Valcea. Acasa. Aceiasi oameni vechi cu ganduri noi: discutii despre Revelion, planuri de plecat in afara. Nimeni nu vrea sa ramana, nimeni: "sa vad ce mai are Romania sa-mi ofere 2 ani jumate si sper sa ma car chiar mai repede de atat." Poate reuseste cineva sa-mi explice urmatorul aspect: de ce toti oamenii din jurul meu care reusesc sa gandeasca pentru ei si care – cel putin din punctul meu de vedere – reusesc sa gandeasca peste medie, toti oamenii aia cu care poti discuta si aborda o gama mai variata de subiecte, de n'importe quoi....de ce toti oamenii astia descrisi mai inainte VOR SA PLECE DIN TARA? Dar vor sa plece in masa, frate, nu asa cazuri izolate, cate 1-2.....chiar daca sunt nationalisti si sunt legati afectiv prin amintiri de ce e in urma lor, de prietenii din liceu, de familie, de gasca, de locurile adolescentei....cu toate acestea n-ar ezita 2 secunde la prima sansa de a primi cetatenia unei alte tari!
Romania, e cazul sa incepi sa plangi: ti se extirpa cele mai importante organe, iti pleaca creierul in trupul altor tari si picioarele amputate o iau la plimbare. Cele mai frumoase segmente organice ale tale te abandoneaza. Mainile care pot lucra ceva pentru tine resping conceptul made in Romania. Gura care poate vorbi in numele tau alege sa vorbeasca alte limbi. Plamanii crescuti cu aer de Carpati viseaza la Mont-blanc, la Pirinei sau Muntii Scandinaviei.
Peste 10 ani ma si vad revenind la viitoarea familie si viitorul cerc de prieteni dintr-un colt al Europei, cu poze si povesti din concediul petrecut in Romania, tara aia exotica pe care ati vazut-o la TV la stiri scrisa cu 2 "Rr"...
Totusi, acasa ramane acasa. Ce bine e acasa!
Tara donatorilor de ROrgane
Non-Noaptea Devoratorilor de Publicitate
Gata si cu Noaptea Devoratorilor de Publicitate!
A fost evenimentul pe care l-am asteptat un an intreg: din 2008, de cand s-a tinut ultima oara la Capitol si a fost moderat de Teo de la Deko, am trait, respirat si asteptat in fiecare zi din 2009 sa se apropie urmatoarea editie, urmatorul event....Si ghici ce? Aproximativ TOTAL FIASCO!
Am plecat din cinema Capitol la 4:30 dimineata, nu de alta dar la 7 aveam si tren spre Craiova. Si cand am iesit pe usa in strada, in gerul ala proverbial din Timisoara care iti congeleaza creierul in cap, aveam totusi starea de indulgenta: "Bah, naah, a fost ok, ma simt totusi ok, am o parere ok despre asta!"
Da' de undeee...
Pe un ton neutru spus, evenimentul de anul acesta a fost mult mai slab decat cel de anul trecut si decat cele din anii trecuti: singurele spoturi care m-au incantat au fost, de regula, cele din Marea Bitanie si Italia. Ceea ce era normal sa se si intample, pentru ca, in conexiune directa cu "da-i Cezarului ce e al Cezarului", italienii se pricep la publicitate si o fac foarte bine. Daca nu sunteti convinsi de asta, permiteti-ma sa va inserez un singur flash de memorie: reclamele de pe RaiUno si RaiDue de cand eram mici si ne uitam la desene animate, de cand eram copii..Ca de obicei, francezii pe care ii iubesc eu atat de mult de altfel, mi-au prezentat reclamele in 3 note:
A. Senzuale si usor mistice, centrate asupra femeii, cafelei, etc in spiritul luxos si rafinat de bon-ton parizian
B.exagerat de "tehnologizate" si cu o interpretare cel putin bizara, dupa cum este si modul lor incalcit de a aborda o problema, stil centrul Georges de Pompidou
C.partial schizoide, de nu stii unde incepe si unde se termina reclama si de ce nu se mai termina si de ce a inceput...si oare de ce mama dracului pun intr-un spot curat 2008-2009 efecte retro si anii ' 70? Rahat, ma fac sa ma simt prost ca apartin zilei de azi
In fine, explicatia unora pentru nivelul scazut al advertisingului din anul precedent a fost, desigur, "CRIZA". Cum se putea altfel? Care este totusi o explicatie pertinenta: stim cu totii, de la Wall Street la Money Channel ca productia publicitara din 2008-2009 s-a realizat cu un buget redus si cu accentul infipt in reducerea de costuri.
