potriveau!"


"Daca populatia mondiala s-ar reduce la 100 de ingineri, pastrand proportiile, s-ar compune cum urmeaza:
- 93 ar fi barbati;
- 6 femei (dintre care 3 ar fi lesbiene, una ar fi prietena celui mai bun amic si celelalte ar fi urate ca dracu);
- 1 homosexual;

Dintre cei 100 de ingineri:
- 95 ar purta ochelari;
- 89 ar fi cheli;
- 1 ar fi un inginer atipic (inalt, aratos si simpatic);
- 75 ar crede ca sunt ingineri atipici chiar daca sunt mult mai urati decat toti ceilalti.

Dintre cei 100 de ingineri:
- 99 ar vorbi in continuu despre calculatoare;
- 86 ar vorbi in continuu despre mp3;
- 78 ar vorbi in continuu despre jocuri de calculator.

Privind lumea din aceasta perspectiva, e fireasca dorinta de a fi acceptat, inteles si educat a inginerilor si sa devina ceva fundamental pentru ei.

Tine cont de aceasta observatie:

- Daca dimineata cand te trezesti, constati ca nu esti inginer, esti norocos;
- Daca te trezesti, nu esti inginer si o blonda spectaculoasa doarme langa tine in pat, esti ingrozitor de norocos;
- Daca te tresesti, esti inginer si o blonda superba doarme in pat langa tine ...nu te stresa, inca visezi.

Daca poti citi acest mail esti binecuvantat dublu. Una pentru ca cineva si-a adus aminte de tine. A doua pentru ca iti merge Internet Explorer, cea ce intra in domeniul miracolelor. Trimite asta mai departe la inginerii care-i cunosti si daruieste-le un zambet, ca sa-l savureze si ei si sa-si uite blestemul inadaptarii."


"Care este diferenta dintre un inginer si un caine?
Amandoi stiu ce vor sa spuna dar nici unul nu stie sa se exprime."
(Banc spus in anul I, la cursul de Circuite Electrice, de catre dl. prof. Haragus)


"Trei ingineri discuta intre ei despre natura corpului uman. Unul din ei zice:
- E clar ca a fost conceput de un inginer mecanic: articulatiile, oasele pt. sustinere.
- Nu cred, zice altul, a fost facut de un inginer electronist: toate conexiunile nervoase, sistemul nervos ...
Al treilea:
- Nu se poate! Mai mult ca sigur a fost gandit de un inginer constructor, numai ei pot sa plaseze o zona cu deseuri toxice langa o zona recreativa!"


Un tanar medic e repartizat la dracu' in praznic intr-un mic orasel muncitoresc. Trec zilele, trec saptamani si luni si ... vine primavara.
Concediu nu are, dar i s-a acrit de viata de acolo si i se face dor de civilizatie. Nu poate lasa cabinetul, se intelege cu un "injiner" sa-i tina locul. Ii explica cum ca medicina nu e cine stie ce, daca vine unul racit sa-i puna picaturi in nas, daca tuseste sa-i dea sirop etc etc.
Totul merge struna primele zile, "injinerul" se descurca foarte bine pana cand vine o tinerica.
- Domnule doctor, am o mare problema, am ramas gravida si nu vreau copilul.
- Nu se poate face nimic.
Domnisoara insista pana il indupleca.
- Domnisoara, de cate ori te pisi pe zi?
- De vreo 3-4 ori.
- Cam cat?- Cam un sfert de litru odata.
Inginerul ia creionul si o foaie, se adanceste in calcule si apoi zice:- Uite cum stam, nu te pisi mata 30de zile, 11 ore, 7 minute si se ineaca singur!"


"Un fost student la politehnica s-a transferat la Institutul Teologic. Prelegere... atipeste!Parintele se apropie si-l intreaba:
- Ce este forta Dumnezeiasca?
Studentul trezindu-se, raspunde repezit:
- Masa Dumnezeiasca inmultit cu acceleratia Dumnezeiasca!"

"Unsprezece persoane atârnau de un cablu fixat de un elicopter. Erau zece economişti şi un inginer. Deoarece cablul nu era suficient de solid să-i ţină mult timp pe toţi, s-au decis ca unul din ei să se sacrifice, pt. ca ceilalţi să se poată salva. Nu s-au putut hotărâ, cine să fie nenorocitul, aşa că, in final, inginerul a ţinut un discurs foarte impresionant. El a spus că va da drumul cablului de bună voie, deoarece inginerii sunt obişnuiţi să facă orice pt. firma lor, să se sacrifice pt. familia lor, să ofere totul firmei, să facă ore suplimentare şi să nu primească nimic în schimb.După ce a terminat discursul lacrimogen, toţi economiştii au început să-l aplaude..."


"Un arhitect, un artist si un inginer discutau despre cu cine e mai bine sa iti petreci timpul, cu nevasta sau cu amanta:
Arhitectul prefera sa fie cu nevasta, asa putea construi fundatia unei relatii vesnice.
Artistul prefera sa fie cu amanta. In ea gasea mai multa pasiune si mister.
Inginerul prefera sa le aiba pe amandoua.
- Amandoua?! ... intreaba ceilalti
- Da. Daca ai o nevasta si o amanta, fiecare se va gandi ca esti cu cealalta si atunci poti scapa la serviciu sa-ti termini treaba de ziua urmatoare."

...Un fleac, m-au ciuruit!

Politehnica imi creeaza un sindrom compulsiv-obsesiv si nevoia bolnava de a scrie din frustrare: prima zi, prima zi cu adevarat de polist:
Uitasem cum e sa ai 9 ore pe zi, si de la 8 dimineata! Profesori care ma darama psihic!
Trazni-i-ar, tipa-i-ar,tuna-i-ar si toate sintagmele blasfemice cu parfum de Ardeal-Banat!
Uitati o mostra din catedra care se inghesuieste sa-mi predea mie - si asta tot e mai bine decat catedra de Telecomunicatii
http://faraday.etc.upt.ro/personal.htm
M-am reintors pe Aleea Studentilor ca o leguma uscata, stafidita, cu creierul obosit si pocnindu-mi a neregulie din orar: laboratoare optionale care se suprapun cursurilor, cursuri optionale care se suprapun cursurilor - si pe deasupra ne-au mai futut si un curs/seminar de Comunicare, in ideea imbunatatirii abilitatilor noastre pentru licenta, auzi! Sau pentru a ne invata cum sa scriem scrisori de intentie!
Fratilor, s-a inventat motorul de cautare! Fratilor, google it! Sau nu mai aveau ei ce sa inventeze ca sa dea de mancare profesorasilor din UPT...

Post Scriptum: noroc cu colegii :) Si pe deasupra, am inca o data o subgrupa f. misto

Dimineti vechi si noi

Unul dintre fragmentele mele preferate din "Jurnalul" Oanei Pellea:

„Imi place: BUNUL-SIMT. Sa beau apa in diminetile cu soare, la fereastra. Imi potrivesc paharul in asa fel incat soarele sa se reflecte in el si beau... soare. Mozart. Sa rad. Sa ma uit la cer. Sa spal vase. Sa dorm. Orice animal si orice floare. Cand oamenii zambesc. Mirosul de vopsea si de detergent. Copiii. Casele. Obi­ec­tele vechi. Tarina. Bucuria, pur si simplu. Umorul“.

