A Night At The Opera...

Tocmai m-am intors de la "Vaduva vesela" de Franz Lehar...

Recomand tuturor, tuturor-tuturor-tuturor cu prima ocazie, sa mearga la un spectacol de opereta! Nu mai ezitati! Si nici nu va ganditi prea mult timp inainte de a alege o piesa! veti vedea cum plecati acolo complet transfigurati, diametral opusi fata de cei care erati cand ati intrat pe usa Operei Nationale, din orice oras ar fi ea...

Eu am avut noroc cu Oli ca a tras de mine sa mergem....si sa ramanem, cand am ajuns in fata la Opera si un anunt te informa ca s-au epuizat biletele. Totusi, ne-am strecurat..

Cu premiera "Vaduvei vesele" din seara asta s-a deschis stagiunea 2009-2010. Tine minte 3 cuvinte: superb-superb-superb! Da, cat de bine e sa vezi un spectacol complex: muzica simfonica, impletita cu teatru, balet, secvente de dansuri traditionale, spectacol de cabaret si sincroane.....toate ridicate la rangul pur al artei. Te intreb, dincolo de teatru, ce mai ramane de spus in afara scenei care sa nu fie fals, superficial, stupid? Dincolo de armonia bruta a miscarilor de balet, 100% tehnica, talent, gratie si conditie fizica de exceptie...ce mai poate fi exprimat prin dansul a 2 parteneri? Dincolo de coregrafia de can-can, cu parfum de sicane si sexualitate sub forma de joaca...ce miscari pot sa nu apara drept ieftine&vulgare? Dincolo de vocea divina a tenorilor, care cutremura ingerii din basorelieful lojei suprapusa peste eufonia orchestrei care isi duce constiincios partitura la indeplinire in subsolul scenei....ce muzica poate concura la categoria "calitate"?

Ce m-a socat iar, a fost energia cu care a raspuns publicul. In conditiile in care, deseori, mi-am satisafcut capriciul "in nomine artis" prin cladirea Teatrului National. Ce energie, ce explozie de aplauze la fiecare secventa memorabila: sala radea, canta si plangea in acelasi timp cu distributia scenica ; la primul cantec mai ritmat, audienta tinea ritmul; la prima gluma light, toate lojele izbucneau in ras; spectatorii aplaudau ridicati in picioare si cu mainile in afara balustradei. Stima, respect, indragire: arta creeaza legaturi puternice si durabile, ca de familie, intre simpatizanti. Toate reactiile veneau firesc, ca in marea familie pe care tot incerc sa pun accentul.

Da, e ok sa mai mergi si la opera din-cand-in cand. In fond, chiar avem timp pentru toate: avem timp pentru cluburi, avem timp pentru cafe, avem timp de terase, de baruri. Avem timp de filme la mall, avem timp sa iesim cu cortul, ajungem sa ne facem timp pentru "shopping". Atunci, de ce nu mi-as face timp si de opereta?

Incepand de azi, imi propun proiectul intensiv de a frecventa un eveniment cultural o data pe saptamana: teatru, studentesc sau la TNT, spectacol de mima, jazz sau expozitie foto, vizita la muzeu, orice! Ceva. Incerc sa dau timpului care curge pe langa mine alta greutate; mai ales cand constientizez ce importanta acord amintirilor pe care le am legate de momente de genul asta: cum imi aduc aminte de spectacolul de jazz in limba romana de anul trecut de la Szeged, sau de prima oara cand l-am vazut pe Dinica pe scena Teatrului National.

Apropo, pentru descurajati: ca sa mergi o data la opereta/opera/teatru - te duci cu banii cu cu care ai vrea sa mananaci la KFC. Ca sa vezi un mare actor sau sa audiezi un mare pianist sau sa asisti la un mare cor/un mare ansamblu de balet, etc - te duci cu banii pe care ii spargi pe bautura intr-o noapte in club.

Just think about it, give it a couple of seconds ;) Einstein chiar nu glumea cu "teoria relativitatii" :D

Si inca ceva ok: in antract, cand iesi in pauza si vrei sa iti satisfaci moftul de a sta in balconul Teatrului National...uita-te 2 secunde la oamenii care sunt in public: majoritatea chiar sunt ceea ce se numeste generic "lumea buna". Dar lumea aia buna...aristocrata, fina, culta. Intelectualitatea. Domni la costum care servesc sampanie din pahare cu picior umplute doar 3 sferturi...nu jumate, nu tot, nu sfert ca la paharul de vin rosu. Doamne coafate impecabil, parfumate si cu o tinuta corporala dreapta ca la casa regala. E ok. E ok sa stii spre ce clasa de sus tinzi: asta sau aia a lui Gigi Becali?

VADUVA VESELA

Opereta in doua acte. Muzica: Franz Lehar. Libretul: Victor Léon si Leo Stein

Conducerea muzicala: VICTOR DUMANESCU
Regia artistica, decorurile si costumele: MARIO DE CARLO
Concert maestri: Ovidiu Rusu, Corina MURGU
Maestru de cor: Laura MARE
Coregrafia: Carmen COJOCARU

Mot du jour:

"Nu e vorba de un concept închis şi exclusiv, de o minoritate care funcţionează diafan, ca un grup de îngeri. Ci de solidaritatea subînţeleasă a celor care, în meseria lor, au atins un nivel de peformanţă maxim şi pe care, de altfel, îi căutăm oridecâteori avem nevoie. [...]Ne-am obişnuit să bombănim elitele, dar când vrem să mergem la doctor, de exemplu, imediat ne interesăm care e cel mai bun, care este chirurgul cel mai eficace. Dacă vrem să bem un vin bun, căutăm printre cele mai bune, căutăm vinuri „alese”. Elită vine de la „a alege“, un cuvânt care trimite la selecţia pe criterii de calitate.

Fapt e că fiecare naţiune are nevoie de elite, fiecare om are nevoie în viaţă de serviciile unei elite, pentru că elita, elita adevărată, e, prin definiţie, slujitoare. Dar ca să ai o elită funcţională, trebuie să trăieşti într-un mediu care ştie să-şi aprecieze elitele, care le priveşte cu simpatie. Îţi trebuie nu numai oameni de calitate, ci şi o bună recepţie a calităţii lor. Dacă lumea porneşte de la ideea că elitele nu înseamnă nimic şi confundă elitele cu elitismul şi cu fasoanele de tot felul, elitele se atrofiază." ( Andrei Plesu)

Spread

In sfarsit am reusit sa vad si eu "Spread". Bine, il aveam salvat in comp de aprox o luna; dar numai azi-noapte a fost momentul potrivit

Eu zic ca a meritat, totusi, asteptarea.

