O alta Timisoara

Inca incerc sa gasesc o directie de registru stilistic pentru blogul meu: ce tip de limbaj sa adopt, cat de transparent sa fie totul: sa fiu cool, sa fiu casual.. sa fie relaxat dar eufemistic, sa fie formal...bine, avand in vedere ca, in prezent, blogul are maxim 3 cititori, poate nici n-ar trebui sa imi fac atatea griji.
Ce ma inspira: mai tot - ma inspira, in drumul spre job, cladirile vechi in stil Secession si amestecate cu neo-comunist de pe strada Paris - una dintre arterele centrale ale Timisoarei, care reuseste insa, surprinzator, sa se strecoare atat de discret prin vacarmul si blocajele de trafic din capitala asta overrated a Banatului - ma inspira blv. Eminescu si coloristica lui gri-sobolan + verde-eco, Parcul Rozelor - roz si verde si galben si portocaliu si frumos si insuficient de intretinut, Podul Michelangelo cu Bega lui obosita si incinsa, strandul Termal (cu adunatura lui de clienti jet-set, investitia colosala facuta in el, de la lebede negre si palmieri pana la pesti din plastic giganti si kitsch-kitsch-kitsch) pentru ca intr-un final sa intru in Complexul Studentesc - canicular, tineresc, sufocat de terase si fast-fooduri, acum plin de studenti straini ametiti, care vorbesc o engleza mai buna sau mai proasta, se mira si arata cu degetul spre toata expozitia Europei de Est. Complexul nu ma inspira.
Dar sa revin, in directie inversa de parcurgere, la Strada Paris, rupta direct din Piata Operei cea cu porumbei, cladiri de mijlocul sec XIX si suficata de terrrassseeeee Ajungi in 700, cu tiganeala aferenta, tarabe cu muzica ieftina, miros de birt, de mici si de zeci de muscate suspendate, atarnate n dreptul tarabei cu flori. Trec pe langa Alcatel, fac stanga pe Gh. Lazar si uite-asa, incet-incet, depasesc visul comunist al blocurilor cu 10 etaje, expozitia de Dinozauri "Nu rata! Doar pana in 10 august!", saloane-salonase de coafura, de cartier, salcami rataciti si ne-innebuniti ca in melodia lui Tudor Gheorghe, sucursale de banci la fiecare colt de trotuar, case vechi transformate fara exceptie in cabinete medicale sau de avocatura si -  - dupa intersectia blv. Cetatii cu strada Closca....ajung.
Ceza mi-a zis ca se bucura ca m-am apucat din nou de scris. Fie doar si pentru un blog :) Acum totul pare atat de natural, si mai ales firesc; mi-era dor de firesc; ca si cum nu as fi intrerupt asta de peste 5-6 ani de zile; de parca ultima oara cand am apasat o tasta in dispozitie confesiva a fost noaptea trecuta. Nu vreau sa mai insist asupra ideii ca este un adevar general valabil faptul ca nevrozatii isi prezinta ideile foarte disparat, sarind de la un subiect la altul, fara nicio conexiune aparenta intre tematicile nou abordate. Cum spuneam, nu vreau sa mai insist....blogul ma tradeaza oricum, capricios,
Ca de fiecare data, dupa o luna absenta, revederea cu o ipostaza a eu-lui e incalcita, haotica: ideile curg nebuneste si imi bombardeaza zona psiho-motorie cu precizia fluxului de electroni cu care m-au tot secat profesorii de la Electro in ultimii 3 ani. Dar macar, revederea nu mai e atat de problematizanta, derutanta, confuza. Acum totul s-a linistit, ca o apa verde-mahon-turcoaz cu microorganisme roz-coral.
Ca blv. Loga inainte de a fi stapanit de clanurile de rromi. Ca Piata Iosefin sau Traian inainte de a fi sufocate de microbul proprietarilor betivi, murdari, galagiosi. Ca Piata Maria inainte de primul tramvai al orei 5. Sau ca Piata Plevnei inainte de interviul la Swiss Solutions :) Si paralela ar putea continua, cu tot barocul frumos si degradat din Timisoara asta, care mi-a adus atatea sperante si ridicari, coborari si deznadejde, pe parcursul ultimilor 3 ani de tinerete universitara si maturizare psiho-socio-emotionala, derulati, benevol sau fortat, aici, in orasul-pilot al Zonei de Vest.