Fara titlu

Pentru ce a fost odata. Pentru sufletless si recuperarea emotiilor intime de la rehab. Pentru sentimentul ca nu esti dator sa dai explicatii in legatura cu ceea ce iti place, cu ceva in care te regasesti. Pentru lumina rece din mine, pentru lumina calda activata daca exista "noi". Pentru diminetiile aurii care ne aduc mai aproape, si diminetile gri care nu reusesc sa ne aduca mai departe de atat. Pentru ochii de culoarea cafelei cu lapte. Pentru sufletul incriptat HTML in Coffee Break. Pentru desacralizarea emotiei rosii a indragostirii. Pentru focalizarea pe diferenta. Insist inca o data ca esenta exista numai in focalizarea pe diferenta. Atat. Cuvintele altereaza farmecul, explicatia diminueaza experienta.


Florin Chilian - Intoarcete cand dorm
Asculta mai multe audio Muzica


Vama Veche - Iubeste
Asculta mai multe audio Muzica

Terminator Salvation

Al doilea lucru interesant care mi s-a intamplat azi, pe Normandia, a fost Terminator Salvation(2009).

Un film cu Christian Bale - pentru mine, asta spune multe, daca nu spune tot; chiar daca filmul a avut parte de destul de multicele recenzii negative, eu am avut incredere in primul rand in Bale:

1. ca orice ar fi, va salva filmul;

2. ca de obicei isi alege cu grija rolurile si nu a acceptat pana in prezent decat filme grele, la propriu si la figurat - si nu atat provocari, cat surprize demonstrative

Pe deasupra, filmul are deja 5 nominalizari.

In schimb, filmul nu se ridica la nivelul asteptarilor fanilor trilogiei "Terminator:: cu un buget de 200 mil $, un milion de efecte speciale si actori de anvergura(vezi Ch. Bale :D )....te asteptai...la mai mult. E drept ca, fata de partea a 3a, calitatea noii productii e net superioara. Totusi, povestea pare sa nu aiba suficienta substanta, dramatism, suspans. De fapt, e cam aceeasi poveste, doar reeditata. Pe de alta parte, sa fim sinceri: la ce alta poveste ne-am astepta de la "Terminator"?

Nu in ultimul rand, in aceasta cea de-a patra parte a seriei, s-a adoptat o noua perspectiva(din punctul meu de vedere, un act de curaj): anume de a schimba accentul de pe Terminator - fosta mare emblema Arnold Schwarzenegger - pe John Connor, Rezistenta(Ch. Bale). Este ca si cum vechea reteta de succes ar fi predat stafeta noii retete: "This is John Connor. If you are listening to this,you are the resistance."

Acum, dupa ce am laudat noua formula si am si denigrat-o, vreau sa scot in evidenta ce a facut pentru mine, in orice caz, diferenta: acel "ceva" al filmului sta in cei 2 actori Christian Bale(in rolul lui John Connor) si Sam W0rthington(in rolul lui Marcus Wright). Pentru publicul romanesc, Bale este deja legendar( Public Enemies, Batman: The Dark Knight, Batman Begins, The Prestige, American Psycho, ...). Worthington, desi necunoscut la noi in tara, face furori peste ocean;altfel cum s-ar putea explica faptul ca "greul greilor", regizorul James Cameron, l-a vrut ca rol principal pentru noua si mult-asteptatul sau "Avatar"?

Pe scurt, iata despre ce este vorba in Terminator 4:

John Connor este liderul responsabil de conducerea războiului dintre rasa umana si terminatori, într-un post-apocaliptic an 2018. El reprezinta Rezistenta, simbolul ultimei sperante de salvare a omenirii. Dar viitorul diferentiat in oameni si roboti in care lupta Connor e luat prin surprindere de apariţia lui Marcus Wright (Sam Worthington), un străin ale cărui ultime amintiri îl înfăţişează într-o închisoare aşteptându-şi execuţia. Connor are nevoie de timp pentru a isi da seama daca bărbatul a fost trimis din viitor său a fost salvat din trecut, Wright dovedindu-se a fi o combinatie ciudata intre o inima de om si un creier - microprocesor central de robot, un schelet metalic acoperit de tesuturi umane. În timp ce programul Skynet se pregăteşte pentru un ultim atac împotriva oamenilor, Connor şi Marcus devin succesiv dusmani si aliati pe Skynet, unde descoperă teribilul secret care ameninta supravietuirea omenirii.

Din film:

John Connor: "Devil hands have been busy..."

Marcus Wright: "What is it that makes us human? It's not something you can program. You can't put it into a chip. It's the strength of the human heart. The difference between us and machines."

Marcus Wright: [in timp ce Kyle manca ceva] "What's that?"

Kyle Reese:" Two day old coyote. It's better than three day old coyote. "

John Connor: "This is John Connor. There is no fate, but what we make."

Blood and Bone

Pe parcursul celor 8 ore si jumatate de calatorit cu Normandia spre Timisoara, mi s-a intamplat si un lucru bun: am vazut "Blood and Bone".

Un film foarte reusit, un film captivant: pentru adeptii "filmelor cu negri" - un film excelent; pentru adeptii filmelor cu lupte de strada - un film excelent; pentru adeptii filmelor cu arte martiale - un film surprinzator. Pe deasupra, este si din 2009, deci inca fresh.

Un scenariu curat, frumos. Nici clasic, dar nici complicat: fostul puscarias Isaiah Bone iese din inchisoare cu o integritate morala impecabila si abilitati de exceptie in artele martiale. Aceasta integritate il determina sa isi onoreze promisiunea facuta in inchisoare lui Danny, de a ii proteja nevasta - dependenta de droguri in prezent - si copilul - abandonat. Pentru a isi respecta cuvantul, Bone se implica noaptea in luptele de strada din Los Angeles, iar ziua ia masca chiriasului linistit, jucator de sah, integrat in societate cu scopul lucrativ de a deservi binele si implicat puternic in viata comunitatii. Privit initial ca un luptator neexperimentat, el ajunge sa fie miza unor meciuri internationale de mare calibru, in spatele carora se ascunde talia celor mai influenti afaceristi la nivel mondial. Bone va infrange succesiv toti adversarii de renume, ramanand in final fara rival. Forta fizica se impleteste cu viteza, agerime, strategie. Fizicul luptatorului e completat de profunzimea sa psihica si de capacitatea de auto-analiza si autocontrol.