Totusi, de ce la NDP antologia de reclame a anilor trecuti si a secolului trecut a fost atat de....ne-antologica? In fond, cuvantul "antologie" defineste selectia celor mai reprezentative spoturi de la 1900 pana in prezent....iar eu, din experienta anilor trecuti si dintr-o oarecare cultura generala subtire in materie de publicitate, stiu ca nu ce ne-au proiectat aseara pe ecran se vrea sa fie substanta reprezentativa a adevertisngului.
Nu in ultimul rand, ca de fiecare data, personalitatea showului e reflectata pronuntat de personalitatea moderatorului: ma, eu pot sa zic ca i-am prins pe multi: l-am prins pe Cabral la NDP, l-am prins pe Andi Moisescu, l-am prins pe Teo de la Deko. Anul asta, a fost sa fie CRBL.
Asa, nu prea stiu foarte multe despre CRBL: stiu ca face parte din "Simplu" si tot aseara am inteles ca a dansat la "Dansez pentru tine" cu una Lena. Ma rog, in "programul artistic" au introdus si elemente de dans cu ei doi, ceea ce a fost chiar simpatic. Si mi se pare un tip cat de cat cu carisma, gen show-biz. Si un om care a vrut sa pozeze in imaginea pezentatorului de gasca, amuzant si care nu deranjeaza pe nimeni..Cam atat. Atat? Atat.
Sunt omul entertainingului, sa nu ma intelegi gresit: si anul trecut mi s-a parut foarte nimerit stand-up-ul tipului de la Deko. Dar CRBL, frate, la modul cel mai diplomat: lasa-te de publicitate, lasa-te de moderat show-uri unde ai nevoie de improvizatie, de umor instant, de un vocabular o idee mai complex. Lasa-te! Chiar nu te-ai nimerit bine in peisaj...altfel, mi-ai parut un tip ok, intr-adevar aterizat in Timisoara cu abordari bucurestene ale publicului, dar nu asta urmaresc eu sa critic: pana la urma, nu urmaresc prejudecatile provinciale.
Dar eu venisem ca la spectacol, sa ma simt bine, sa fiu in alerta, sa traiesc intens fiecare idee geniala dintr-un presupus nou spot genial si tu trebuia sa fii pus acolo sa rezonezi, sa vibrezi in aceeasi nota cu evenimentul...si daca lucrurile nu functionau, sa imi indulcesti parerea proasta pe care mi-au configurat-o cei de la MSA Events, sa scoti si tu dracului o poanta buna, sa iti dai si tu cu parerea, nu sa imi cioflai popcorn im microfon, sa scoti aerul din plamani ca sa faci pe negativul din studio si sa nu le faci fata alora din sala cand se iau de tine, sa-i lasi sa te acopere. Si inca ceva, mai usor cu pupilele alea dilatate..in locul lui, nu m-as fi riscat daca as fi stiut ca toata seara ma vor proiecta pe ecran close-shot..
Give up make-up, give up fake-up!
Imi face o deosebita placere sa prezint "With or Without", by Camy Nedelcu.
"With or Without" reprezinta semnalul de alarma tras de Cami si propriul ei mod de a protesta si de a ne incuraja: e ok sa fii asa cum esti tu de fapt, tu cu nevoile tale, capriciile tale si micile tale bucurii din momentul in care te trezesti.