Regizor:

David Mackenzie
Scenaristi:

Paul KolsbyJason Dean Hall
Genul:

Comedie

Durata:97 minute

Pe scurt:

In Los Angelesul zilelor noastre , Spread este povestea lui Nikki , amantul perfect, afemeiatul total, care ales drumul in viata bazat pe principiile...ei bine, lipsa de pricipii a privilegiilo care curg, astfel, cu nemiluita. Fin observator al comportamentului feminin si al vulnerabilitatilor incluse in pachet, o agata intr-un club pe Samantha, o avocata la criza femeii de 35-40 de ani. Se muta la ea. E intretinut de ea. Si de cate ori apuca, da petreceri secrete in vila ei super-luxoasa - obligatoriu, totul se termina repetitiv cu sex: cat mai mult, cu cat mai multe...Suna bine, nu? Evident, apare rasturnarea de situatie: o cunoaste pe Heather, frumoasa, versata, care, fara sa stie, joaca acelasi joc ca si el.

Samantha afla adevarul, baiatul ajunge pe drumuri. De unde e salvat, printr-o minunata coincidenta, de Heather - tocmai inainte de a ajunge sa se culce cu una de 60 de ani, la culmea disperarii. Culmea sau nu, Nikki se indragosteste si e nevoit sa aleaga intre iubire sau bani.

Paradoxal, acum cauta dragostea.

"Los Angeles, apare ca un caracter propriu în acest film, oferind cu îndemânare lux în perioadele culminante ale lui Nikki sau moteluri ieftine cu pureci când Nikki nu are un alt loc unde sa se refugieze. Nikki este intruchiparea viselor si esecurilor din Hollywood."

Un film ok, un film light: un film in care parca intelegi ce cauta Ashton Kutcher langa Demi Moore. Un film realist, ca din fericire nu are happy-end. Sau din pacate, ca asta m-a miscat putin. Ce mi-a placut insa f mult a fost coloana sonora. In special, cantecul asta:

http://www.youtube.com/watch?v=wQObOsQxKDo

Fired Up

Regizor:

Will Gluck
Scenarist:

Freedom Jones
Genul:

Comedie
Durata:

89 minute

Pe scurt:

Inca un film cu viata de liceu, inca un film cu majorete, cu echipa de fotbal si prima dragoste sincera. Tipic...totusi, nu! Shawn si Nick sunt cei mai populari baieti din liceu datorita faptului ca sunt cei mai buni jucatori din echipa de fotbal de la Gerard R. Ford High School. Astia 2 au propriile lor strategii ca sa scape de tatii fetelor, ca sa cucereasca cat mai multe gagici, etc. Si sunt role-modeluri pentru gasca lor de bautori-de-bere-sportivo-americani pe care ii cunoastem fara sa trebuiasca sa traversam Oceanul......Dar sunt adorabili! Foarte tari! Parca au mai mult piper decat alte american teen spirit-uri care mi-au umplut folderul de Downloads pana acum.

Primul lucru pe care il fac cei 2 la venirea verii, este sa incerce imposibilul: sa renunte la echipa lor de fotbal si sa se "rataceasca" in tabara majoretelor. Dupa ce Nick reuseste sa gaseasca o cale prin care el si Shawn sa se alature fetelor in tabara, acestia se trezesc inconjurati de fete flexibile, atletice.....si competitive! Totul merge perfect pentru ei, pana cand Shawn se indragosteste de Carly, majoreta sefa. Asta, bineinteles, este si cea mai moralista dintre toate, dar are undeva acolo, bine-ascuns, farmecul personal. Tot ea pune la indoiala intentiile celor doi, dat fiind faptul ca s-au infiltrat in tabara cu toata grupa de majorete, in loc sa mearga cu ceilalti baieti din echipa in tabara de fotbal. Si tot ea are un prieten student la medicina, care profita de ea pentru ca relatia lor "pozeaza" bine in fata parintilor. Nu in ultimul rand, urmeaza finala competitiei majoretelor...

Vanilla Sky

Paraaam! Am revazut cu Lulu unul dintre "must see-urile" modernitatii! Vanilla Sky, caci despre el este vorba, este pentru mine varianta cinematografica a Visului Lucid.

Complex, imprevizibil, inteligent; dominare psihologica, putere financiara si decizii critice in momente critice; femei frumoase care devin obsesive, femei frumoase proiectate doar ca o constructie umana perfecta a mintii personajului principal... criogenizat! Barbat frumos, de succes, potent finaciar, desfigurat si depresiv!

Promit sa mai scriu despre el cand voi fi mai in forma de atat.

Pana atunci: "Abre los ojos"

"Every passing minute is a another chance to turn it all around."

If God could speak...Real words. English words even

Oare ce se intampla in aerul bisericii cand incepe muzica? Oare in alta dimensiune vezi trupurile rubiconde ale ingerilor cum se imbratiseaza ca in picturile Capelei Sixtine?
Si daca se verifica teoria stringurilor - si se verifica! - conform careia spatiul nostru nu e tridimensional, si particulele vibreaza in 10 sau 11 dimensiuni....oare in cea de-a 11-a dimesiune sfintii isi dau mana si se pleaca umil, smerit in fata statuilor aurite dintre arcadele aurite ale catedralei?
Suna la limita nebunei sau la limita fantasticului?