Din punctul meu de vedere, un film ok pentru toata lumea, care nu ar dezamagi pe nimeni. Este mai mult decat crezi la inceput ca ar putea fi. Este mai mult decat tratarea banala a motivului eroului iesit din noroiul puscariei, ajuns in mizeria luptelor de strada, care se ridica luminos ca invingator detasat in toate luptele, facand dovada unei ascensiuni fulminante in clasamentul pariurilor si al vietii. Plus niste cadre foarte tari :)

Din film:

"You know, invincibility lies in defense.
Possibility of victory in the attack"

Wake me up when September ends

Ultima zi de vacanta. Period.
Ultima = ultima cafea + ultima oara la cinematograf + ultima seara in gasca + ultima noapte de fete ca-n filme + ultima iesire in oras + ultimul film vizionat impreuna + ultimul joc de "Mafia" + ultimul joc de "Popa prostu'" + ...
Elementele necunoscute din ecuatie? Din pacate, s-a gasit solutia :) s-a rezolvat ecuatia – si raman in urma doar paginile intregi umplute de calculele unei veri: de elemente surpriza sau metode noi de rezolvare; de trecerea la limita, cand limita nu este la infinit; de cazuri de exceptie, cand exceptiile sunt neregulate; de solutii mai rapide, cand esti pus in postura de matematician ingrat caruia nu-i face placere sa-si duca problema estivala la bun sfarsit – si care isi regaseste satisfactia in munca unui chinez batran de a mai sterge o virgula si de a evita "Quod Erat Demonstratum".

Am schimbat OK-ul pe President, Presidentul pe Lion si Lion-ul pe mers acasa pe la unul/altul.
Am jucat carti si ne-am bucurat ca la 13-14 ani cand unii dintre noi trebuiau la sfarsit sa-si primeasca pedepsele; cand nu erai tu cel ramas cu Popa in mana sau cel care a pus ultimul cartile jos; am ras ca la gradinita cand am auzit ca Deea l-a pus pe Bebe sa faca lap-dance, dar am ras de eram gata sa intram in coma cand l-am vazut pe Leca manacand carnatul lu' Piti; si cred ca din clasa I, semestrul II nu am mai ras asa cand 2 fete au fost puse sa se sarute... Ne-am tras toti pe cur cand venea vorba sa facem vreo pedeapsa filmata care sa dauneze la imagine :D Ne-am certat ca la usa cortului ca "eu sunt politist si mi-a spus povestitorul adevarul" si "tu esti criminalul pentru ca prea esti periculos aici in dreapta mea" si ne-am certat atat de rau ca au aruncat vecinii cu furculite si prune in noi;
Nimeni nu mai vorbea despre combinatii, nimeni nu se gandea unde sa se mai angajeze, toata lumea uitase de barfe: cu riscul de a suna pretentios, toti ne-am sincronizat si ne-am potrivit limbile ceasurilor din interior - incat sa regasim bucuria mitica si entuziasmul sincer al inocentelor jocuri din copilarie. Bine, o copilarie a oamenilor care, vrand-nevrand, se pregatesc sa se faca mari. Asta presupune ca a curs alcoolul de rigoare, s-au facut aceleasi bancuri eterne cu tenta sexuala si s-au purtat, intre jocuri, aceleasi discutii filozofice despre viata-neviata, oameni-neoameni, educatie-needucatie, meserie-nemeserie, integritate-neintegritate, etc...Dar pentru cateva saptamani ale ultimei vacante, ne-am bucurat, am cantat si ne-am jucat toti aproape ca niste copii;
Am schimbat 4 roti pe mersul in Zavoi, in parc,cu seminte, suc, pufuleti si tigari dupa noi.
Am schimbat dormitul pana la 14 pe cafeaua cu lapte si biscuit cu scortisoara din Lion; am schimbat o cafea intr-un loc de fitze pe o cafea sus pe Capela, mirosind a padure, a Episcopia care se vede in panta si a regretul ca, in liceu, ne mai furisam in barul asta cand chiuleam - acum suntem studenti si ne dorim sa ne fi fost frica daca unul dintre noi isi mai aprinde o tigara sau "are tupeul" sa comande o bere cand altii sunt la ore :) ne-am ingramadit 7-8 oameni la o masa cu 2 banci, cand in liceu alegeai mereu cea mai mare masa sa fi vazut de toata lumea. Unii dintre noi s-au strambat ca la circ: intr-a 8-a mi-era rusine sa mai arat "cat pot sa-mi indoi degetul", "eu pot sa dau din urechi", "voi stiti sa va strambati asa?". Acum, dupa aproape 8 ani de la terminarea clasei a VIII-a, radeam ca apucatii cand Deea se chinuia sa-si sincronizeze ochiul stang cu limba si cand vreunul dintre noi se apuca sa zbiere fals, in plin bar, cate un cantec de karaoke.
Am schimbat si Episcopia duminicala de pe Capela pe manastirea Cozia, de pe Valea Oltului.
Am schimbat cluburile pe karaoke si – la randul sau – karaokele pe cantat in grup oriunde, oricum si oricand am apucat.
Am intrat serioase in sala de cinema de la Cinematograf "Ostroveni", ca sa putem tipa in intuneric, sa punem picioarele una peste alta, sa varsam suc si covrigi, sa comentam cu voce tare replicile personajelor si sa imitam in cor coloana sonora a filmului.
Ne-am certat mai mult de o ora pe ce film sa vedem si unde, pe "pana acum puteam sa si terminam de vazut filmu' ", pe RDS-ul care downloadeaza cu viteza prea mica si care e reponsabil pentru tot si are toata vina, pe filmele noi de cacat si filmele vechi: "astea sunt tari, frate" versus "frate, e plictiseala, p-asta l-am mai vazut de 4 ori".
Si ne-am chinuit, nopti la rand, sa ne intoarcem acasa fara sa riscam sa sa ii intalnim pe "ai nostri" cand se trezesc dimineata sa plece la servici.
Am avut, aseara, si o ultima noapte a fetelor. De data asta, nostalgica, uitandu-ne la televizor la emisiuni, la Shopping TV sau pe canalele de muzica – si mai golind, sporadic, cate o sticla de ceva.

Deci, azi e ultima zi. Ultima zi de vacanta.
Ca sa pastram farmecul verii 2009, atipice, azi am schimbat cafeaua din Lion pe o cafea "Chez Leca". A fost soare, lumina si cald. Si au fost si tigari, cioco, Cola si pizza.
In seara asta prefer sa nu ma mai vad cu nimeni: nu suport despartirile :)
Mi-am reinnoit, fata de toata lumea, invitatia la TM. Dar pentru asta, inainte de toate, trebuie sa ajung eu acolo: maine. Maine. Timisoara, here I come!


Gandul Zilei:
"Summer has come and passed,
The innocent can never last,
Wake me up when September ends"
(Green Day)

Coco Avant Chanel...versus Coco Chanel

Acesta este un post greu...un post greu pentru ca vine din suflet, din sufletul meu indragostit de Franta, de marile personalitati date de societatea cosmopolita franceza, de rafinamentul, extravaganta si iubirea cu acorduri de acordeon parizian care se impletesc in arta acelora care il pronunta diferit pe "r" de restul Europei - si care prin unicitate, inovatie inconfundabila, curaj au facut arta, istorie,progres. In orice domeniu.