"Jurnalul" Oanei Pellea
Dupa atatea saptamani si atata blog-pauza, e vorba de Oana Pellea. Trebuia sa fie vorba si de ce a ramas nescris, in urma: de maestrul Dinica, de renuntare, asteptari, cautari. De impro si formarea din noiembrie, de vehi revederi, vechi prietenii; de cheful cu inginerii, de astrograma natala care ma obesedeza recurent in ultimul timp, de muzica Alexandrinei, de icebergradio.
Azi e vorba doar de Oana Pellea: si de bucuria pe care reuseste sa mi-o faca. Atat. Despre ea, omul din spatele Jurnalului, pus in fata copertii cu mainile si sufletul deschis.
Humanitasul imi vinde un teanc de foi cu portretul unei femei la 40 de ani, tunse scurt, pe coperta: de fapt vinde cate o bucata de carne vie din carnea Oanei, din spiritul fantomatic al lui Amza Pellea, fiecarui cumparator dispus sa schimbe 28 de lei pe cate un franjur de suflet...
Ma impresioneaza pana la lacrimi Oana Pellea: ma obsedeaza gandul ca l-a cunoscut pe Nichita Stanescu si a putut sa scoata un CD cu interpretarea elegiilor lui. Ma obsedeaza gandul ca l-a avut mentor pe Stefan Iordache si apropiat pe Gheorghe Dinica: unde e Romania azi? De ce s-a amputat imaginea cartografica a pestelui romanesc: ii lipsesc stelele din ochi, din capul de deasupra norilor, ii lipsesc luminile scenei. Unde e teatrul romanesc, cu salile goale si bilete la pret de shaorma....nevandute?
Da, are dreptate Oana Pellea: azi stiu mai bine ca oricand ca teatrul e un privilegiu si ca da, teatrul nu e pentru toti.
Atatea imagini vizuale imi bantuie prin creier cu o frecventa mai mare decat aceea cu care trebuie sa bantuie si tastatura: din 10 cuvinte din Jurnal, simt ca 1 e al meu: cand o sa ma opresc cu halucinatiile astea? Cand o sa incetez sa cred ca franturile din vietile altora trebuiau sa fie ale mele si sunt ca ale mele? E "poezia poetului care starneste poezia intima a fiecaruia", cum zicea Nichita, sau e mai mult de atat?
Imi place sa trec cu Jurnalul in mana prin procesul de transformare al Oanei: prin ingropare, prin durere, prin purificare si suferinta: stiu ca daca citesc despre Domnica si despre batalia incredibila cu boala - vad relatia dintre mine si mama; vad totul mai clar ca oricand;
Stiu ca ma bucur si eu de fiecare pahar cu apa, soare, de fiecare frunza de castan galben.
Am cumparat revista "Femeia" cu Oana Pellea pe coperta: "Fiecare intelege ceva pe lumea asta". Pentru asta am si cumparat-o, de fapt. Imi place articloul din EVZ despre ea; cel mai reusit articol dintre toate mi se pare, de fapt,cel din Evenimentul Zilei. Imi plac comentariile cititorilor articolelor de pe net despre ea. Le citesc, recitesc si le voi reciti. Si imi place sa cred ca daca imi va citi cineva postarea asta, va da click pe linkul de mai jos si linkurile deschise in pagina repectiva.
http://supravietuitor.wordpress.com/2009/06/04/jurnalul-oanei-pellea/
Si ca sa reiterez conceptul meu cu "Mots du Jour":
"Primesc zeci de e-mailuri. Multumesc tuturor. Toti spun ca se regasesc in Jurnal. Ca au plans si ras impreuna cu mine. Jurnalul nu e trist, nu e vesel. Multa lume imi spune ca a plans citind Jurnalul. Lumea nu lacrimeaza pentru ca e o carte trista. Eu nu sunt un om trist.