 Orchestra de Camera a Operei Nationale Romane din Timisoara s-a reunit in catedrala catolica; sa vezi impartirea mebrilor orchestrei, toti imbracati in costum negru, in fata altarului si dirijorul gesticuland frenetic nu departe de statuia Mantuitorului; si solista la vioara cum ingenunchea cate un pic dupa ritmul si miscarile arcusului; sa vezi audienta aristocrata asezata in banci in pozitia bine-cunoscuta din timpul slujbelor catolice; sa ii vad acolo pe unii dintre profesorii mei universitari in ipostaza selecta a intelectualului cult si nu a tiranului tehnic limitat de la catedra; sa vad doamne de varsta a 3a cu baston de lemn sculptat si monograma
Aerul era rece si solemn; si muzica - de o claritate cutremuratoare; deloc alterata; perfectiunea sunetului - paradoxala.
Am audiat Concertul Brandenburgic nr. 3 al lui Bach; Concertul pentru 2 flaute si orchestra de camera al lui Domenico Cimarosa si - deliciul serii - "Anotimpurile" lui Vivaldi. Am experimentat, spre suprinderea mea, efectul catharctic: se turna un film cu fiori reci, un film care sa iti inghete pozitia sobra si sa te inalte spre culmile spirituale atinse doar de zborul notelor muzicale. A fost nevoie, cred, de o doza de bun-gust desavarsit ca sa isi mai faca aparitia procesul de catharsis in lumea asta atat de sufocata de senzatii superficiale.
In penumbra de la altar, fetele aurite ale statuilor sfintilor deveneau cand inspaimantatoare, cand fascinante: era o bucata de rol din "Cocosatul de la Notre-Dame"...sau din "Stigmata". Picturi murale vii versus coloane reci de marmura masiva si moarta.
Ma simteam in plin progres sacral: inca un pas urcat pe scara evolutiva.

The Taking of Pelham 1 2 3

Am asteptat mult-mult-mult dupa "The Taking of Pelham". Asta-vara cand mergeam la cinema si inainte de filmul nostru, rulau reclamele cu Denzel Washington si John Travolta, imi parea rau...ca nu puteam sa fac rocada de filme exact in momentul ala.

Ma rog, uite ca a aparut si l-am vazut. Cu Iulia si un ceai de tei.

Ideea de la care porneste filmu este extrem de buna, actori care nu mai au nevoie de nicio prezentare, trailer si pozitionare pe piata care cel mai probabil au cocosat departamentul de marketing de bani ...totusi... Totusi un film despre care nu pot zice ca o sa-l recomand in mod special vreunui prieten. Actiune statica, o intriga slabuta (banii, de la eternii bani pleaca totul), lipsa de suspans...nu reusesc din pacate sa-i gasesc un PLUS acestui "123 S-a furat un tren"(penibila traducere!) - un plus care sa faca diferenta.

Ma rog.

Regizor:

Tony Scott
Scenaristi:

John Godey Brian Helgeland
Genul:

Thriller / Drama / Crima
Durata:

121 minute

Flashuri cu background in copilarie: mi-a aparut inca o data calul gri in vis. Ma bantuie visul cu herghelia de calutzi gri vazuta de sus, rupand pamantul si pietrele si ridicand corabii grele de praf pe uscat. Si in mijlocul turmei, inorogul.

Acelasi vis.

Unicornul. Alb ca diamantul brut in desertul de praf al miilor de cai. Alesul. Acelasi.

Mon-Day: New day, New beginnings

Ne-am apucat. Si se pare ca chiar ne-am apucat serios de treaba.
Impreuna cu Pitu, viitor profesor part-time si Adi Popescu, viitor cadru universitar....am elaborat pe anul 4, ultimul an, ultima chemare, ultima suta de metri, strategia...Modulul Pedagogic. Si da, chiar il vom face - si chiar anul acesta vom face ce s-a facut in 3 ani pana acum, plus practica pedagogica la colegiu.
E un proiect frumos, un proiect de suflet. Oarecum a pornit, din partea mea, din ambitia prosteasca de a il avea la CV...si mai ales de a profita de oportunitatea de a il efectua pe Fast-Forward. Sa nu isi inchipuie cineva ca asta inseamna ca vom studia mai putin. Nu. Inseamna sa adaugam inca 3 materii, cursuri si seminar, pe sem I - si alte 3 materii pe sem II. Si aaceasta va presupune un volum enorm de munca si mai ales de timp. Deocamdata, semestrul acesta aveam 8 materii: acum voi avea 11. Plus licenta pe sem II coroborata cu practica pedagogica
Dar voi reusi :D Si nu in ultimul rand, e adevarat ca exigentele sunt mult reduse fata de ce am vazut eu ca inseamna Politehnica pana anul asta....sunt intr-adevar mai light.
Spre exemplu, azi am stat 7 ore la scoala, 11-18: 3 ore de laborator de Testarea Echipamentelor Electronice si 2 seminarii: primul de Pedagogie, cu anul II - si al doilea de Psihologie Educationala, cu anul I...
Si stiti ce frumos a fost? Chiar vorbeam cu baietii dup-aia si ziceam ca pentru noi astea 4 ore au fost ca si cum ne-am fi dus in camere sa ne uitam un pic la televizor, pe Reality-Showuri sau Discovery...pai la Pedagogie am facut brainstorming si joc de simulare, cum ca echipajul grupei ar fi naufragiat pe o insula pustie - si am stabilit Planul de Supravietuire si de Evadare - iar la Psihologia educatiei am discutat 2 ore despre perioada pre-natala. (Metoda Stiu/Vreau sa stiu/ Am invatat.)
Am fost surprinsa sa vad cate stiau baietii despre subiectul asta - si mai ales cum ampatizau cativa dintre ei cu presuspusele mamici. Sa vezi cum baieti la 22-24 de ani, durii, miserupistii, marii barbatzei, isi strangeau, in grup, capetele deasupra unor poze si faceau ochii mari cand vedeau ca la 10 saptamani fatul are nasuc si gurita si in perioada 7-12 saptamani isi dezvolta simtul tactil si simte daca mami atinge burtica :)...in conditiile in care avortul in RO se poate realiza pana la 12 saptamani; cred ca, desi fata, pentru prima oara am constientizat ca dupa 2 luni - 8 sapatamani deja, facem sa dispara un omuletz...Sau reactia masculina la confirmarea repetata a informatiei ca tatal este cel care decide viitorul sex al copilului - asta a generat o nemultumire in grup si rumoare cateva minute :))
Am vorbit apoi despre avorturi, metode preventive&avortive si ponturi de la cei din anul 4 catre boboci.
Si sunt niste seminarii relaxate, la care poti sa bei cafea, suc si sa stai intins pe scaun sau cu capul pe masa - ceea ce in democratia comunista de la Electronica si Telecomunicatii n-ai sa vezi vreodata; cu seminariste tinere, relaxate si surazatoare - in conditiile in care eu, in 4 ani de facultate, nu am avut decat 2 profesoare femei la curs, in anul I si IV; una la seminar la SS in anul II; si alte 2 la niste laboratoare tot din anul II
Deci e ceva!
Nah, maine am Comunicare Educationala, curs&seminar....pe langa cele 7 ore ale mele de Politehnica propriu-zisa. Speram sa putem sa pot.
Si cu toate ca si azi am inghetat prin salile de la Chimie sau Electro, langa Pitu si Popescu: mai o gluma, mai o cafa, mai una-alta: am mai spus-o, parca as fi fost intr-o Coffee Break prelungita.
Plus ca am sunat-o pe Coc si mi-a promis ca ma va ajuta ea cu o tema la seminar: 5 tehnici de invatare. Pretty thanks Co!!!!
De-abia astept :)