Eu sunt una dintre aceia care iubesc filmele frantuzesti; una dintre cei care au trecut in contul de IMDB, la sectiunea My Movies, sfert din lista in limba franceza. Din acest motiv, am actori preferati francezi si belgieni. Din acelasi "acest motiv", am opinii pro si contra cand vad cum joaca unul dintre actorii mentionati mai inainte, care poate pentru altii sunt complet necunoscuti. Prin urmare, de cate ori apare o productie noua frantuzeasca de anvergura, o astept cu sufletul la gura - la propriu - si cu entuziasmul unui copil caruia orice bradut ii miroase a Craciun.

Am asteptat, cu o curiozitate avida si o incantare teribila, aparitia mult-promovatului "Coco Avant Chanel", avand-o in rolul principal pe si-mai-mult-indragita Audrey Tautou, careia i-am rezervat dintotdeauna unul dintre colturile speciale ale sufletului meu franco-cinefil. Navigam frenetic dupa trailer, commenturi, cu mult inainte ca filmul sa fi avut premiera in cinematografe sau vreo versiune crackuita disponibila pentru downloadare. Ei bine, in timpul acestor cautari continue, am avut surpriza sa descopar ca, inainte de lansarea lui "Coco Avant Chanel" in 2009, a avut loc lansarea unei alte productii europene, tot un biografic care trata viata faimoasei creatoare: "Coco Chanel", in 2008 : "Ei dracie", mi-am zis, "atata timp nu s-a interesat nimeni din cinematografie de haute-couture-ul trademark FR si acum apar simultan 2 filme tratand acelasi subiect? Si ce poate fi de capul lui Coco Chanel simplu asta? Nimic, sigur, nimic care sa o intreaca pe Audrey chouchoute, in Coco Avant"

In orice caz, nu m-am putut abtine sa nu ma uit la "Coco Chanel", in interpretarea Barbarei Bobulova pentru rolul lui Coco cea tanara si - tineti-va bine! - a lui Shirley MacLaine pentru Coco cea matura din anii '80.

Si Doamne, ce mult mi-a placut! Nu credeam ca va fi in stare "Coco" sa ma atinga atat de mult: aceleasi senzatii amestecate de tandrete, gingasie, voluptate,teama dramatica a evolutiei cot-la-cot cu personajul: alaturi de Barbara, traiam indignarea, frustrarea, determinarea, spaima, ambitia, incapatanarea, ambitia, fantezia creativa si mai ales iubirea lui Coco Chanel. Un film romantic, dramatic, carierist: o poveste gen hollywoodiana de dinaintea aparitiei miturilor de la Hollywood. Ar fi nedrept sa nu mentionez contributia esentiala a lui Olivier Sitruk, drept Boy Capel, la acest veritabil proces catharctic de care e capabila numai a 7a arta. Si Doamne, da, ce barbat! Rolul imperfectibil al barbatului puternic si tandru care ii da aripi sa zboare femeii iubite, al barbatului care isi pastreaza misterul si care intelege, in deplina masura, temperamentul artistic, special, independent al neconventionalei Coco.

Cunoscand traseul biografic al fondatoarei casei de moda, am fost multumita de scenariul atribuit acestei povesti de viata.

Cunoscand filmele mele de suflet, l-am pus pe "Coco Chanel" la dosar, fara sa stau sa ma gandesc prea mult. Daca ar fi sa recomand alte filme, in acelasi spirit, imi vin instant 3 in minte: "A Good Year" (2006)cu Marion Cotillard si Russel Crowe si -biensur -"La vie en rose", pentru care Marion a luat Oscar in 2008, plus "Une longue dimanche de fiancailles", cu Audrey Tautou.

Buuun! Pe scurt, film excelent, capabil sa te treaca prin niste emotii, sa iti aduca aminte pentru ce traim/traiesti.

Sa mergem mai departe cu "Coco Avant Chanel", avand-o in rolul principal, dupa cum am spus, pe Audrey Tautou. Un film pe care am conceput sa-l vad numai la cinematograf, nu acasa, prozaic, pe un ecran de 15'6 ".

Acest "Coco Avant..." este, intr-adevar, o versiune mult mai putin romantata, mai existentialista, mai cruda din perspectiva demitizarii mijloacelor prin care Coco cucereste faima. Audrey joaca, cred, bine. Cred ca face un rol bun. Tocmai aceasta este problema: ca nu ma frapeaza, nu ma face s-o retin (vorba aia, "fa-ma sa-mi fie dor de tine"); o Audrey de talie medie, o Audrey fara un "je ne sais quoi". Povestea e - cum e logic si normal - in linii mari, aceeasi. Lipsesc detaliile, lipseste particularizarea, lipseste orientarea catre introspectie.

In rest, jocul celorlalti actori mi s-a parut slab, slab, dezamagitor. De ce? Si primul film a avut o distributie europeana, in proportie de 80% - de ce prestigiosul "Coco Avant" a trebuit sa fie SUB anonimul simplu "Coco"? Unde e sufletul la gura, unde e inclestarea, unde e sensibilizarea, unde e urma umeda din coltul ochiului pe care o asteptam, tacit, toti si pe care o negam cu desavarsire dupa aceea, afirmand ca nu exista asa ceva? Ca sa nu mai vorbesc de aratarea aia de barbat din film, care il interpreteaza pe Boy - doamne, ce paradox caricatural!. Trebuie, totusi, sa ofer aplauzele meritate prestatiei lui Benoît Poelvoorde, in rolul lui Balsan. Pe Benoît Poelvoorde il cunosc din comedia belgiana "Le vélo de Ghislain Lambert", mi-a facut placere sa-l recunosc aici si stiu ca...poate, dupa cum s-a si vazut de altfel, creand savuros si spumos personajul controversat al lui Etienne Balsan.

Filmul descrie, evident, povestea cretoarei de moda haute-couture Gabriellei Bonheur „Coco” Chanel (n. 19 august 1883 - d. 10 ianuarie 1971), fondatoarea gigantului imperiu Chanel. Asa ca, azi, un rezumat al actiunii filmului nu isi gaseste rostul.

In schimb, cateva replici a la Coco. Putem sa le spunem, adevarate lectii de viata:

“Fashion fades, only style remains the same.”

“The most courageous act is still to think for yourself. Aloud.”

“How many cares one loses when one decides not to be something but to be someone.”

“Don't spend time beating on a wall, hoping to transform it into a door."

"Fashion is not something that exists in dresses only. Fashion is in the sky, in the street, fashion has to do with ideas, the way we live, what is happening.”

“In order to be irreplaceable one must always be different.”

“A girl should be two things: classy and fabulous.”

"The best color in the whole world, is the one that looks good, on you!”

“A woman who doesn't wear perfume has no future.”

“A woman is closest to being naked when she is well dressed”

"And then, you never know, maybe tonight you'have a date with your destiny. And it's best to be as pretty as possible for destiny.”

“There goes a woman who knows all the things that can be taught and none of the things that cannot be taught”

“There is time for work, and time for love. That leaves no other time”

“I invented my life by taking for granted that everything I did not like would have an opposite, which I would like.”