Lumea lacrimeaza pentru ca ne-am dezobisnuit sa ne regasim. Sa citim sau sa auzim lucruri normale. Banale, dar adevarate. Intamplari si sentimente in care ne regasim. Jurnalul nu are absolut nimic spectaculos. Cel mai mare compliment e ca oamenii imi spun: „si eu gandesc asa... Parca am scris eu.“ Jurnalul e o stare a unui spirit numit intamplator Oana Pellea. Am scris despre lucruri ce fac parte din Adevarul meu."
"E-mailul unei fete de 22 de ani ce si-a pierdut tatal si care imi spune: „Eu am razboi cu Dumnezeu, cum ati avut dumneavoastra cand l-ati pierdut pe Amza, dar datorita Jurnalului o sa incerc sa ma reimprietenesc cu Dumnezeu... incerc... nu promit.“ Ca e vorba de Dumnezeu, de viata, de constientizare, de amintiri, de tristeti si bucurii. Nu imi pare rau ca am acceptat publicarea jurnalului. Este una dintre cele mai frumoase experiente ale vietii mele. Pentru ca iata, provoaca ceva."
"Viata e pe zile! Mi-a spus mama razand in hohote, in ultima zi pe pamant! Nu-ti face planuri mari! Bucura-te de secunda! Bucurati-va de secunda si cine mai intelege si ca secunda este indumnezeita... cu atat mai bine!"
"De cand m-am suit prima oara pe scena, nu m-am ascuns dupa un personaj, ci m-am aratat lumii, asa cum sunt. Prin intermediul unui personaj. Actoria este un drum de cunoastere si de autocunoastere, nu de minciuna si ascuns. Un artist nu se ascunde, ci se dezvaluie!"
" Un artist nu e singur niciodata. Realizati ca toata viata unui artist se desfasoara in vitrina!? Lumea stie si vrea sa stie tot despre el. La teatru, eu am in sala 200-300 de oameni care se uita, se hranesc, asteapta ceva de la mine. Pe seara ma imprastii in 200 de suflete. Cum as putea fi singura? Ca dupa asta fug in lumea mea, e dreptul meu de a trai de mana cu mine, cu bucuriile mele sau intrebarile mele"
"A fost un moment de varf in cariera ta de pana acum?
O.P.: Nu exista niciun moment de varf. Acum – e singurul moment de varf al vietii mele. ACUM. INTOTDEAUNA ACUM. Si in momentele cele mai grele, viata ramane tot viata. Adica – o minune! De altfel, viata nu poate fi bagata intr-o categorie estetica. Viata nu poate fi frumoasa sau urata. Viata este. E tot ce avem. Viata e pur si simplu. Si viata ti-o faci. Viata e o suma de alegeri. Vrei o viata frumoasa? Fa-ti-o! Simplu. Nu mai gasi vinovati. Fa-ti-o! Se poate! Se poate invinge si ingenunchea si moartea, cum am spus in Jurnal. Poti alege si sa mori frumos sau urat... dar sa traiesti... depinde de fiecare."
"Am intrebat-o pe mama, la spital, in ultima zi a trecerii ei pe pamant: ce sa fac cand o sa-mi fie dor de tine? Invata-ma! S-a uitat dur la mine si mi-a spus cu ochii verzi smarald: „Pupa-ti mana!“ Si-am inteles ca in carnea mea e ea, tata, sunt toti ai mei. Am facut-o, o fac, si am tot timpul certitudinea ca toti sunt in mine: parinti, amintiri, Dumnezeu. Toti sunt inghesuiti in mine. Ce minune! Mi-e dor deci de minunea din mine, pe care cateodata o uit, o pierd... In mine e mare inghesuiala! Tot universul e inghesuit in mine."
"Nu te pregatesti pentru dragoste decat iubind. Si iubirea e o chestie de... exercitiu! Iar expresia „mare iubire“ in sine este o prostie. Ca si cand ar exista iubiri mici. Iubirea in sine e o minunatie. Orice fel de iubire e MARE si definitiva.V-ati indragostit vreodata „mic“?!"