Mots du jour:


"The big ideas almost never seem like big ideas, at first.
So, be on the lookout for little ideas that seem "kind of ho-hum", "ain't no 'thang", "let me floss first", kind of ideas.
Really."

"It's exactly at times like these, when the going gets tough, rumors are rampant, and people begin resisting change, that you know things are about to get really, really good.
You always could pick the right time, the right place, and the best jeans.
All eyes are upon you,
Th.!"

Post nou

Mi-am pus in cap ca, de cate ori primesc un pont nou, de culturalizare, sau de iesire din banal si conformism, sa-l dau mai departe. Poate asa, un segment limitat din Romania se va trezi totusi la viata, va deschide ochii larg si va refuza indobitocirea in masa, sau ralierea la o identitate colectiva.
Tocmai despre identitatea colectiva iti voi si vorbi azi. Si despre paradoxul identitatii colective.
Eram azi pe la Oli la un ceai. Ceai verde, in cana mare de portelan fin si usor, cu motive japoneze si cu aprox 250 ml de lichid bogat in antioxidanti, miere si lamaie. La un anumit punct, traiectoria discutiei a inceput sa descrie blogul piticigratis.com Pe care vi-l recomand si voua, de ce nu? Oli era complet entuziasmata de el si de modul relaxat in care owner-ul abordeaza o gama de subiecte, pe o scara de la scabros, la misoginism si la nonconformism. Limbajul e trivial, dar vulgaritatea face parte din actualitate. Iar ideile in sine nu sunt vulgare, frizeaza doar limitele sociale si ipocrite ale pudorii. De fapt, baiatul asta cu piticii lui gratis gandeste, si zic eu, gandeste destul de departe. Si ca mai toti blogerii cu refulari, din refuzul de "a ii pasa" si din starea de miserupism aparenta se vede ca....ii pasa.
Ma rog.
In continuare, voiam sa promovez in cadrul blogului meu un post de-al lui. Cu care sunt in totalitate de acord; Subscriu, pentru ca este ceva care imi tzacane si mie in crestetul capului ca o picatura chinezeasca - si Doamne(!), de-abia asteptam ocazia sa vorbesc si despre asta.

http://www.piticigratis.com/2009/09/hipstar/

Ideea e ca nimeni in ziua de azi nu mai vrea sa fie...normal. Toti vor sa fie "speciali", toti vor sa fie "diferiti", toti au impresia ca sunt "unici". De parca a fi "normal" e un handicap. Paradoxul identitatii colective este tocmai acela ca, astazi, nimeni nu vrea sa mai para "colectiv". Si se formeaza astfel o mare colectivitate!
Ati observat cum toata lumea crede ca are un talent? A fi talentat la ceva e un "must be". Cum romanul sec XXI are cultul nefondat al propriei personalitati?
Da, se pare ca ultimul trend este ca societatea sa produca numai rebuturi "altfel". Inca o data, anatomia corpului omenesc isi spune cuvantul: si baloanele de fum&fumuri din capul lor se proiecteaza inversat pe retina si, de fapt, in interiorul etapizarii procesului vizual din creierasul lor, imaginea apare inversata: si din conditia lor umila de semidocti se vad cu statut de doctorand.
La inceput, din dorinta intima a unui nucleu de oameni, dorinta de pastrare a identitatii si de nealterare a personalitatii dupa eternele uniformizari sociale...au aparut nonconformistii, curajosii, promotorii schimbarii. Normal ca, asa neincadrati in peisaj, captau atentia...aprobati/dezaprobati, apreciati pentru dezincorsetarea lor sau nu...imaginea lor s-a intiparit adanc si s-a barfit indelung in societate: s-a format deci masa critica, "opinia publica". Si cum in RO imitatia este prima arta, imediat, s-au trezit si restul ca....vor si ei: vor si ei sa iasa in evidenta, vor si ei sa nu fie la fel, vor si ei sa se vorbeasca despre si cu ei, sa para inteligenti, boemi, fresh, etc.
Si asa, din tendinta izolata de la inceputuri de a fi "diferit", toata lumea a emigrat masiv spre a fi diferit.
Ok, sunt de acord ca fiecare dintre noi este unic si tot bla-bla-ul ala cu "nu exista 2 ADN-uri la fel"...frate, dar lasa geneticienii sa exemplifice teoria asta, nu te arunca tu inainte ca presedintele la vot!
Acum, a fi altfel e un curent, e o tendinta sociala. Si toti astia pe care ii vedeti in jurul vostru si care va lasa impresia ca n-au nimic in cap, decat haine mate cand se poarta culori, si culori cand se poarta mono-crom, sau esarfe la gat vara la patrujda grade si bascheti de panza iarna pe gheatza....toti care se chinuie sa para fulgerati de inteligenta spontana, sau care nu vorbesc si par tacuti, tot din moftul gretos de a lasa o impresie cat mai artistica - astia sunt nominalizati pe piticigratis.com cu titlul generic de "hipstar". Si are f mare dreptate.
Nu mai e vorba de "fitosii" de dinainte, sau de trend-setteri; nici de pitipoance, nici de cocalari. Tocmai asta e, ca astia vor sa nu para fitosi, vor sa fie puternic individualizati si traiesc in propria comunitate artistica, intelectuala de.... 1 persoana. Ati vazut cum fiecare crede si simte nevoia sa arate ca...pozeaza, filmeaza, danseaza, picteaza sau mai stiu eu ce mama naibii -eaza, -eaza, -eaza...Hi5u' si Facebook nu au avut succes pentru ca sunt retele de socializare, au avut succes tocmai pentru ca majoritatea populatiei a vrut sa arate "cine e el/ea" si cat de rupt din stele si soare e de fapt.
Imi vine sa vomit. Istoria a fost scrisa tocmai ca sa nu fie uitata - si degeaba. Se pare ca Hitler si-a atins post-mortem obiecitvul cu rasa ariana si omul superior, macar la nivel dogmatic
Daca esti cuminte, normal si retras acolo in filmul tau cu gasca ta de prieteni obisnuiti, cu preocuparile cotidiene ale unui om obisnuit, cu existenta ta...normala pana la urma, futu-i!....ei bine, asta e noul corespondent al "neobisnuitului" de altadata.