"One measures his strength not by his success, but through his failures. I gained my strength from swimming against the wave"

“I never wanted to weigh more heavily on a man than a bird.”

“My friends, there are no friends.”

“Great loves too must be endured”

“Jump out the window if you are the object of passion. Flee it if you feel it. Passion goes, boredom remains.”
“Look for the woman in the dress. If there is no woman, there is no dress.”

La Multi Ani STEF!

Aseara a fost ziua lu' Shtefy... Si ca in orice poveste cu zane, in care personajul principal e cel mai frumos, mai puternic si mai special din episodul epic, asa si in povestea lui 18 septembrie Stef s-a transformat in Wonder-Woman-a noastra contemporana.
In basmul nostru, meciul s-a dus intre Zana-Zanelor(a.k.a. Miss Stefana) si Proasta-Dispozitie(a.k.a. Plictiseala). Ca in orice meci, s-a jucat conform regulilor. Echipa noastra si-a inceput "incalzirea" la sediul de peste strada de "Numaru' 2", unde altundeva, "Chez Shtef". In aparare, am avut vin, Angelli Cherry, tigari si Tiramisu. Placa de par, ondulator, fixativ, "Machiaza-ma si pe mine, te rog", "Da-mi si mie un rimmel mai bun, ca al meu...", "Are cineva un gloss mai deschis la culoare?". Pe banca rezervelor, muzica, pregatire de karaoke pe youtube, ciocnit de pahare in aer - incrucisat, imbratisat, incovrigat – mancat Tiramisu direct din tava, pe jos pe covor, fumat pe geam in sutien - Aah, pardon, asta era de data trecuta! - portia de rigoare de barfa si vesnicii vecini suparati de la bloc, pe post de Bau-Bau si Vrajitoare.
Cu noul ei Ceas Magic, Zana-Zanelor numara secundele pana ajungeam la Escape, sa luam coltarul super-neincapator (asta voia sa fie terenul de lupta, sau cam asa ceva). Puff! S-a facut ora 22:15 si am plecat , 13 fete-cucuiete, in calestile de Taxi cu multi caluti-putere si vizitii din tura de noapte. Am ajuns la karaoke..La atac! In ofensiva, vodka cu suc de portocale rosii, plus lista de melodii. Tipat in microfon, cu regularitate "La Multzaaaaaaaaaaaaani Stefiiiiiiiiiiiiii"!!!!! Ca galerie, am avut in repertoriu "Fetele lu' tata" si "Jaga-jaga". Coco a noastra arbitra cu succes: in rochia retro si botinele rosii de Motan Incaltat facea pasi de balet, piruete, tzopaia ca la 400 de metri garduri, dansa bluesuri, populare si dance cu aceleasi miscari fermecatoare, scarpina necunoscutii in cap, ne baga degetele in urechi, punea mana si nu prea – in fine, miscari normale, din arbitraj. In fata portii, am incercat noi, pe capete, sa inscriem mai multe goluri, dar nu prea ne-au lasat DJ-ii de la karoke (huo! Huo!) Nici echipa nu se lasa intimidata:si party dong-dong, all night loooong!
La miezul noptii, din fericire, Stef nu s-a transformat in Cenusareasa. Dimpotriva, in Belle of the Ball :D Si cu bagheta fermecata ne-a dirijat in timp ce cantam eternul "De ziua ta" de la 3SudEst.
Alt moment strans am avut afara, cu Deea luptandu-se cu un Golf4. Dar promit sa nu mai spun la nimeni Secretul si Formula Magica. Sshht! Din fericire, nu am mai intampinat penalizari cu mopul in toaleta, ca data trecuta, sau faultari cu usa de la baie.
Acum, este evident ca intr-o noapte speciala ca asta, castigatoarele puteam fi numai noi. Lupta dintre bine si rau s-a cam impotmolit cand au dat DJ-ii premiul de popularitate, dar "Dumnezeu e sus si-i vede! (rasete, rasete)". Si tot raul spre bine, ca "macar de data asta nu am mai lasat la fel de multe urme ca data trecuta"
Happy Bday, S! Si bine ca ti-a venit si Printul :)

Gandul Zilei:

"For she's a jolly good fellow,
Which nobody can deny!"

In gura Romaniei

Cand sunt la Valcea, ma trezesc dimineata in jur de 9:oo-9:30. Ma spal pe dinti, pe fata si ma pun sa-mi fac cafea. In ideea de a o savura in fata televizorului, in timp ce ma uit la Mircea Badea - "In gura presei". Si poate mai prind si cateva stiri pe Realitatea, sau din emisiunile de pe TVR2 cu destinatii de calatorie. Astea sunt bucuriile mele marunte...tabieturi, nu?... care imi fac viata mai chill, diminetile mai tonice si Doza mea Zilnica Recomandata de buna-dispozitie care sa imi permita sa incep ziua intr-o nota optimista, cu un vibe yin-yang sau cum vreti sa ii spuneti.
In ultimul timp, insa, fericirile mele nepretentioase si low-profile au fost sabotate de... Romania!Pa-ram-pa-paaam! De la prima ora, de cand am deschis televizorul, Antena 3 ma informeaza in clasicul registru stirist ca Romania e pe locul 110 din 133 in lume, din punct de vedere al infrastructurii si calitatii drumurilor, FIIND DEPASITA DE STATE PRECUM ZIMBABWE, VIETNAM, LIBIA, etc !!!!!!!!! Fratilor, eu am auzit-o bine pe don'soara blonda de la televizor sau am innebunit de tot si dementa mi se manifesta in urcehea interna, intre scarita si nicovala? Pai cu toate vederile mele occidentale si lipsa de discriminare - de care ma chinui sa dau dovada - tu imi spui mie ca intr-o tara ca Zimbabwe, unde te astepti sa vezi maimute curgand din copaci cu banane in bot la tot pasul, mai dese ca bordurile lui Gutau in Valcea - si cine stie ce triburi de negriciosi nedescoperite inca...aia, AIA au strazi mai bune si mai viabile ca noi? Ca intr-un stat ca Vietnamul unde explodau bombe la fel de frecvent cum primesc eu mesaje de la Orange se circula MAI BINE si e traficul mai decongestionat ca in Romania, membra a UE? De Libia deja ma simt depasita!!
In continuare, in minunata zi de 16 septembrie, se pare ca Guvernul Boc si-a asumat inabilitatea de a termina pana la 1 Decembrie, repet pana la 1 Decembrieee - deci mai sunt 3 luni mari si late la dispozitie pana atunci!!! - cei 42 de km de Autostrada Gilau-Turda! Si da, 42, nu 420, nu 84, nici macar 50: patrujdoi da chilometri. Cica "Finalizarea tronsonului de 42 km, misiune imposibila".
Nu conteaza! Fac eforturi sustinute sa intampin "In Gura Presei", indiferent de obstacolele mind-wrecking din actualitate. Badea e un tip pe care eu il admir. Evident, daca ar auzi una ca asta, nu i-ar pasa catusi de putin :)) Nu e atat de impartial pe cat mi l-as dori eu. Si atinge frecvent aspecte si personalitati pentru care eu mai am, inca, un dram de stima - Horia Roman Patapievici ar fi un exemplu, in legatura cu Institutul Cultural Roman. Mircea Cartarescu ar fi alt exemplu. Si mini-lista poate continua :) Pe de alta parte, Badea este exact atat de simpatic si de spontan pe cat mi-l doresc eu. La fix! Si este un tip inteligent. Calitatea sine-qua-non care transforma, din punctul meu de vedere, un tip banal intr-unul atragator. Este, zic eu, un intelectual, in sensul in care inteleg eu intelectualitatea. Pe deasupra, promoveaza sportul si un stil de viata sanatos - alte bile albe pentru mine. Am mentionat ca a terminat si Cibernetica? :)
Una peste alta, contabilizand pro si contra, eu continui sa ma uit la Badea: deci, avantaj el! :D
Intr-un final, incepe "minunata emisiune". De unde aud, pentru a n-a oara, de debutul lui Bobby Paunescu in cinematografie. Cu filmul "Francesca". El, in calitate de regizor. Ea, iubita lui, Monica Barladeanu, in calitate de personaj pricipal - poftim nepotism! (Un fapt atat de frecvent la noi, ca a devenit insesizabil: evident ca toata lumea va gandi deja, din default: "pai normal ca a pus-o pe ea in rolul principal, ca doar e iubita lui". Nu, nu, nu! Nu e normal fratilor! Guy Ritchie nu a distrbuit-o pe Madonna in filmele sale!)
Eu una nu am avut pana acum curiozitatea de a vedea filmul. Dar acum o am - pe ea, curiozitatea. Am inteles ca a fost oprit de la difuzare in cinematografele din Venetia si a declansat oarecare controverse, pe fondul unor replici discriminatoare din film cu privire la italieni; si la romani. V-ati prins? Reteta clasica de succes: iei un personaj feminin atragator, ca Monica Barladeanu si il distribui intr-un film care provoaca in primul rand scandal, ca sa se vorbeasca despre el, sa se scrie despre el, sa apara reactii cu privire la el....si de-abia intr-un sfarsit, sa se formeze critica de specialitate de film. Nu sunt adepta teoriei conspiratiei, dar sunt tare interesata sa o vad pe Miss Maunica, coborata din glam-ul Hollywoodului, cum o va interpreta pe parcursul celor 94 de minute pe amarata si imigranta educatoare din Bucuresti, plecata sa lucreze in Italia. Pana atunci, auguri!