"Nu am nici o pretenţie de literatură... Iaca nişte gânduri, flashuri, dureri sau bucurii. Oricum, nu e nimic spectaculos în Jurnal. Absolut nimic. Gânduri normale de om banal. Dacă căutaţi spectaculosul, vă rog să nu cumpăraţi cartea. Nu veţi găsi nici bârfe, nici aventuri picante, doar o viaţă normală. Întrebări şi dureri normale, banale. Gândiţi-vă de două ori dacă merită banii."
"Când am avut examenul de diplomă la actorie la două săptămâni după ce tata plecase puţin la Domnul, într-o sală înţesată de oameni era lângă mama, în primul rând, un scaun GOL, pentru tata. Aşa am început să exist în această meserie. De atunci, la fiecare spectacol îl simt în sală, pe umerii mei. E tot timpul prezent. Şi el, şi mama. Pe umerii mei, în sângele meu, în umbra mea lăsată de reflector. E adevărat tot ce s-a spus despre mine. Recunosc: am „pile” mari, precum vedeţi... în cer."
"Plăcerea singurătăţii din faţa unei foi albe sau a unui ecran alb nu poate fi egalată decât... rar. A fi faţă în faţă cu tine, cu slăbiciunile tale, cu limitele tale e ceva..."
„Ce este cert e că nu mai înţeleg nimic din ce trăiesc şi din ce văd în jurul meu.(...) Alt motiv ar fi că am împlinit 40 de ani şi că într-adevăr ceva fundamental s-a schimbat în mine. (...) Poate că mi-e foarte greu să trăiesc. Nu material şi cu atât mai puţin spiritual”
Într-un alt pasaj, Oana Pellea scrie despre atmosfera din târgul de la Pantelimon.
„Poezia unei ţări disperate. Sunt prea puţine tarabe. Oamenii îşi înşiră preaplinul direct pe pământ sau pe ziare. Noroi. Merg cu ochii în jos şi prin faţa lor trec de toate, pantofi, blănuri, piuliţe, cutii, flori de plastic, becuri, o Biblie, creioane (...) … de toate.
Mă opresc. Pe un ziar se odihneşte chipul lui tata. Se uită la mine zâmbind. E discul de vinilin cu Nea Mărin. Nu ridic ochii şi o întreb pe cea care-l vinde:
„Cât vrei pe Amza Pellea?“
„Zece lei, domniţa…“, vine răspunsul.
Nu zic nimic. Adaugă:
„Haideţi că nu e mult. Merită, săracu’. A fost artist mare şi om bun.“
Scot zece lei şi plec cu tata acasă.”
"Ciulei mi-a spus odată ceva foarte adevărat. L-am întrebat dacă îi place să călătorească. Şi mi-a răspuns: „Da. Din păcate, trebuie să mă iau întotdeauna cu mine.“Din păcate, trebuie să ne luăm cu noi peste tot."
Ce odihnitor ar fi să ne despărţim din când în când de noi."
OANA PELLEA
Vaporase de hartie
Va doresc tuturor vaporase de hartie care sa alunece pe apa cate unui vis. Nu radeti de cei care au visuri: ganditi-va cat de tristi ar fi toti daca maine nu le-ar mai avea.
http://rostiri.ning.com/forum/topics/biblia-invingatorului
Alexandrina music session
Pentru ca promovez orice forma de exprimare care iti declanseza declickul ala de auto-regasire, pentru ca punctez pe alternativa, pentru ca toti suntem deosebiti si speciali, dar unii dintre noi suntem inca in stare latenta si avem nevoie de "acel ceva" care sa ne activeze, orice: o inghetata buna, un film, o replica pe mess, o poza pe transfer. ro, o muzica buna...Pentru toate astea si pentru ca sunt intr-o perioada obsesiva Alexandrina, postez 4-5 linkuri cu melodii de-ale Alexandrinei Hristov, de pe Youtube.
Apropo, la inceputul lui Decembrie, Alexandrina va avea concert in TM. Go-go-go!