Mots du jour:

" O functie terapeutica in vremurile pe care le traim, in orasul in care traim: drama noastra cotidiana: Normalitatea ca terapie e un lucru grav, trebuie sa recunoastem" - Octavian Paler

"Părerea mea sinceră este că el nu este pregătit pentru acest rol, din două motive.
Unu: se simte indecent de bine în el, iar asta se vede din mica pompă profetică a discursului.
Doi: n-are cultură suficientă, iar asta se vede din modul cum dă citate. Citatul este nemilos. Felul cum citezi te dezbracă. Regula e să nu citezi mai mult decât citeşti." - Andrei Plesu

Atrás de você - farama de Ambiental pe blog

Mi-ar placea ca in momentul in care lumea acceseaza blogul meu sa auda valurile marii, cadenta nisipului cum zboara pe plaja la rasarit, Omara Portuondo si jazz - Bossa Nova sau De Phazz... sa auda lingurita de zahar cum se loveste de peretii canii de cafea, se scutura de 2-3 ori de margine si se asaza perfect cristalin pe portelanul farfurioarei...sa miroasa a cafea si a suc de portocale....sa te gandesti pur si simplu la toamna si la vocea frunzelor prinse in vartejuri de aer...la cadane transparente in volanuri de matase care au in solduri ritmuri de Buddha Bar...la temple cu figuri mitologice de piatra ranjind macabru si mistic in penumbra...sau la gheise si la civilizatii rosii-aurii de mult apuse..sa miroasa a ceai si a alei inflorite de ciresi...si sa se simta frigul din salile de tango cand tocurile dansatorilor trebuie sa plesneasca 1-2-3-4 podeaua...sau sa se vada in nuante de auriu caldura si lumina bailor de soare din diminetile eclectice de pe Coasta de Azur.
Visez la un internet umanizat, mai tactil si mai senzorial, capabil sa redea entuziasm, emotii, starile de "a fi" din cele mai simple sau mai complexe...visez la un net in care paginile web sa miroasa a portocale sau sa aiba gust de ciocolata amaruie cu menta...un net in care portalurile sa prinda culoare si voce...o dimensiune 3D, 4D, 5D care sa ne globalizeze si unifice in mari comunitati virtuale: vreau sa pipaiti blogul meu si sa aiba la atingere consistenta de matase sau casmir; sa simtiti ca blogul meu e sferic ca un balon de spuma si cald caperfectiunea luminii descompuse in 7 culori. Sa ne extindem peste 2D, deasupra culorii redate prin pixeli si a imaginii, sa nu ne limitam la uzitata tehnologie miracol a web-cam-ului.
Visez...


"Thinking is the voodoo that you do, on all things material.
Made in the shade"
[Th.]"

A girl always wants to play pool...

De la adevarul asta de pe vremea bunicii am pornit si noi.
In discutia telefonica cu Oli, intre Proiectul cu Procesoare si lucrarea de diploma, instantaneu, ca un arc electric, a incoltit in mintea fetelor de la Poli ideea cu zambetul pe buze: "Ma, dar diseara nu e Tequila Party in Tequilla? Si nu e Ladies' Night si toata bautura pentru fete la juma' de pret? Pfuuuu!"
Pentru necunoscatori, Tequilla e clubul din complex cu vreo 30 de mese de biliard: "Hai, poate jucam si-un biliard, asa tzapene cum vom fi, ne mai intindem peste masa cu tacul, mai una-alta (rasete, rasete)"
Si iata-ma peste aprox 6 ore, la 21:30 trecute fix. Am apucat sa imi aplic si o masca hidratanta, care beneficiaza de un marketing asa de bun din partea firmei-mama de parca m-as astepta sa imi faca si lifting si clonare de fatza, dezblanita dupa un proces dureros de 2 ore, cu unghiile de la copitutze in sfarsit lacuite, imbracata in alb si-albastru ca ma tot chinui sa tin si eu pasul cu moda, sa fiu "deschisa la nou" si cica "sezonul asta e in mare voga sa fii...navy! Fi si tu o navy-girl in propria-ti croaziera prin lume!", parfumata  etern frantuzesc, fardata, pudrata, cu gloss-ul senzual de buze care iti promite pe ambalaj ca vei fi the next Angelina Jolie, indreptata la par, cu o tona de fixativ in podoaba capilara si alta tona de sclipiri in priviri. Si cantand prin camera ca si cum as fi permanent sub un dus:" Ciocolataaaa, gata-i fataaaaaaaaaa!!!!"
Punctuala si nu prea, cobor la etajul I sa o racolez pe Olivia si ne plangem una-alteia de mila ca nu avem niciun toc k-lumea sa "purtam si noi macar o data pe saptamana cand mai vedem orasul la fatza".
Pana in Tequilla radem ca la circ si testam mersul si atitudinea de dive, dar se pare ca astia din complex ori sunt foarte ocupati, ori nu stiu ce-i frumos cu adevarat, de uita neghiobii naibii sa intoarca capul dupa noi....
Uuuu, am ajuns in Tequilla: "Bunicutzo, de ce ai ochii asa de mari si atatea mese de biliard?"
Ne asezam la o masa de 8 persoane sa asteptam cumintele si restul girl-bandului.
"Ce va aduc, fetelor?"
"Nu stiu, Theo, ce zici, luam impreuna o sticla de vin?"
"Supeeer!"
"Alb, rose, sau rosu...Rosu, nu?"
"Pai cum? Si demi-dulce daca vrei si tu"
"Supeeer din nou!"
"Am sunat-o si pe blonda, a zis ca vin si ele acum..."
"Eee, uite-le, da' dupa ce se uita ele de nu vad ca ne-am asezat strategic la bar?"