S-a terminat si "minunata emisiune" a lui Badea si mie tot imi da cu rest: 16 septembrie incepe fara DZR de buna-dispozitie.

Gandul Zilei este, cum altfel, arhi-cunoscutul slogan al lui Mircea Badea:"Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!"

Cinderella Man

Mi-a zis Iulia sa ma uit la "Cinderella Man". Un film din 2005, cu Russel Crowe si Renee Zellweger. Acum, dupa ce l-am vazut, ma intreb cum de mi-a putut scapa pana azi.

Cum a venit vorba despre el? Intr-una dintre discutiile pe care le purtam (tot la Eclipse parca..) referitoare la...criza. Iulia, care este licentiata in Conta de 3 ani:

"O sa mai tot tragem de criza asta macar 2 ani de acum inainte. Nu pentru ca ar fi o criza in adevaratul sens al cuvantului; e o criza fortata, o criza de consum...problema e ca noi avem si o datorie externa ingrozitor de mare si din cauza asta tara o sa tot traga sa o achite in urmatorii ani. Da' sa vezi tu atunci, in '32-'33 cand a fost Marea Criza...cand in America unii oamenii se aruncau de pe geam, cand aruncau laptele in rau ca sa nu il vanda subevaluat...pai n-ai vazut in filmu' ala despre criza cu Russel Crowe, cum impresarul ala, ca sa isi mentina nivelul social si prestanta, sa mearga zilnic la club, sa poarte costum si sa fumeze trabucuri....vanduse tot din casa?! La el in apartament nu mai avea decat o masa si-un scaun, nici macar un pat! Da' trebuia sa mentina aparentele, ca din asta traia, asta era imaginea lui"

"Nu ma, ce film era ala?"

"Cum ma, nu ai vazut filmu'? Ala cu Russel Crowe, cand boxeaza el, facut dupa un caz real"

"Serios nu l-am vazut. Cum ziceai ca se numeste?"

"Cinderella Man"

"Cinderella Man" - "Renascut din cenusa", traducerea pentru cinematografele romanesti, este un film bazat pe povestea vietii lui James Braddock: un boxeur de la sfarsitul anilor '20, din New Jersey, care se retrage din activitate in urma infrangerilor repetate din ringul de box. Cariera lui, stralucitoare in 1929, pare sa fie incheiata in 1933, anul de varf al Marii Crize. Singurul vis al lui Braddock ramane cel de a isi intretine familia intr-un moment in care intreaga America era sub semnul mizeriei si al disperarii. In numele sotiei sale Mae si al celor 3 copii el continua sa boxeze, ranit, subnutrit, nepregatit corespunzator pana i se suspenda licenta de catre Federatia de Box. Cu mana dreapta rupta, el incearca sa isi gasesca de lucru pe post de muncitor la docuri, dar turele nu sunt regulate si sunt intotdeauna insuficiente. Un moment de maxima emotie pentru audienta este acela in care, pentru a nu fi fortat sa isi abandoneze copiii in mijlocul iernii, James Braddock se duce sa stea la coada pentru a primi ajutor umanitar de la stat si ulterior, chiar sa cerseasca la clubul de box de la aceia care il umilisera si ii anulasera dreptul de a mai boxa. Filmul povesteste revenirea spectaculoasa in ring a omului cazut in cenusa: in urma anularii unui meci pe care nici un alt boxeur nu vrea sa il mai accepte, fostul lui impresar, Joe Gould - interpretat la superlativ de Paul Giamatti, i-l propune acestuia contra remuneratiei de 250$. Toate acestea si in ideea de a ii oferi lui Braddock un meci de adio onorabil, de care nu avusese parte. Nimeni nu-l vedea pe Braddock macar ca pe un posibil invingator in ring: era considerat imbatranit, cu artrita, depasit. Contrar tuturor asteptarilor, Bulldogul din Bergen, cum era supranumit, castiga meciul vizualizand pe parcursul tuturor rundelor imaginea sotiei si a copiilor sai infometati si infrigurati. In urma acestei victorii extraordinare, Joe Gould incearca sa ii obtina si alte meciuri, oferindu-i suma de 175$ pentru pregatirea fizica. Spectatorii afla ulterior ca, pentru a obtine acesti bani, Gould la randul sau isi vinde tot mobilierul din apartamentul sau pretentios. De acum inainte, fiecare meci devine o alta victorie purtata impotriva saraciei si foametei. James Braddock devine erou national, in special in clipa in care, din banii castigati, se duce la Centrul Umanitar sa restituie tot ajutorul primit in trecut; declara intr-un interviu ca boxeaza pentru lapte, facand referire la laptele care le-a lipsit copiilor sai la micul dejun pe parcursul ultimilor 5 ani. In inimile oamenilor, devine simbolul sperantei si al determinarii de sine - simbolul unui star renascut din cenusa: "Cinderella Man", a carui lupta va culmina cu supremul test de a boxa cu Max Baer, campion national la categoria grea. Baer este renumit pentru incheierea partidelor de box prin KO-ul adversarului, care murea in urma loviturilor puternice primite la cap.

