Am început să îmi asum din ce în ce mai mult cine sunt. Cine sunt nu este egal cu ceea ce sunt și uneori, oricât de paradoxal ar părea, nu este egal nici cu ceea ce gândesc.
Uneori nu sunt gândurile mele.
Reprezint acum suma experiențelor mele traversate de către mine și lângă alții -- și mai important de atât, suma reacțiilor pe care le-am avut în fața și în urma acestor experiențe.
Oamenii pot trece mai mulți, în același timp, prin același lucru. Prin exagerare, aș putea da exemplul unui război.
După ce războiul se va fi sfârșit, fiecare va avea o altă percepție, o altă amintire și o altă transformare asupra a ceea ce a însemnat la un moment dat în viața sa războiul.
Important nu este ceea ce trăiești, sau mai bine zis important nu este atât ceea ce trăiești, cât ceea ce ții minte. Lucrurile devin importante sau nu pentru tine în funcție de valoarea pe care le-o dai.
Uneori, putem alege ce valoare să le dăm lucrurilor.
De cele mai multe ori, ne complacem să le dăm o anumită valoare, sau le dăm acea valoare care ne vine cel mai firesc în urma schemelor mentale și de comportament pe care le-am moștenit.
Un om cu adevărat liber este acela care va începe să își chestioneze mintea asupra tuturor schemelor mentale și de comportament pe care le are.
Un om cu adevărat liber va discerne ce este al lui și ce nu, ce vine de la natură și principii și ce vine din răutatea oamenilor. Eu însămi acum sunt convinsă că ceea ce reproduc pot fi în mare parte influențe, însă am căzut și de acord asupra faptului că reprezintă influențe benefice pentru mine, pozitive, care îmi fac bine și mă întăresc.
În momentul în care îți eliberezi mintea de toate prejudecățile și schemele, este imposibil să nu rămâi cu niște concluzii reci și tăioase ca apa limpede a unui lac de munte: cine sunt, ce vreau, încotro mă îndrept, ce pot face să ajung acolo?
Care sunt certitudinile mele în viață?
Care sunt cauzele în viață pentru care merită să lupt? Dar oamenii? Merită să încerc să lupt pentru toți oamenii? Sau să îmi programez destinul pentru a urma doar legăturile cu doar acele destine pe care trebuie să le întâlnesc în această viață?
Etichete: Inner Self - Th. Beliefs , ma vie en l'air
Azi am luat decizia de a șterge peste jumătate dintre postările mele anterioare, de acum 2-3 ani...
A fost interesant pentru mine să mă urmăresc cum gândeam în urmă cu câțiva ani, am văzut tranziția, aleg să le șterg nu pentru că m-aș dezice de ce a fost odată, aleg să le șterg pentru că trăiesc la timpul prezent, conștient și prezent, în prezentul continuu.
Ce a fost în trecut reprezintă o înregistrare a mea cronologică, fundamentele mele sunt aceleași, totuși schimbarea este și ea fundamentală.
Probabil a venit o dată cu vârsta.
Le mulțumesc celor care mă întrebau de ce nu mai scriu.
Etichete: ma vie en l'air