Uite-asa ne strangem vreo 8 fete-cucuiete de la ETc anul 4...si vorbim despre personalitatile noastre inconfundabile, despre interviurile la Continental sau Microsoft, despre prostii de la Resurse Umane care nu au inteles ca trebuiau sa ne angajeze pe noi, elitele intelectuale si cu lipici, despre logodne, inele si relatii serioase, despre baietii care au uitat sa aprecieze personalitatea dintr-o femeie si umbla zvonul ca au zis ca fetele de anul 4 "sunt casate". Studentaaaa, studentaaaaaa, din anu' 4.... Mai apare pe masa inca o sticla de vin, sa nu ne separam nici in ganduri nici in pahar, si un rand de tequila din partea casei:
"Da' de la cine e, de la barmanul ala dragutz?"
"Nu, nu, de la seful de sala"
....
....
"Fetelor, pentru ca suntei fete dragutze, uitati inca o sticla de vin din partea casei"
...
Si pana incepem noi sa vedem in culori se trece la planul B: Daca tot e 1 si vor sa inchida astia Tequilla, hai mergem pe Heaven"
Haideti sa haidem!

Poezia de la ora 5

Timisoara s-a transformat intr-un furnicar de umbrele si masini care accelereaza agitat pe marile bulevarde, micile bulevarde, bulevardutze, bulevardisoare.

Din Biblioteca Universitara, prin binecuvantatul wireless de la UPT, incremenesc un moment timpul in loc: avem timp pentru toate. Avem timp sa ne grabim, avem timp sa alergam spre casa prin ploaie, avem timp sa fim stropiti de masini la semafor...



DA, DOAMNE, O PLOAIE ALBASTRA -- de Nichita Stanescu

Si strig in sus, si strig in jos,
la dreapta si la stinga si-nainte
si inapoi, profund nesomnoros,
limba cu luna noua, dinte:

Sa fim spalati de un lichid,sa fim spalati
cum speli cu cirpa uda o fereastra
de tine, doamne, vitregii tai frati,
cu o torentiala ploaie-albastra.

Ploua, siroieste cu ingeri, cu stafii,
pe acoperisurile de tabla, pe mansarde.
Riuri verticale, sunet gri.
Acum se stinge tot ce arde.


Ploua, se lipesc aripi de apa de geamuri.
Frigul isi intinde spre noi o limba ascutita si dubla.
Duce-m-as calare pe un cal fara hamuri
in cimpia neagra, lugubra.


Duce-m-as cu parul ud de ingeri, de stafii,
izbit in timpla de Icarii scinteind
ai apelor, cazind de sus atit de vii
din suspendatul, fixul labirint.




RAR -- George Bacovia


Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...

Ploua, ploua, ploua...

Ploua, ploua, ploua in Timisoara...zici ca s-au rupt cerul si norii si au inghitit toti porumbeii care ma fixau cu ochii mariti, sticlosi la ferestra cand eliberam primul cascat si prima intindere din tot corpul dimineata.
Ma uit pe geam la frunzele ingalbenite, facute covor. Au fost invinse. Ma uit la galbenul lor bolnav, la scoarta alba a mestecenilor intrati in camasa de forta si la cerul gri. Ma uit apoi la mainile mele care tasteaza si la Dell-ul negru-mat, imperturbabil care va spune povestea ploii care a inecat, se pare si planurile mele.
De sus din cer, m-a plouat si pe mine, intr-una din zile, fix in crestetul capului. Asa ca toate ideile si proiectele din interiorul capsorului meu s-au facut barcute de hartie si au inceput sa alunece in flota, fluvial, in jos-in jos ..pe Apa Sambetei. Tot am vorbit cu Aleca sa ajung la Iasi...si se pare ca nu o s-o mai fac: pentru un weekend, sa materializezi un drum de 14 ore cu trenul dus - 14 ore intors...c'e un impossibile!
Vrem sa ne reapucam de improvizatie: corpul meu o cere contorsionist din toate tendoanele si tegumentele - si deocamdata nu mai avem sala anul asta, nu mai avem locatie.
Am incercat sa mai fentez Politehnica cat am putut: nu se va putea; cu profi care ne informeaza ca scuza ca lucrezi nu mai merge si ca "firmele ar trebui sa isi ralieze programul lor dupa cel al institutiei noastre(!!!)", cu laboratoare care nu mai pot fi recuperate nici macar la finalul semestrului, cu laboratoare care se pot recupera numai in cadrul aceleiasi zile - de obicei, perfect, de luni sau vineri - numai in limita locurilor disponibile, dar vai! "nu exista locuri disponibile, Politehnica a trebuit sa reduca numarul de grupe si sa va condenseze mai multi intr-o subgrupa, ca e criza si la noi!"
Am vrut sa-mi fac abonament la teatru si inca nu am cu cine sa merg.
Trebuie sa ma apuc de Proiectul cu Procesoare si imi vine sa vomit. Trebuie sa cumparam programator si senzor de temperatura, se pare.
Ma uit la taste, la degetele mici si revin la viata: la mine in camera e viata....e Pufuleatza mea din glastra vesnic verde si intepata..miroase tot timpul frumos a proaspat, a mini-vegetatie, a oxigen. Mai miroase in camera mereu, a curat si a cafea. E peretele meu de camin personalizat cu taieturi din reviste, cu post-it-uri motivationale, calendarul de dezvoltare personala de la Competent Consulting, lipit cu scotch peste niste foste gauri in zid, rochii din revistele de moda insirate in coltul din dreapta-sus, inimioara rosie parfumata atarnata de oglinda, reclame la cappuccino, parfumuri si Paris. E frigiderul meu cu magneti de la Brasov, din Grecia, de la Szeged si cu 3 magneti Coca-Cola "Fabrica de fericire" ramasi de anul trecut de la Lisandra. Si cu pixul magnetic. Atata viata curge bi-directional, dinspre si inspre camera asta!
Inchei cu poezia lait-motiv a vietii mele. Noi oamenii avem toti micile noastre deraieri din conventional, care ne fac speciali si ne individualizeaza. Intotdeauna am privit ciudateniile personale, ca pe o metamorfoza a amprentelor digitale din plan fizic, transpuse in gama variata, psiho, a spectrului uman.
Ei bine, unul dintre fixurile mele care striga "Theo!" pe oriunde m-as afla e poezia "In luna lui Marte" de Nichita Stanescu. Poesia asta...o simt parte din mine, ca si cum mi-as simti ochiul drept.
Nu stiu daca v-am spus ca m-am nascut pe 31 martie. Nu stiu daca stiti si ca pe 31.03.1933 s-a nascut Nichita Stanescu. Care are locul sau de top in galeria poetilor mei preferati.
Asa ca nu stiu de ce si cum, dar intotdeauna am avut delirul absurd de a-mi adjudeca poezia asta de parca as fi scris-o eu. Caci fiecare vers, fiecare virgula, toate cele 12 cratime sunt...eu. Daca mai tineti minte filmul "La vie en rose", la auzirea melodiei "Je regrette rien", Edith Piaf incepe sa strige cu toata slabiciuna corpului sau muribund: "C'est moi! C'est moi!". Momentul decisiv in care ea alege sa interpreteze cantecul, dupa ce alti sute de compozitori nu avusesera nicio trecere in fata ei cu sutele lor de melodii. "Je regrette rien" insemna, pentru Edith Piaf...Edith, la Mome Piaf. Era ea, esenta ei, curajul si nebunia din viata personala in fiecare vers, in fiecare nota.
Prin sinonimie, "Ploaie in luna lui Marte" echivaleaza cu...Theo, cea aparuta tot in Martie. C'est moi!
Daca citesc ce am tastat mai inainte, suna cel putin dement. Insa, spus la modul cel mai simplu, e adevarat. Altfel cum s-ar putea explica faptul ca venirea lui Martie are pentru mine, an de an, efectul unei incantatii magice? E un mister delicios ce se petrece cu un Berbec la inceperea lunii in care e nascut: parca puteri mistice vin din toate colturile Universului si ma reinvata sa iubesc, sa lupt, sa vreau, sa am energie, sa rad, sa plang, sa cad, sa ma ridic. E o furtuna de emotii in culorile turbate ale Primaverii.