"Cinderella Man" este un film in regia lui Ron Howard. Este unul dintre putinele filme in care chiar reusesti SA VEZI GANDURILE unui om; sa vezi determinarea de a se auto-depasi, de a face fata situatiei, in numele unoi valori dintre cele mai sfinte: dragostea de familie, sacrificiul patern, dorinta de a nu isi calca promisiunile facute copiilor sai. Un film COMPLEX care m-a tinut in priza si m-a redus la 1-2 lacrimi - lucru rarissim in ziua de azi. Un film care m-a facut sa caut dupa aceea pe Youtube povestea adevaratului Braddock pentru a ma convinge ca totul a fost real: si ghiciti ce? Nimic contrafacut, totul autentic!

Sunt readuse in atentia opiniei publice valorile pierdute intr-o societate dezbinata si ingenuncheata, curajul, daruirea, forta mobilizatoare a exemplului personal - e vorba, nu in ultimul rand, de dorinta oamenilor de a gasi ceva si pe cineva in care sa mai poata crede; e vorba despre faptul ca mai exista eroi;

RUSSEL CROWE face performanta cu un rol in care isi arata o noua fateta a personalitatii de actor, una neexplorata in trecut: o imagine sensibila, puternica prin forta dragostei si a intensitatii sentimentelor. Crowe reuseste sa se transpuna perfect in pielea boxerului legendar. RENEE ZELLWEGER se intrece pe sine, la randul ei, intiparindu-ne-o in minte pe mama devotata si sotia care isi traieste povestea de dragoste cu sufletul la gura.

Dintre declaratiile lui RON HOWARD:

"I love making survival stories... the story becomes "how do they cope?"... I wanna make movies that capture peoples' imagination, and their hearts and their minds...People finding the strings within themselves to do what they have to do to carry on, that was the story that i wanted to tell!"

Din film:

"When the country was on its knees, he brought America to his feet"

"We have to wait for them to fix everything.And every day...they feel like they're failing us. And really, it's just the world that's failed, you know?"

"They ought to put your mouth in the circus!"

Prime

Am revazut "Prime": o comedie romantica, cu accente dramatice, existentialiste care ofera un puternic accent de autenticitate intregii povesti. Totul pare cat se poate de real, nimic nu pare artificial, trucat, fals, fortat.

"Prime" apare in 2005 si are 3 personaje centrale care dau consistenta actiunii: este vorba despreMeryl Streep, prezentata in postura dubla de mama si terapeut, Uma Thurman, o femeie la 37 de ani, proaspat divortata, iesita dintr-un mariaj complicat de 9 ani si incantatorul Bryan Greenberg, in ipostaza iubitului de 23 de ani si a copilului "tarziu" care trebuie sa se desprinda de grija si protectia parentala, sa-si ia propriile decizii in hotararea de a deveni pictor, cu riscul de a nu fi sustinut de catre familia sa.

In New-Yorkul agitat care inghite toate dramele cotidiene, Lisa Metzger (Meryl Streep) se trezeste victima unei surprize a destinului: psihoanalist profesionist, cu idei fresh-neconventionale si de o responsabilitate exemplara in ceea ce ii priveste pe pacientii sai, ea se vede obligata sa o consilieze pe pacienta sa, Rafi Gardet(Uma Thurman) implicata intr-o relatie sentimentala cu mult mai tanarul David Metzger, fiul Lisei. Pentru terapeuta, vederile largi expuse in sedintele de consiliere se contrazic principiilor materne, restrictive si doctrinei religioase de evreica practicanta. Dilema devine de natura etica, profesionala, dar si personala, fiind pusa sa aleaga intre simpatia sincera pentru Rafi si faptul ca nu si-ar dori-o, totusi, ca nora.

Mie mi-a placut acest film. Mi s-a parut fermecator. Fiecare actor isi joaca personajul foarte veridic, foarte sincer. Desi in aparenta un film "usurel", nu degeaba distibutia a inclus nume grele, nume de Oscar. Cum am mai spus, personajele au o consistenta aparte. Actiunea urmeaza un curs natural, meritul scenaristului, lucrurile avand exact evolutia complicata, sinuoasa, dureroasa din viata reala. Povestea este complexa, cazul este tratat in toata complexitatea sa, nu cu superficialitatea tip a psihologului clasic promovat in comedii (care descopera ca fiul sau are o relatie cu pacienta). Este o poveste despre dragostea adevarata, chimie, atractie. O poveste despre renuntari si cedari: Lisa decide sa nu mai continue sedintele de psihoterapie cand realizeaza ca intre David si Rafi s-a creat o legatura puternica, "magica" si nu incearca niciun moment sa manipuleze situatia in interesul ei. David e pregatit sa renunte la tineretea lui si sa ii ofere lui Rafi un copil si stabilitatea de care are nevoie o femeie in pragul varstei psihologice de 40 de ani. In final, Rafi renunta, din iubire, la relatia ei cu David, pentru a nu il incatusa, pentru a nu il limita si pentru a-i oferi acestuia toata libertatea de exprimare ce care are nevoie un temperament artistic ca al lui.

Din film:

Rafi Gardet: [to David] By the way, things to avoid: beginning sentences with 'my mom... '

"My breaking heart and I agree

That you and I could never be

So with my best, my very best

I set you free

And above all,

Iwish you love"

Vino Sa Visam Sub Apa...

http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html

Mi-a placut...
Nu stiu ce parere am azi despre Tudor Chirila, stiu in schimb ce parere am avut. Stiu ca inainte imi placea Vama Veche foarte mult, cu limita spre enorm. Stiu ca visam pe albumul "Vama Veche" din 1999. Stiu ca aveam senzatia aia de miracol cand o formatie, o melodie si niste versuri gaseau varsta potrivita in tine ca sa te transforme...Stiu ca mi-a parut rau cand nu a mai existat Vama Veche.
Dar stiu ca Tudor Chirila incearca aici sa mai construiasca vise. Si eu respect asta - si il sustin, in felul meu. Pentru toti cei care au avut vreodata vise si le-au pierdut, pentru toti cei care mai au macar un vis, pentru cei care nu mai cred in puterea visului lor - si pentru care cei care mai cred inca, pentru aceia care nu vor renunta la abilitatea speciala de a visa in viitor!

"Fratilor va spun cinstit
Orasul m-a nenorocit
Hai sa ne mutam la mare
O tara de orase goale
Singura noastra scapare
Sa ramanem toti la mare"
"Omul plajei" - Vama Veche

Le Fabuleux Destin d'Amelie Poulain

M-am uitat la Amelie - "Le fabuleux destin d'Amelie Poulain". Pentru a nu stiu cata oara. Ce ar mai fi de spus despre povestea tinerei introvertite si complicate, care ne-a umplut sufletele tuturor cu duiosie pana la refuz de 12 ani incoace?
"Amelie" apare in 2001, in regia lui Jean-Pierre Jeunet - unul dintre cei 2 scenaristi, de altfel - si reprezinta filmul care o consacra pe Audrey Tautou. Reprezinta pasaportul ei spre recunoasterea europeana. Este filmul in urma caruia eu am am ajuns sa o cunosc, sa o apreciez si sa o indragesc pe Audrey Tautou. Nu in ultimul rand, este unul dintre putinele filme frantuzesti care a depasit barierele limbii, cel putin la nivel european si a reusit, in cifrele batranului continent, sa fie un succes de box office.

Premii

European Film Awards 2002: Cel mai bun film european 2001 , Cel mai bun regizor european 2001, Cea mai bună imagine, Premiul publicului pentru cel mai bun regizor

5 Nominalizări Oscar 2002:Cel mai bun film străin, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună imagine, Cele mai bune decoruri, Cel mai bun sunet

4 premii Cesar: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai buna muzica si Cele mai bune decoruri

13 Nominalizări Cesar 2002: Cel mai bun film, Cea mai bună actriţă - Audrey Tautou, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol secundar - Jamel Debbouze, Cel mai bun actor în rol secundar - Rufus, Cea mai bună actriţă în rol secundar - Isabelle Nanty, Cea mai bună muzica, Cea mai bună imagine, Cele mai bune decoruri, Cel mai bun sunet, Cel mai bun montaj, Cele mai bune costume

9 Nominalizări Bafta 2002, 2 Premii (cele mai bune decoruri, cel mai bun scenariu original

Este un film in stilul filmelor frantuzesti: cu o cromatica speciala, cadre speciale - un film special. Un film incarcat de subtilitati. Un film care te forteaza la introspectie.
Este povestea fetei care se transforma sufleteste din cazul racelii din copilarie a tatalui, mortii absurde a mamei in fata bisericii si din cauza unei maladii cardiace imaginare. Tanara Amelie, ajunsa la 23 de ani, devine chelnerita in restaurantul "Lex deux Moulins". Ea reuseste sa descopere bucuriile simpe ale vietii, inaccesibile altor adulti si dezvolta o pasiune din a ii face pe ceilalti mai fericiti in privinta unor lucruri mai mult sau mai putin marunte. Prin curiozitatea si perspicacitatea ei neobisnuita destinul ii ofera si sansa de a il cunoaste pe barbatul iubit, barbatul sortit, avand acelasi profil psihologic cu al ei. Cautarea partenerului ideal si drumul parcurs spre mare iubire se metamorfozeaza in planul lumii reale intr-un joc gen "Treasure Hunt", cu sageti de creta albastra trasate pe pavaj, indicii si poze la minut cu masca lui Zorro.
In plan secundar, filmul este emotionant prin analiza vecinilor de cartier ai lui Amelie: personaje colorate, neimplinite sau nedreptatite si ele, la randul lor: Lucien de la alimentara din colt, abuzat de patron din cauza retardului sau mintal, batranul pictor cu "oase de sticla" nefericit ca nu reuseste de 20 de ani sa picteze expresia ochilor unei fete, vecina de la etajul I, profund nefericita in dragoste.
Jocul actorilor este, ca al tuturor marilor actori francezi, imperfectibil - indraznesc sa spun si inegalabil. Una peste alta, il recomand. Tuturor oamenilor speciali si capabili de emotii. Si ma bucur sa mai pot recomanda un film european - si pe deasupra, francez.

Din film: "Sans toi, les émotions d'aujourd hui ne seraient que la peau morte des émotions d'autrefois" - Hipolito

Sex And The City Reloaded

"Carrie: Have you?

Mr. Big: Have I what?

Carrie: Ever been in love.

Mr Big: Absofuckinglutely."



Sex and the City



Si asa a inceput...aseara. Aseara trebuia sa avem iar gratar doar intre fete. Ca fetele. Cu fetele. Noi, fetele. Care gratar s-a transformat in mici, care mici s-au transformat in bruschete, care bruschete ... s-au evaporat, puff!, printre aburii de alcool. Bautura de fete de care nu ne-am atins, in schimb bautura de colectie pe care am vandalizat-o. Seminte si tigari. Mentolate, cu foita aurie, slims - de fete. Alte planuri pentru urmatoarea seara intre fete: "o comitem, ca suntem fete de comitet!", "ne strangem noi maine la biroul nostru de la OK si discutam in Senatul nostru ce facem joi seara", "Fata, pe mine nu m-a mai sunat asta de 3 zile!" OOooopaaaaaaaa!
Stop joc! Si aseara s-a transformat brusc, encore une fois, in nesfarsitele marturisiri, interminabilele analize in detaliu ale mesajelor si convorbirilor din reteaua cu un milion de extra-optiuni, infinitele discutii despre... barbati! Si printre glume, ras iar prea tare in cor - cate un strigat sporadic: "ia spuneti, voi ati facut vreodata..", "voua v-a zis vreodata..", "voi ati crezut vreodata..." .... Dupa care, cele 3 secunde de liniste, aceleasi 3 secunde de liniste de fiecare data - si raspunsurile alarmate pe mai multe voci: "Da, fata, si mie mi-a zis asa", "Pe bune si tie? Pai si eu cand eram nu-stiu-unde cu nu-stiu-cine si nu-mai-stiu-cand", da, nu, da-da, nu...
Intre noi, visele, dilemele, prezentul si trecutul nostru s-a strecurat, pentru a nu stiu cata oara, atmosfera din Sex And The City. Nu mai eram noi, eram Carrie, Miranda, Samanth si Charlotte multiplicate de nu stiu cate ori, in miniaturalul nostru New York valcean si cu Mr. Big-ii personali mioritici. Nu mai aveam pahare joase din sticla groasa, serveam cate un Cosmopolitan in pahar fin cu picior. Si cu umbreluta chiar. Nu mai eram in adidasi, aveam toate pantofi Christian Loubutin....si aveam toate exact, absolut exact aceleasi probleme ca eroinele stilate si complicate din serialul de suflet al tuturor fashionistelor sentimentale din ziua de azi. Sfaturi in cor:"da-i/nu-i da mesaj", "du-te si intalneste-te/ nu mai vorbi cu el", "tu stii ca noi suntem aici si te sustinem orice decizie ai lua", "da-l incolo de jegos mincinos/ mai incearca o data, ca e pacat sa nu mai incerci"...
Nu ni s-au rezolvat toate problemele, dar ne-a ramas vibe-ul cel reconfortant de solidaritate feminina. Vorba Alexandrei, "noi suntem Fratia Fetelor". Ne-a ramas atmosfera magica de Sex And The City. Si uite ca putem fi si noi Carrie si il vom avea noi o data si-o data si pe Mr. Big.