In fine, e toamna, e octombrie - si chiar daca versurile sunt dedicate lunii a 3a din an, inca o data, ele se muleaza perfect pe firul meu biografic. Ca sa fie nebunia deplina, voi comenta liniile care mi se par mie relevante aici, ca in C++. In fond, se programeaza sufletul meu.


Ploua infernal, //intr-adevar, e rupere de nori in TM
şi noi ne iubeam prin mansarde. // stau la ultimul etaj din camin, un fel de mansarda spre cer
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval, // la mine e cerul patrat al ferestrei
norii curgeau în luna lui Marte. //curg, curg, in Octombrie

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă. //ca si peretii mei nelinistiti :)
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă. //miscari revolutionare, interioare

O să te plouă pe aripi, spuneai, //deocamdata si zborul meu spre ceruri inalte e plouat
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.// globurile, simbol al perfectiunii personale casante
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.//intotdeauna apar pene noi pentru orizonturi noi

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia. //asa incercam toti sa ne-naltam peste noi si sa fugim de inadecvare
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?... //va intreb si eu

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

//no further comments

tHE uGLY tRUTH

Regia Robert Luketic

Cu Gerard Butler, Katherine Heigl

Gen Comedie, Romantic, Dragoste

Durata 95 minute


Ce zic eu:

o comedie romantica, pornita de la eterna premiza a prejudecatilor dintre sexe: barbatii - toti la fel - sunt buni numai incadrati in mit; iar femeile - vesnice ipocrite - au ajuns in secolul XXI la stadiul de "Reduce, Reuse, Recycle". Din fericire, nimic nu impiedica natura romantica umana sa joace feste barierelor mentale, sociale: si totul se incheie la fel de frumos ca in visele maritale construite in copilarie.

Il recomand. M-a facut sa rad, chiar sa trag cateva portii zdravene de ras. In cateva linii, seamana teribil cu "The Proposal", pentru cunoscatori. Si afli pana la urma ca personajul central feminin, fioroasa sefa "controle freak" este perfect compatibila cu cel mai mare misogin al tuturor timpurilor. Inca o data, esenta contracareaza aparenta.


Ce spun ei:


Lupta dintre sexe se încinge în Adevărul gol-goluţ, o comedie isteaţă şi sexy despre bărbaţi, femei şi prăpastia dintre felurile în care gândim unii despre ceilalţi, visăm, sau ne încercăm puterea de seducţie asupra sexului opus. Între Katherine Heigl (Knocked Up, “Grey’s Anatomy”) şi Gerard Butler (300) ies scântei pentru că ei sunt doi colegi care par sortiţi să se dispreţuiască veşnic. Ea e hotărâtă să-şi găsească partenerul ideal, scornit de visele ei. El vrea să le transmită femeilor mesajul că trebuie să fie mai realiste şi să admită că bărbaţii nu au decât un singur scop. Dar exact atunci când el se decide să o ajute pe Abby să obţină ceea ce vrea, cei doi îşi dau seama cu stupoare cât de tare se pot atrage firile opuse.

Abby Richter (Heigl) este ambiţioasa producătoare a unui talk-show matinal de televiziune “A.M. Sacramento”, care se mândreşte cu faptul că poate rezolva pe loc orice problemă – orice problemă în afara statutului ei de femeie singură şi nefericită. Când vine vorba de întâlniri şi cunoştinţe, Abby se transformă dintr-o femeie de succes, într-o ghinionistă.

Când rating-ul show-ul ei începe să cadă, Abby este forţată să se asocieze cu proaspătul corespondent special Mike Chadway (Butler), un tip care o irită nespus. Emisiunea lui, “Adevărul gol-goluţ”, promitea că va dezvălui secretele bărbaţilor. Dar emisiunea lui provocatoare, cam şovinistă şi deşănţată, o ofensează pe Abby, care simte c-o ia razna când vede că show-ul face rating-uri fulminante pecetluindu-i lui Mike statutul de angajat favorit al postului de televiziune.

Apoi Abby îl întâlneşte pe Colin, vecinul ei, care e doctor şi neînsurat! El este întruchiparea opusului lui Mike Chadway - e suav, politicos şi nici pe departe o brută - iar Abby nu vrea să mai rateze de data asta. Deşi nu-i convine să recunoască, ea are nevoie acum de expertiza lui Mike în materie de preferinţele bărbaţilor, pentru ca ea să n-o mai dea în bară şi de data asta. În timp ce Mike o consiliază pe Abby, iar ea pune în aplicare tacticile lui de seducţie, ei vor descoperi că sunt victimele unei mari ironii: oricât de diferiţi ar fi, bărbaţii şi femeile împărtăşesc aceleaşi sentimente.


Din film:

"Mike: You're all about comfort and efficiency!
Abby : What's wrong with comfort and efficiency?
Mike: Well nothing, except no one wants to fuck it."

Nunta muta

Aparut in cinematografe la sfarsitul lui noiembrie 2008, "Nunta muta" reprezinta primul film in regia lui Horatiu Malaele si - ca tendinta generalizata - a fost asteptat cu un real interes de masa critica, simpatizanta si cu lumea teatrului


Regia: Horaţiu Malaele
Cu Meda Victor, Alexandru Potocean
Gen Comedie, Drama
Durata 84 minute
Rating
Tip Ecran normal
Premiera in Romania 21.11.2008


La final, filmul a primit o suma de critici pozitive("genial", "superb", "va multumim dle Malaele") argumentate mai putin, dar a atras si o comunitate redusa de spectatori contra, totusi cu argumente foarte puternice. Malaele a fost acuzat de a fi prea teatral, de a implica actori mari dar pe masura unor roluri mici, de a utiliza trucuri manipulatoare ieftine predate in anul I la ATF. Pe dealta parte, filmul suprinde esenta bruta rurala romaneasca, in toata spuma si splendoarea ei - si nedreptatile crunte pe care le-a confruntat societatea romaneasca in perioada de inceput a instaurarii regimului comunist.

Personal, mi-a placut modul in care au fost construite personajele - autenticitate 100% RO. Am avut, insa si eu senzatia cea prafuita de teatru conservator care se vrea contemporan, dar nu prea mai e de prin anii '80.
Totusi, nu sunt de acord cu vocile care au acuzat ca "de ce, inca o data, o abordare a unei teme comuniste". NU! N-au dreptate! Datoria noastra este sa nu uitam! Mai ales ca la baza povestii satu niste FAPTE REALE.

Per total, las la aprecierea voastra calitatea artistica a filmului.

Dupa n filme despre ultimii ani de comunism sau despre revolutie, aproape ca ne asteptam ca orice pelicula romaneasca sa fie dedicata aceluiasi subiect;

Nunta muta, in regia lui Horatiu Malaele, este tot despre comunism - dar, din fericire pentru spectatorii satui de anii '80, este despre inceputurile lui in Romania.
Filmul este etichetat drept drama si comedie, dar daca intri in sala inchipuindu-ti ca o sa vezi un film intunecos si sumbru, te inseli.
Povestea e simpla: sub pretextul unei emisiuni despre paranormal care face un reportaj intr-un sat ras de pe fata pamantului si locuit doar de vaduve, un batran povesteste faptele in urma carora s-a ajuns la situatie.
In 1953, Mara (Meda Victor) si Iancu (Alexandru Potocean) se iubesc si se hotarasc sa se casatoreasca. Dar entuziasmul nuntasilor e taiat din scurt: in ziua cea mare moare "tatuca" Stalin, deci comandantul regimentului rus de tancuri ce facea manevre in zona impune 7 zile de doliu si incetarea oricaror evenimente publice. Pentru ca pregatirile de petrecere erau deja terminate, cei doi cuscri decid sa continue cununia pe ascuns, in liniste completa - de unde si titlul filmului.
In primele trei sferturi, Nunta muta e o comedie. Satul e populat de personajele tipice - barbatii care beau la birt, femeile rele de gura care tin casa, indragostitii care se iubesc pe unde apuca -, iar situatiile si replicile sunt amuzante chiar si pentru cei neamatori de "filme cu tarani". Spre sfarsit dictatura comunista incepe sa-si faca simtita prezenta.
Daca primarul si cei 4 membri de partid sunt ilar de incompetenti, comandantul rus nu face pe nimeni sa rada. Aparitia sa rupe ritmul vietii fara de griji din comuna, dar dureaza prea putin ca sa schimbe in totalitate atmosfera.
Petrecerea pe muteste pare sa indice faptul ca totul revine la normal... ceea ce face sfarsitul cu atat mai socant.
Cei doi actori principali sunt foarte credibil in pielea celor doi indragostiti, iar lista actorilor din roluri secundare e plina de nume cunoscute: Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, Dan Condurache, Anca Sigartau. Celalalt detaliu demn de mentionat este muzica ce, de la secvente instrumentale la taraful de tigani, completeaza perfect imaginile.
Desi per total Nunta muta este un film reusit, cateva aspecte sunt deranjante: o secventa in stilul comediei mute care iese din peisaj, o fantoma care vorbeste mult prea poetic si al carei rol nu e clar, reactiile exagerate ale unor personaje (Malaele chiar a spus ca a fost acuzat de teatralism) sau un personaj zburand (la propriu) pe deasupra dealurilor.


„Victor Rebengiuc şi Tamara Buciuceanu nu au replici. Nu ştiu dacă cei doi actori mari ar accepta să joace pentru orice alt regizor fără vorbe” - Adrian Lustig, coscenarist

Tagline: "...si intunericul a venit de la Rasarit..."

Povestea wallpaper-ului meu

V-am spus povestea lui "Set as Desktop Background" al meu?

L-am cautat, sa-l fur.

De la terase, de la faculta, din creatiile prietenelor.

Sa fie un pic de Theo, condimentat cu un pic de toamna si cu ideea de a imi face placere sa imi beau cafeaua, in za moooornin', in fata lui. "Express Yourself", vorba Madonnei prin anii '80.

"Capacitatea de a-ti individualiza cafeaua e importanta" - Starbucks

Iata ce a iesit:

Si iata care ar fi putut sa fie alternativa (mi-a placut mie mult cand am vazut-o: manipulare fotografica de Camy Nedelcu)

World in a Boat

"The things that are common to you, like windy mornings, starry skies, and old trees; beetles, strawberries, and doorbells; coffee, blue jeans, and summertime... are not common to us.
Enjoy every flippin' moment... "